sâmbătă

20 aprilie, 2024

18 iunie, 2014

Vicepremeirul Liviu Dragnea a precizat miercuri, după ce a primit la sediul PSD vizita unei delegaţii a Partidului Comunist Chinez, că Guvernul e foarte aproape de a finaliza negocierile pentru investiţia de la Cernavodă şi că sunt toate şansele ca în toamnă să se inaugureze lucrările la Rovinari.

”În ceea ce priveşte proiectele economice, vineri voi avea o întâlnire cu preşedintele companiei nucleare din China. Este o vizită extrem de importantă. Suntem foarte aproape de a finaliza discuţiile şi negocierile pentru investiţia de la Cernavodă. În ceea ce priveşte Rovinariul, sunt toate şansele ca în toamnă să inaugurăm începerea lucrărilor”, a spus Liviu Dragnea.

Proiecte comune

El a precizat că Guvernul va aproba, într-o viitoare şedinţă, memorandumul cu locaţiile pentru realizarea a cinci parcuri tehnologice în România, aşa cum s-a decis în cursul vizitei ministrului Energiei, Constantin Niţă, în China, desfăşurată recent.


În legătură cu trenul de mare viteză, Dragnea a spus că se aşteaptă ca Ministerul Transporturilor să aprobe Hotărârea de guvern bazată pe memorandumul semnat în China, urmând să se demareză procedurile atât din partea chineză, cât şi din partea română.

Potrivit lui Liviu Dragnea, chinezii sunt interesaţi să investească în agricultură.

”Oricum, au investiţii serioase de exemplu în producţia de carne de porc, dar vor să investească foarte mult şi în producţia agricolă, în spaţii de depozitare, şi au început să vorbească serios de investiţii în legumicultură, inclusiv în fabrici de conserve şi de prelucrare a legumelor, fabrici de tomate, suc de roşii”, a mai spus Liviu Dragnea.

Chinezii sunt interesaţi, totodată, a precizat liderul PSD, şi de depozite de cereale în zona Dunării.

Tineretul PSD, îndrumat să colaboreze cu tineretul comunist chinez


Delegaţia chineză primită de Dragnea a fost condusă de Sun Zheng Cai, membru în Biroul Politic al Partidului Comunist Chinez.

„Delegaţia prezentă azi a fost una importantă, formată din oameni cu funcţii importante în Partidul Comunist Chinez”, a menţionat Liviu Dragnea.

El a arătat că, în cadrul discuţiilor, s-a stabilit, printre altele, şi ca relaţiile de colaborare dintre organizaţiile de tineret ale celor două partide să se dinamizeze.

”Este un lucru important pentru că relaţii bune de prietenie stabilite acum între tinerii din PSD şi cei din PCC vor face ca mai târziu, când ei vor ajunge în funcţii de conducere, să păstreze relaţia dintre România şi China foarte bună, cu avantaje reciproce”, a mai spus liderul PSD.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. China a facut in ultimii30ani asa de mult similar cât a facut Europa occidentala in 50. Sunt extraordinari,.Sper ca conducerea României sa ia exemplul SI sa A treacă la fapte.Sa nu mai stea cu capul plecat la cei din Apus si sa dea dovada de intelepciune

  2. Sper sa vina chinezii si la oltchim Rm valcea.ar fi extraordinar si pentru noi cât si pentru ei.Am fost in China si am rămas uimit de dezvoltarea lor de frumusetea orașelor chineze si de disciplina locuitorilor lor

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

2 răspunsuri

  1. China a facut in ultimii30ani asa de mult similar cât a facut Europa occidentala in 50. Sunt extraordinari,.Sper ca conducerea României sa ia exemplul SI sa A treacă la fapte.Sa nu mai stea cu capul plecat la cei din Apus si sa dea dovada de intelepciune

  2. Sper sa vina chinezii si la oltchim Rm valcea.ar fi extraordinar si pentru noi cât si pentru ei.Am fost in China si am rămas uimit de dezvoltarea lor de frumusetea orașelor chineze si de disciplina locuitorilor lor

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: