22 martie, 2019

Aproape 1.000 de grefieri din toată țara au protestat vineri  în Piața Victoriei, nemulțumiți de condițiile de muncă și de salarii. Dotați cu vuvuzele, steaguri și pancarte, ei au cerut Guvernului să le accepte rapid revendicările, altfel vor declanșa conflictul de muncă și proteste în cascadă, în localitățile unde există instanțe și parchete.

De pe 18 martie, grefierii care participă la aceste proteste nu mai lucrează nicio oră suplimentară, iar unii dintre liderii sindicali organizatori ai mitingului din Piața Victoriei a declarat că acest sistem de plată este, oricum, dezavantajos pentru stat:


„costurile ar fi semnificativ mai mici să avem o mie de grefieri angajați cu program normal, decât să avem numărul de grefieri care există acum în instanțe, în jur de 6.000, care să lucreze zi lumină”.

Membrii organizaţiilor sindicale reprezintă personalul auxiliar de specialitate, cea mai numeroasă categorie din sistem, aproximativ 8.000 de persoane şi este formată din grefieri, grefieri-arhivari, grefieri-registratori, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti şi specialişti IT şi personal conex – agenţi procedurali, aprozi şi şoferi.

Principalele nemulțumiri ale personalului auxiliar de specialitate, personalului conex și personalului contractual din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor se referă la atribuțiile tot mai numeroase ce le-au fost distribuite, în timp ce ponderea salariului mediu de grefier, raportată la salariul mediu al magistraților, a scăzut.

Sindicaliştii arată că legile succesive de salarizare au poziţionat grefierul ca fiind cea mai prost plătită categorie profesională din sistemul de justiţie. „Astfel că, dacă în anii 2000 salariul unui grefier era în procent de 70-80% din salariul unui judecător, în prezent, acesta a ajuns să fie în procent de numai 25-30%, astfel cum a recunoscut, în mod public, însuşi actualul ministr al justiţiei, într-un comunicat de presă. Modificările legislative au adus atribuţii suplimentare care au grevat activitatea grefierilor, mai ales prin transferul unor atribuţii administrative de la magistraţi, cum ar fi redactarea după model a hotărârilor judecătoreşti, iar modificarea regulamentelor de ordine interioară, au adus atribuţii numeroase în sarcina grefierilor care au devenit, pe rând, statisticieni, arhivari, informaticieni, agenţi procedurali şi chiar factori poştali”, potrivit unui comunicat al sindicatelor protestatare.


Ei cer adoptarea unui nou statut al profesiei, care să corespundă realităţilor din instanţe şi parchete din punctul de vedere al atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu suplimentare, iniţierea elaborării standardelor ocupaţionale şi a calificărilor profesionale corespunzătoare pentru funcţiile care compun categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi ierarhizarea funcţiilor, cu modificarea corespunzătoare a funcţiilor în C.O.R.

O altă solicitare se referă la reanalizarea schemelor de personal din instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea şi suplimentarea acestora cu 1.000 posturi la nivel naţional.

De asemenea, mai solicită dotarea corespunzătoare a instanţelor şi parchetelor din punctul de vedere al siguranţei şi sănătăţii în muncă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: