Fondul petrolier al Norvegiei a atins valoarea de 1,7 trilioane dolari.
Pentru prima dată în istoria sa de aproape trei decenii, fondul petrolier al Norvegiei, cel mai mare fond suveran din lume, a depășit valoarea de

Ministrul Finanțelor din Irlanda a prezentat marți un plan care vizează finanțarea din excedentele bugetare pe care le înregistrează anual un fond suveran care va
Fondul Global de Pensii al Guvernului Norvegiei, cel mai mare astfel de fond de la nivel global, cu active de 1.300 de miliarde de dolari
Fondul suveran de investiții al Norvegiei își va lichida activele rusești, în urma invaziei Ucrainei de către Rusia, a anunțat primul ministru norvegian Jonas Gahr
Ministerul Finanţelor (MFP) a pus în dezbatere publică un proiect golit de conţinut de hotărâre de guvern pentru înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI).
Fostul premier Victor Ponta a prezentat vineri pe pagina sa de facebook un document din care rezultă că Ordonanța de Urgență prin care s-a reglementat,
Ordonanţa de înfiinţare a Fondului Suvern va fi adoptată în prima şedinţă de Guvern, a anunţat vineri seara preşedintele PSD Liviu Dragnea, după discuţii de
Preşedinții PSD și ALDE, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, se întâlnesc vineri pentru a discuta urgențele momentului – rectificarea bugetară, proiectul de buget 2019
Guvernul a trimis spre avizare instituțiilor abilitate proiectul unei ordonanțe de urgență care să reglementeze cadrul general de înființare a fondurilor suverane, în urma unor
Maşina de vot din Camera Deputaţilor (cameră decizională) a aprobat miercuri – 174 pentru, 98 impotrivă și 3 abțineri – Legea de înfiinţare a Fondului
Proiectul legii de înființare a Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) prevede exceptarea acestuia de la aplicarea legilor accelerării privatizării, care includeau și metoda listării
Proiectele disponibile ale actelor de înființare a Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) nu precizează strategia, obiectivele, mecanismele de managament şi nici modul de control al
Guvernul discuție vineri, în primă lectură, proiectul de lege privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, a anunțat premierul Mihai Tudose în debutul ședinței
Guvernul a anunţat în câteva rânduri că o să constituie un Fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) pentru finanţarea unor investiţii, inspirându-se din modelele
Bănca Mondială se arată interesată de anunțul că România dorește să înființeze un Fond Suveran de Dezvoltare și de Investiții, reprezentanții acesteia afirmând că vor
Ideea înființării unui fond suveran care să strângă acțiunile companiilor de stat, este bună, deoarece astfel poate fi „profesionalizată” guvernanța corporativă. Dar un astfel de