Pentru prima dată în istoria sa de aproape trei decenii, fondul petrolier al Norvegiei, cel mai mare fond suveran din lume, a depășit valoarea de piață de 18 trilioane de coroane norvegiene, ceea ce miercuri echivala cu 1,691 trilioane de dolari.
Fondul guvernamental de pensii Global, așa cum este cunoscut oficial fondul norvegian, a fost creat în anii 1990, după ce guvernul a început să transfere veniturile provenite din industria petrolului și gazelor în acest fond în 1996.
De atunci, fondul a investit în acțiuni și instrumente cu venit fix la nivel global, ridicându-și valoarea odată cu creșterea randamentelor.
În 2024, cea mai mare creștere trimestrială
În octombrie 2019, valoarea fondului a depășit 10 trilioane de coroane norvegiene, iar în mai 2023, valoarea de piață a fondului a depășit pragul de 15 trilioane de coroane norvegiene.
Slăbiciunea coroanei norvegiene în raport cu dolarul american a contribuit într-o oarecare măsură la noua creștere a valorii fondului, dar investițiile în acțiunile de pe bursa americană, unde fondul este foarte activ, au condus la valoarea record, a declarat Nils Kristian Knudsen, analist la Handelsbanken, pentru publicația norvegiană FinansWatch.
Pentru primul trimestru din 2024, fondul a returnat 1,21 trilioane de coroane (113 miliarde de dolari), ceea ce reprezintă cel mai mare randament trimestrial în termeni absoluti de la înființarea fondului în 1996.
„Investițiile noastre în acțiuni au avut un randament foarte puternic în primul trimestru, în special datorită sectorului tehnologic”, a declarat Trond Grande, CEO adjunct al Norges Bank Investment Management, în aprilie, comentând performanța fondului în T1.
Fondul, investitor în Big Oil
Fondul norvegian deține în medie 1,5% din toate companiile listate la nivel global. Investițiile în capitaluri proprii – care reprezintă 72,1% din totalul investițiilor fondului – constau în acțiuni emise de aproximativ 9.000 de companii din întreaga lume. Un total de 26% din activele fondului sunt investite în instrumente cu venit fix (obligațiuni), 1,8% în imobiliare nelistate și 0,1% în infrastructura de energie regenerabilă.
Fondul, care este denumit în mod obișnuit „fondul de petrol al Norvegiei”, deoarece a fost creat cu veniturile din petrol și gaze, este acționar la multe companii mari din lume, inclusiv cele reunite sub titulatura Big Oil, și are puterea de a influența alți investitori prin deciziile pe care le ia în privința plasamentelor.
La sfârșitul anului 2023, fondul deținea participații la 220 de firme energetice din 35 de țări, reprezentând 2,6% din totalul investițiilor. Fondul norvegian deține 3,4% în BP, 2,88% în Shell, 2,42% în TotalEnergies, 1,35% în ExxonMobil și 1% în Chevron.
***