Grefierii din toată ţara îşi întrerup activitatea, vineri, între orele 10:00 – 13:00, fiind vorba oficial de un ”protest spontan” în faţa sediilor instanţelor sau parchetelor. În Capitală, membrii Federaţiei Naţionale Sindicale Projust vor protesta în fața Ministerului Justiției.
„Pentru recunoaşterea, apărarea drepturilor şi intereselor categoriei profesionale a grefierilor, grefieri arhivari şi registratori, grefieri statisticieni şi grefierii documentarişti din cadrul instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea, întrerupem activitatea în data de 07.10.2016 între orele 10 – 13, prin protest spontan in toate oraşele din ţară, în faţa sediilor instanţelor sau parchetelor, atat grefieri de instanţe cât şi cei din cadrul parchetelor, simultan cu desfăşurarea mitingului la Bucureşti”, nunță un comunicat al Asociaţiei Grefierilor din România.
Totodată, sindicaliştii invită grefierii din cadrul instanţelor şi parchetelor din toata ţara să se unească si să se ralieze protestelor din ţară pentru susţinerea Federaţiei Naţionale Sindicale Projust, care vineri, între orele 10 – 13, pichetează sediul Ministerului Justiţiei la Bucureşti.
„Scopul acestor manifestări constituţionale şi legale este determinat de necesitatea îmbunătăţirii situaţiei profesionale şi economice a categoriei noastre de personal, parte componentă şi esenţială a sistemului judiciar”, potrivit documentului citat.
În prag de protest se află și judecătorii, nu numai grefierii, din cauza eliminării lor din Ordonanța salarizării.
De ce nu i-a inclus Guvernul în Ordonanța salarizării
Guvernul nu i-a inclus pe magistrați în ordonanța de urgență care prevede eliminarea echităților de salarizare, adică implică majorări de venituri pentru o bună parte din bugetari.
Ordonanța prevede că, începând cu 1 august, persoanele plătite dn fonduri publice care au un salariu de încadrare mai mic decât maximul pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație vechime în funcție sau specialitate va beneficia de o creștere la nivelul maxim pentru aceeași funcție și muncă, pentru a fi eliminate inegalitățile din sistem.
Magistrații consideră că maximum la care trebuie raportată majorarea în baza OUG 20 ar trebui să fie salariul de bază cel mai mare pentru aceeași funcție și muncă plus majorarea cu 18% obținută în instanțe de unii procurori și judecători, în baza OUG 10/2007 (care prevedea creșteri cu 2%, 5% și 11%).
“Mie mi se pare că sunt lucruri mult mai importante în acest moment, pe care trebuie să ne concentrăm în sectorul de justiție, decât acela de a cere, în condițiile în care, practic, pentru asistenți sociali sau administrație publică locală, noi avem dificultate în a acorda 100-200 de lei peste salariul minim, avem acuma o problemă în care…
Faceți singuri calculele, ce înseamnă 18% la salarii care sunt peste 10.000 de lei; și nu este echitabil acest lucru, în acest moment, iar interpretările sunt, mai degrabă, abuzive“, declara pe 1 septembrie ministrul Dragoș Pîslaru.
Toate măsurile din OUG 20 au fost luate în limita permisă de bugetul limitat avut la dispoziție, a explicat ministrul, prima prioritate fiind sănătatea.