sâmbătă

20 aprilie, 2024

8 iulie, 2014

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Rovana Plumb, a declarat marţi că în Parlament există un proiect de lege privind acordarea de indemnizaţii pentru “recunoaşterea muncii” depuse pentru personalul navigant şi pentru grefieri.

Această recunoaştere se va materializa prin indemnizaţii, între 3 şi 4.000 de lei net, conform ministrului Rovana Plumb.

Din declaraţii reiese că indemnizaţiile vor fi acordate drept compensaţie a eliminării pensiilor speciale ale unor categorii de angajaţi, măsură luate de guvernul Boc la presiunea FMI.

Victor Ponta: “Sper să trecem proiectul în Parlament în septembrie”

Iniţiativa a fost confirmată şi de premierul Victor Ponta, care a precizat că revenirea la sistemul pensiilor speciale nu este agreată de către Comisia Europeană şi nici de FMI.

“În plus, ar putea însemna deschiderea unei cutii a Pandorei, a declarat marţi, la Ministerul Muncii, premierul Victor Ponta, citat de Mediafax.

“Am discutat cu reprezentanţii personalului navigant, o parte doresc revenirea la pensiile de serviciu, o parte vor indemnizaţiile pentru recunoaşterea muncii pe care au depus-o. Urmează să ne mai întâlnim cu ei să discutăm. Indemnizaţiile vor fi între 3.000 şi 4.000 de lei net. Am discutat cu Ministerul de Finanţe şi se suportă această indemnizaţie, la care se adaugă, în urma discuţiilor cu Ministerul Justiţiei, indemnizaţiile de recunoaştere a muncii prestate de către personalul auxiliar din zona judecătorească, care au avut pensii de serviciu şi pentru reparare le vom da această indemnizaţie. Această indemnizaţie este pentru o perioadă de tranziţie, până când bugetul ne va permite să trecem pe zona de pensii speciale. Acesta a fost mesajul pe care l-am transmis”, a declarat Rovana Plumb.

Prim-ministrul Victor Ponta a arătat însă că revenirea la pensiile speciale este puţin probabilă, deoarece Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional nu sunt de acord cu acest lucru.

“O să vă zic eu mai direct care este problema. Domnul Boc le-a tăiat pensiile şi la militari, şi la diplomaţi, şi la personalul aviator, şi la grefieri. La militari şi la diplomaţi, noi nu am revenit la pensiile speciale pentru că asta e un red line pentru Comisia Europeană şi FMI, pentru că nu sunt de acord să revenim la pensii speciale. Am acordat nişte indemnizaţii prin care recunoaştem rolul lor. La fel vrem să facem la avitori şi la grefieri”, a spus premierul.

Victor Ponta a precizat: “Sper să înţeleagă şi să trecem prin Prlament în septembrie. Altfel, dacă revenim la pensiile speciale, cred că deschidem o cutie a Pandorei, pentru că sunt foarte mulţi care vor pensii speciale şi, în al doilea rând, lăsăm şi anumite abuzuri, pentru că în ultimele trei luni se făceau salarii de sute de milioane. Ideea este de a păstra un echilibru între ceea ce dăm înapoi şi între ceea ce se cere.”

Cum a rezolvat guvernul problema pensiilor la militari şi diplomaţi

Membrii corpului diplomatic şi consular al României cu vechime de cel puţin 15 ani în Ministerul Afacerilor Externe şi care, la data de 31 august 2010, erau pensionari, au dreptul la o indemnizaţie diplomatică de până la 3.571 lei. Indemnizaţia se plăteşte începând cu anul 2014, în baza unor dosare care trebuia depuse până la data de 20 ianuarie 2014.

Proiectul de lege a fost votat, cu scandal, de Camera Deputaţilor (ca for decizional) în decembrie 2013. La momentul votului, UDMR a contestat proiectul.

Pentru personalul militar, chestiunea a fost reglementată de Legea 241/2013, care readuce pensile tăiate la nivelul celor încasate în luna decembrie 2010.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

12 răspunsuri

  1. Cand Boc a taiat pensiile speciale la grefieri acestea erau 2000-2500,in urma taierii le au ramas 1500,acum li se da 4000 adica dublu,e corect?de unde aveti atatia bani?de ce nu le dati cat au avut adica 2000 astfel incat diferenta sa o dati la medici si la profesori care au studii superioare si raspundere uriasa?adica pensia unui grefier va fi cat a unui general din armata romana?cum e posibil asa o nedreptate? nu mai vorbim de punctul de pensie al tuturor pensionarilor,de handicapati deci pentru astia nu aveti bani dar la grefieri le dublati pensiile prin aceasta indexare?ce merite deosebite au?

    1. Nu stiu de ce esti d-ta deranjat/a daca se revine , pentru o categorie de pensionari la niste venituri la care erau perfect indreptatiti !? Am constatat ca nu stii nici ce „raspundere uriasa” au unii sau altii si ca te „doare” doar faptul ca grefierul ar primi mai mult ca un general de armata ! dar stii , este o vorba urata dar inteleapta : „cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia” Si de unde ai scos treaba cu „indexarea”? Te simti in masura sa stii ce merite deosebite au unii sau altii? Cred ca te erijezi in evaluator , fara sa stii despre ce e vorba !

    2. Domnule( doamna) Vali,ca fost grefier stiu cum s-a mancat aceasta paine si cum am reusti in 34 de ani sa ies la pensier.Cu cate sacrificii si renuntari.Nu stiu daca ai facut atatea sacrificii cate am facut eu, sau daca ai avut atatea interdictii cate am avut noi grefiuerii cei care am lucrat si in regimul dinainte de 1989 si acum cand toate au luat o turnura alandala.Vreau sa stii ca atunci cand tu sau alta persoana erau la plaja, la gratar sau oriunde in alta parte in aer liber eu trebuia sa lucrez doseare.De Craciun si de Pasti nu aveam liber, aveam dosare.Erau lucrari cu termene si trebuiau facute altfel o persoana ca tine sau ca altul, un justitiabil imi facea reclamatie ca dossrul lui nu este in arhiva la termen, sau ca citatiile nu au fost emise sau adresle inaintate acolo unde trebuie.E usor sa vorbesti de pe margine cand nu stii cat de greu se munceste ca grefier.Si da boc mi-a taiat pensia pe nedrept si nu am 1500 lei asa cuim sustii.Am, o pensioe normala ca orice pensionar de rand si sigur nu-mi convine.Am fac ut sacrificii si munca mea nu poate fi comparata cu a altora.Am dat examene, am sustinut si elaborat proiecte, de grad, de treapta pentru calculator , pentru functie pentru tot.Nu am avut nici pile si nici relatii de aceea imi vreau pensia inapoi asa cum o merit.Nu pot fi incadrata ca orice pensionar din aceasta tara in aceeasi lege ca pe vremuri .Trebuie facuta o distinctie intre persoanele din diferite institurii.Da, e dreptul meu si vreau acea reparatie morala pe care mi-o datoreaza boc( nu pot sa-i scriu numele cu litere mari).Asa ca fiecare in raport de ocupatie, contributie si munca prestata isi merita pe deplin pensia.

  2. Domnule/doamna Vali citeste legea 567/2004 sa te lamuresti ce face un grefier.
    Deasemeni HOTĂRÂRE Nr. 145 din 26 aprilie 2005 pentru aprobarea Codului deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea . Legea 182/2002 si HG 782/2002
    Sunt convinsa ca ai inteles gresit, aceasta indemnizatie va fi diferenta pana la suma care a fost in prima decizie de pensionare a fiecarui gtefier.
    Ex. pensia in decizia de pensionare a fost de 2000 lei , in prezent se prineste 800 lei deci va primi 1200 lei de diferenta. Sper ca te-ai lumurit un pic,iar dupa ce faci si lectura celorpatru acte as dori opinia dvs.
    Lectura placuta.

    1. SECłIUNEA a 3-a
      Îndatoririle personalului auxiliar de specialitate al instanŃelor judecătoreşti şi al parchetelor de
      pe lângă acestea

      ART. 76
      Personalul auxiliar de specialitate al instanŃelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă
      acestea are obligaŃia să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu cu profesionalism, imparŃialitate şi
      celeritate, în conformitate cu legea, şi să se abŃină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii
      persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului justiŃiei.
      ART. 77
      (1) FuncŃia de grefier este incompatibilă cu orice alte funcŃii publice sau private, cu excepŃia
      funcŃiilor didactice.
      (2) Grefierilor le este interzis:
      a) să desfăşoare activităŃi comerciale, direct sau prin persoane interpuse;
      b) să desfăşoare activităŃi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură;
      c) să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare ori de
      control la societăŃi civile, societăŃi comerciale, inclusiv la bănci sau la alte instituŃii de credit,
      societăŃi de asigurare ori financiare, companii naŃionale, societăŃi naŃionale sau regii autonome;
      d) să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic. (3) Prin derogare de la regula prevăzută la alin. (2) lit. c), grefierii pot fi acŃionari sau asociaŃi ca
      urmare a legii privind privatizarea în masă.
      ART. 78
      (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanŃelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă
      acestea este obligat să păstreze secretul profesional, confidenŃialitatea în legătură cu faptele şi
      informaŃiile despre care ia cunoştinŃă în exercitarea funcŃiei, cu privire la procese aflate în curs de
      desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
      (2) Personalului auxiliar de specialitate al instanŃelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă
      acestea nu îi este permis să comenteze sau să justifice în presă ori în emisiuni audiovizuale
      hotărârile sau soluŃiile date în dosarele despre care a luat cunoştinŃă în exercitarea atribuŃiilor de
      serviciu.
      ART. 79

      acestea este obligat să respecte programul de lucru şi să rezolve lucrările în termenele stabilite.
      ART. 80

      acestea este obligat să aibă, în timpul şedinŃelor de judecată, Ńinuta vestimentară corespunzătoare
      instanŃei la care funcŃionează.
      (2) łinuta vestimentară se stabileşte prin hotărâre a Guvernului şi se asigură potrivit art. 72.
      ART. 81

      acestea este obligat să prezinte, în condiŃiile şi la termenele prevăzute de lege, declaraŃia de avere
      şi declaraŃia de interes

  3. trebuie sa ni se dea si noua pensile,degeaba se spune pensii special,pentru ca ele justifica munca noasstra si restrictiile care le-am avut pe parcursul anilor de serviciu la fel ca procurorii si magistratii cei vizati stiu despre ce este vorba

  4. Doamnă Adela. Vă rog, îmi puteţi comunica sursa celor afirmate de dvs. în conemtariul publicat ? Este prima dată când aud de o asemenea interpretare. Va mulţumesc.

    1. IAR JUDECATORUL ,ARE IN MEDIE 10 000 RON ,unii chiar si mai mult. IAR Grefierii care sunt mana lor dreapta, au fost lepădati de acestia. Ei au ramas cu PENSII MARI, si au respins Dosarele Grefierilor, cand li s-au taiat pensiile. Cum poti sa fii,pentru unul mumă şi pentru altul ciumă, când lucrezi in aceeasi Institutie ?
      Eu am o pensie de boala de 400 lei, si sotul de 830 , eu fiind bolnava si de HEPATITA C. Cum sa traim? Cum sa ne descurcam ? D-lui BOC îi doresc sa aiba si el parte de o astfel de PENSIE, si sa nu-şi poata permite ca sa-si cumpere macar o aspirina !

  5. Soţul meu a lucrat 40 de ani ca si grefier sef. CAND BOC si BASESCU au taiat pensia de 2500 ron, au lasat-o doar de 830 ron. Mai mare ruşinea ! Lcrezi 40 de ani in justitie, pleci la 7 dim de acasa, stai pana la 22 seara ,ca sa rezolvi toate dosarele, si ni se da o pensie de mizerie de 830 ron. Nu avea varsta de pensie, cand a iesit. I s-a propus sa iese mai devreme, ca i se da pensie speciala , si după cum vedeti speciala este. Mai mult are femeia de serviciu. RUSINE SA LE FIE CELOR CARE ÎŞI BAT JOC DE OAMENI. Munca de GREFIER este de 10 ori mai grea decat a unui Judecator.

  6. Sper din suflet si chiar ma rog asidu , ca pentru fiecare pensie taiata sa-i iasa cate o buba-n dos.
    Bine ca isi dau ei intre ei indemnizatii si pensii nesimtite, bine ca va asugurati voi nemernicilor care sunteti, sper sa dormiti cu capu-n ghimpi si pe lumea cealalta. Adica un tampit care a cotizat la fondul de pensie 40 de ani, sa iasa cu o pensie decenta dupa ce s-a imbolnavit de tot ce era posibil, ca mai apoi sa scoti tu o lege care sa reduca aproape de mizerie ,munca unui om. Care stat de drept? care respect? Pai nu meritati voi sa fiti „tovarasi” de executie cu aia din 89? Mamelor si tatilor vostrii tot asa le aratati respect? le furati painea de la gura? painea cumparata legal din banii lor?
    RUSINE VOUA , cei far de mama si far de tata, care ati uitat ce e ala respectul si dreptatea, si care va fofilati mai ceva ca centuristele, va scuipati ca mai apoi sa va pupati. Dar e un D-zeu si o sa va ia ciolanu, si tare as vrea sa va roadeti intre voi cioturile.Imi e rusine de rusinea voastra.

  7. 90% din grefierii din instantele judecatoresti sunt foarte bolnavi. Chiar dupa primii ani de munca ca si grefier de sedinta, din cauza epuizarii psihice, fizice, a stresului, a lipsei de hrana si de o mica pauza, grefierii ajung sa fie bolnavi de tineri. Salariul nu este pe masura muncii depuse, iar cat priveste pensia raportat la cotizatia facuta pe parcursul anilor, aceasta lasa de dorit deoarece foarte putini grefieri ajung sa se pensioneze la varsta standard din cauza bolilor care le-au dobandit pe parcursul anilor in care au muncit mai ceva ca negrii pe plantatie.
    Sunt o fosta grefiera de la o instanta din moldova, cu un volum de activitate de aproximativ 21.000 dosare/an/instanta.
    Am 35 de ani si 15 ani in sistem ca si grefier.
    In anul 2014 am ajuns la capatul puterilor. M-am imbolnavit atat de tare incat mereu aveam o stare de rau, senzatii de voma, dureri abdominale, edeme la fata, maini, picioare.
    Am ajuns sa nu pot sa fiu nici macar transportata la serviciu.
    In sala de judecata nu puteam sa mai intru deoarece eram desfigurata la fata datorita edemelor mari, a mainilor umflate care nu ma lasau sa tin nici lingura pentru a ma hrani.
    Dupa 15 ani in sistem, pentru ca m-am imbolnavit de la frig, caldura in exces, de la stres, de la epuizare, de la lipsa de a manca deoarece intram in sala de judecata dimoneata la 7,30 si ieseam la 15,16 sau seara. Apoi pentru ca totul este urgent, termene scurte in care trebuie sa te incadrezi, trebuia urgent sa lucrezi dosarele, atat pe cele amanate, cat si pe cele solutionate.
    Se intampla ca pentreu un singur dosar amanat sdau/si solutionat (depinde de obiect si de actele din dosar) sa muncesti o zi. Cele cateva zeci si sute de dosare trebuiau lucrate in 48 ore, altfel riscai sa fi sanctionata si/sa nu te incadrezi in termenul de predare la arhiva, de emitere a citatiilor, comunicarilor, adreselor… La noi totul se rezuma la trebuiesc solutionate: „de indata” sau/si „in 48 ore”.
    Munca grefierului este imensa. Romanii traiesc cu conceptia ca, grefierul dactilografiaza dupa dictarea judecatorului.
    Gresit. Grefierul linge toate actele din dosar pentru a putea gandii, a concepe, toate incheierile, hotararile adresele,etc care trebuiesc lucrate. Multe, extrem de multe atributii si sarcini, chiar si sarcini care nu-i privesc pe grefieri, chiar si acelea de judecatori, tot grefierul le gandeste si toate aceste sarcini trebuiesc duse la indeplinire intr-un termen foarte scurt.
    De fiecare data se intampla sa se suprapuna sedintele de la o saptamana la alta. Nu mai spun ca, atunci cand lipsea cate un grefier si trebuia sa-l inlocuiesti dormeai la instanta.
    Wekend de wekend petrecute la instanta, dosare purtate in sacose acasa si lucrate.
    Fara invoiri, chiar nici sa iti faci analizele medicale nu puetaiu, pentru ca nu iti permiti sa lipsesti nici 30 minute.
    In putinele minute cand rontaiai, trebuia sa muncesti, sa gandesti si sa iti faci treaba.
    E nevoie de implementarea unei solutii reale pentru grefieri, pentru reintroducerea pensiei de serviciu, altfel toti grefierii vor devenii bolnavi sau vor murii de tineri.
    Nu judecati gresit acesti 3.000 de grefieri, munca, creatia lor intelectuala si fizica si raspunderea lor este infinita.
    Care sunt bolile profesionale pentru grefieri ?
    Pentru alte categorii de personal din cadrul altor institutii am tot citit tot felul de boli profesionale, dar pentru noi grefierii ?
    Este discriminator sa fi atat de indiferent la nevoile acestor cativa grefieri care isi striga cu disperare chinul petrecut in instante si care apoi ajung sa se stinga mult prea devreme pentru ca s-au imbolnavit in scurt timp in acest sistem !
    Unii dintre dvs vor spune sa plece daca nu le convine.
    Insa nu trebuie uitat ca, oricine are dreptul de a alege ce/i place, ce considera ca i se potriveste ca profesie, iar de multe ori, atunci cand iti dai seama ca nu ai facut alegerea potrivite, e mult prea tarziu sa bati in retragere, deoarece fie te/ai imbolnavit mult prea rau si nu vei mai putea muncii in alta parte, fie ti-ai mancat anii, nervii, timpul, creierul pentru a invata aceasta meserie si de la o varsta nu mai faci fata in alta parte deoarece esti epuizat.
    Va doresc multa intelepciune si sanatate.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: