Premierul s-a întâlnit cu reprezentanții grefierilor
Personalul auxiliar de specialitate din instanțe așteaptă votul de miercuri al parlamentarilor pe proiectul de eliminare a pensiilor speciale, după care Adunarea Generală va decide

Grefierii protestează în toată țara, luni și marți, față de posibila eliminare a pensiei de serviciu, așa cum prevede un proiect pe care Guvernul Ludovic
Activitatea în instanțe și parchete, la nivel național, va fi suspendată zilnic, între orele 10.00 și 12.00, din cauza protestelor grefierilor. De luni, 27 ianuarie,
Aproape 1.000 de grefieri din toată țara au protestat vineri în Piața Victoriei, nemulțumiți de condițiile de muncă și de salarii. Dotați cu vuvuzele, steaguri
Peste 5.000 din numărul total de aproximativ 8.000 de grefieri au anunțat deja că participă la protestele organizate în toată țara și, începând de luni,
Sindicatele grefierilor se pregătesc să declanșeze conflictul de muncă – până pe 18 martie vor protesta în interiorul instanțelor și parchetelor unde lucrează, cu banderole
Unor salariați li s-au calculat greșit salariile, din vina direcțiilor de resurse umane, nu din cauza legii, care este simplă și ușoară, a declarat miercuri
Personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor (grefieri, arhivari etc.) protestează, joi, lucrând cu banderole albe pe braț, nemulțumit de
Grefierii din toată ţara îşi întrerup activitatea, vineri, între orele 10:00 – 13:00, fiind vorba oficial de un ”protest spontan” în faţa sediilor instanţelor sau
Guvernul a propus luni suplimentarea numărului maxim de posturi prevăzut pentru instanțe, cu 98 de posturi de judecător și cu 66 de posturi de grefier.
Măsurile guvernamentale din ultimele luni abundă în facilități și amnistii pentru categorii punctuale ale societății. Măririlor de salarii, pensii, indemnizații, pensii speciale și facilităților pentru
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Rovana Plumb, a declarat marţi că în Parlament există un proiect de lege privind acordarea de indemnizaţii pentru “recunoaşterea muncii”
Decizia Monei Pivniceru de a renunța la postul de ministru (și a merge pe un post de judecător la Curtea Constituțională) are o explicație în
Guvernul a aprobat în ședința de joi angajarea a 564 de judecători și grefieri pentru implementarea de la 1 februarie 2013 Codul de procedură civilă.