24 ianuarie, 2013

Guvernul a redus drastic cuantumul taxelor care vor fi percepute operatorilor de transport şi distribuţie de energie electrică şi gaze naturale conform ordonanțelor simple publicate în Monitorul oficial comparativ cu proiectele afișate anterior de Ministerul Finanțelor.

Potrivit Mediafax, Guvernul a decis și ca plata noii taxe din energie să fie impusă tuturor firmelor din domeniu, fără excepţie, după ce companiile au reclamat că taxa le va afecta activitatea.

Astfel, taxa calculată în cazul cantităţii transportate către sistemele de distribuţie a fost redusă de la 0,45 lei/Mwh, în varianta iniţială, la doar 0,1 lei/Mwh, iar cea stabilită în cazul cantităţii distribuite a fost diminuată de la 1,25 lei/Mwh la 0,75 lei/Mwh. În acelaşi timp, taxa calculată în cazul cantităţii transportate numai prin sistemul de transport a fost scăzută de la 1,7 lei/Mwh la 0,85 lei/Mwh.


Guvernul a decis totodată ca această taxă, tratată drept un impozit pe „monopolul natural”, să fie percepută tuturor operatorilor licenţiaţi din domeniu, fără să-i mai excepteze pe operatorii de distribuţie care prestează pentru mai puţin de 100.000 clienţi, aşa cum intenţiona iniţial.

La începutul şedinţei de marţi a Guvernului, organizată pentru aprobarea inclusiv a acestei taxe, premierul Victor Ponta a declarat că miniştrii implicaţi mai pot efectua până miercuri „modificări foarte fine”, dar nu schimbări importante.

Tot marţi, reprezentanţii GDF SUEZ Energy România au comentat, la solicitarea MEDIAFAX, pe această temă, reclamând că aplicarea unei taxe pe veniturile înregistrate de distribuitorii de electricitate şi gaze ca urmare a dereglementării pieţei va afecta semnificativ capacitatea de finanţare a acestora, iar costurile ar trebui transferate consumatorilor.

Compania, subsidiară a grupului francez GDF SUEZ, arăta că intenţia Guvernului este o surpriză, întrucât companiile din piaţa de energie nu au fost consultate.


Taxa va fi aplicată companiilor Transeletrica, CEZ Distribuţie, Enel Distribuţie Muntenia, Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea, E.ON Moldova Distribuţie, Electrica Distribuţie Transilvania Nord, Electrica Distribuţie Transilvania Sud, Electrica Distribuţie Muntenia Nord, Transgaz, E.ON Gaz Distribuţie şi Distrigaz Sud Reţele.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: