luni

29 iulie, 2024

guvern

Proiectul legii de reducere a contribuţiilor de asigurări sociale, cu 5 puncte procentuale de la 1 octombrie, a fost aprobat miercuri, de Guvern şi va fi trimis la Parlament. “Avem pe ordinea de zi proiectul de lege privind...
18 iunie, 2014
Vicepremeirul Liviu Dragnea a precizat miercuri, după ce a primit la sediul PSD vizita unei delegaţii a Partidului Comunist Chinez, că Guvernul e foarte aproape de a finaliza negocierile pentru investiţia de la Cernavodă şi că sunt toate...
18 iunie, 2014
Impactul negativ generat asupra bugetului prin reducerea CAS, calculat la 4,8 miliarde lei pe 2015, va fi acoperit de Guvern, printre altele, din sume atrase prin controale la persoane fizice cu venituri mari, dar şi cu surse din...
16 iunie, 2014
Guvernul României a aprobat, miercuri, bugetul de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare pe anul 2014 al Departamentului pentru Energie.  Documentul contrazice, însă, afirmaţia de joi a premierului Ponta, conform căruia „banii obţinuţi din privatizări vor fi...
13 iunie, 2014
Guvernul a înființat Fundaţia „Proiect Ferentari”, aflată în subordinea Secretariatului General al Guvernului – potrivit Legii publicate miercuri în Monitorul Oficial. Conform actului normativ, Fundaţia „Proiect Ferentari” a fost înfiinţată prin derogare de la Legea 26/2000 (legea asociaţiilor...
12 iunie, 2014
Reprezentantul la Bucureşti al Fondului Monetar Internaţional, uruguaianul Guillermo Tolosa, a declarat joi că economia României va reveni în 2014 la un nivel similar perioadei premergătoare crizei economice, dar că ritmul de recuperare este mai lent decât în...
30 mai, 2014
Statul va putea să îşi majoreze participaţia la companiile pe care le controlează prin transformarea datoriilor bugetare ale acestora în acţiuni, conversie care va putea fi introdusă, în cazul firmelor în insolvenţă, şi în planul de reorganizare, operaţiune...
13 mai, 2014
Guvernul a şters, marţi, datoriile a 15 companii din industria de apărare care produc sau comercializează armament, muniţie şi material de război, Anularea obligaţiilor fiscale a fost decisă prin ordonanţă de urgenţă, în nota de fundamentare fiind invocat...
13 mai, 2014
Ordonanţa de Urgenţă privind neimpozitarea profitului reinvestit primeşte, la două săptămâni de la adoptare, avizul negativ al Consiliului Fiscal – motivul fiind acela că guvernul nu a calculat corect impactul bugetar al deciziei astfel încât să întreprindă măsuri...
8 mai, 2014
Datele din Programul Național de Reformă 2014 transmis de guvern la Bruxelles arată o schimbare substanțială la nivelul motoarelor de creștere economică. Dacă anul trecut exportul net a fost cel care a stat exclusiv la baza rezultatelor neașteptat...
8 mai, 2014
Guvernul a modificat marţi Legea 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie, facilitând companiilor care activează în domenii energetice executarea unor lucrări în lipsa autorizaţiei de construcţie. Conform comunicatului oficial al Guvernului, “ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern...
6 mai, 2014
Restricţia privind derularea unor lucrări de construcţie pe litoral, valabilă în prezent în intervalul 15 mai-15 septembrie, a fost ridicată de guvern, marţi. Măsura se aplică investiţiilor finanţate din fonduri europene, constructorii fiind obligaţi să respecte condiţiile de...
6 mai, 2014
Guvernul a alocat miercuri 5 milioane de lei Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru finanţarea unor lucrări de consolidare a cădirilor incluse în Programul de acţiuni pe anul 2014 privind lucrări de intervenţie pentru reducerea riscului seismic...
30 aprilie, 2014
Capitalul social al companiei Electrica SA va fi majorat cu 105%, urmând ca acţiunile nou emise să fie listate pe bursa de la Bucureşti şi cea din Londra. Departamentul pentru Energie intenţionează să ceară între 800 de milioane...
10 aprilie, 2014
Sistemul prin care transportatorii care utilizează motorină vor primi înapoi o parte din acciza introdusă din aprilie va fi menţinut timp de cinci ani, până la 31 martie 2019, a decis Guvernul Ponta. Forma proiectului de ordonanţă prezentată...
7 aprilie, 2014
Guvernul a hotărât să compenseze o parte din impactul negativ al introducerii accizei de 7 eurocenți/litru de carburant, prin restituirea către transportatori, pe bază de dosar, a 4 eurocenți pe litru. Decizia prin care guvernul încearcă să mai...
2 aprilie, 2014
Ministerul Finanţelor Publice a pus în dezbatere publică un proiect de Ordonanţă de Urgenţă, prin care se creează cadrul legal pentru ca Radio Chişinău să poată fi finanţat în avans, cu tot bugetul aferent anului 2014, se arată...
1 aprilie, 2014
Manuel Valls, fost ministru de Interne, a fost nominalizat luni seara premier de către preşedintele francez Fracois Hollande. El începe marţi consultările pentru constituirea echipei executive. Manuel Valls este cunoscut în România pentru opoziţia sa înverşunată faţă de...
1 aprilie, 2014
Preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor, Florin Dănescu, a criticat dur măsura de reducere a comisioanelor interbancare la 0,2% pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cele de credit, afirmând că aceasta loveşte în cei care finanţează...
26 martie, 2014
Premierul Victor Ponta a anunţat miercuri că în următoarea şedinţă a Guvernului va fi adoptat un pachet cu stimulente “de preţuri la energie electrică, gaze, în aşa fel încât să-i păstreze competitivi” pe producătorii naţionali. „Am avut încă...
19 martie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: