vineri

17 mai, 2024

dna

Omul de afaceri Elan Schwartzenberg a scăpat, marţi, definitiv de mandatul de arestare preventivă în lipsă şi de urmărire internaţională după ce procurorul DNA a anunţat Curtea de Apel Bucureşti că îşi retrage contestaţia depusă. Motivul – faptele...
11 iunie, 2019
Procurorii DNA vor prelua cercetările privind problemele de la votul din străinătate la alegerile europarlamentare și referendumul pe justiție din 26 mai. Dosarul a fost înregistrat la Parchetul General, unde au ajuns deja peste 40 de plângeri penale,...
5 iunie, 2019
Asociația VeDem Just le cere președintelui Klaus Iohannis și președintei CSM, Lia Savonea, să sesizeze CCR în legătură cu un conflict juridic de natură constituțională între Senat și Ministerul Public. Organizația consideră că Senatul a blocat urmărirea penală...
4 iunie, 2019
Senatorii au respins luni cererea DNA de ridicare a imunității lui Călin Popescu Tăriceanu, la șapte luni de la solicitarea trimisă de procurorii anticorupție, care vor să-l ancheteze pe președintele camerei superioare a Parlamentului pentru o presupusă mită...
3 iunie, 2019
DNA a trimis în judecată, luni patru cetățeni bulgari și un român pentru o presupusă fraudă cu fonduri europene în valoare de peste 25 de milioane de euro. Banii reprezentau valoarea alimentelor pe care Agenția de Plăți și...
3 iunie, 2019
UPDATE: Carmen Dan a fost audiată aproximativ trei ore, iar la ieșire a fost așteptată de câteva persoane care au huiduit-o și i-au strigat „Sluga lui Dragnea”, „Demisia”. **** Știrea inițială: Ministrul de Interne Carmen Dan a intrat...
30 mai, 2019
UPDATE: Călin Popescu Tăriceanu a cerut reluarea votului în Comisie. UPDATE: Senatorul PSD Șerban Nicolae susține că acest vot neutru nu înseamnă schimbarea opiniei social-democraților: „Eu nu cred că vreun social-democrat, vreun coleg de-al meu din grup al...
29 mai, 2019
În luna aprilie au fost condamnaţi 59 de inculpaţi pentru fapte de corupţie, în urma a 20 de hotărâri judecătoreşti definitive. Între condamnați – un secretar de stat minister, 2 ofițeri de poliție, un avocat, un inspector antifraudă,...
25 mai, 2019
Adrian Iacob (foto) – rectorul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” – și Petrică-Mihail Marcoci – prorectorul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, au fost puși sub urmărire penală de procurorii DNA în dosarul amenințării cu moartea a...
24 mai, 2019
UPDATE 3: Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor a transmis presei un comunicat în care spune că parctica SIIJ de nedeclarare sau retragere a apelurilor din dosarele pe care nu le-a instrumentat creează o stare de îngrijorare: AMASP precizează pe această...
13 mai, 2019
Codrin Ștefănescu, secretarul general al PSD, a fost luni la DNA, alături de trezorierul social-democraților, Mircea Drăghici, care este anchetat pentru că și-ar fi însușit 380.000 de euro din banii partidului. Procurorii s-au sesizat pentru că e vorba...
22 aprilie, 2019
Procurorii DNA au solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție termene mai scurte în dosarele lui Liviu Dragnea și Darius Vîlcov, au precizat reprezentanții biroului de presă al Direcției, citați de Mediafax.  Pentru soluționarea cu celeritate a celor...
17 aprilie, 2019
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, luni, excluderea din magistratură a procurorului Mircea Negulescu (foto), poreclit procurorul Portocală, fost anchetator la DNA Ploiești. Deciza este definitivă. Instanța a admis în acest proces una dintre probele...
9 aprilie, 2019
Dan Manolachi, fost ofiţer de poliţie judiciară în DNA, şi Valentin Preda, fost secretar de stat în Ministrul Transporturilor, au fost condamnaţi definitiv, luni, la opt, respectiv patru ani de închisoare. Fostul ofițer Dan Emil Manolachi era detașat...
8 aprilie, 2019
Comisia juridică a Senatului nu a reușit nici marți să discute cererea DNA de ridicare a imunității lui Călin Popescu Tăriceanu, astfel încât acesta să poată fi urmărit penal în dosarul în care este acuzat că ar fi...
3 aprilie, 2019
Trezorierul PSD, Mircea Drăghici (foto), a fost pus marți sub urmărire penală, pentru delapidarea unor fonduri ale PSD și utilizarea subvențiilor primite în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, conform DNA. Argumentele lui Mircea Drăgici...
2 aprilie, 2019
Procurorul general Augustin Lazăr cere Consiliului Superior al Magistraturii să verifice posibile abateri disciplinare comise de procurorul şef adjunct al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), Adina Florea (foto), referitor la solicitarea de transmitere a dosarului Tel...
28 martie, 2019
Un număr de 42 de dosare, cu 335 inculpați, ar trebui să fe rejudecate, dacă Executivul va adopta proiectul de OUG ce va permite contestarea sentințelor de după 1 februarie 2014. Este doar unul dintre efectele pe care...
27 martie, 2019
Europarlamentarul Laurenția Rebega (foto), fost vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, a fost trimis în judecată de DNA, pentru fraudare de fonduri europene. Politicianul mmebru al Pro România, ar fi avut un rol central, potrivit procurorilor anticorupție, într-o rețea...
21 martie, 2019
Marius Iacob a demisionat marți din funcția de adjunct al DNA și, potrivit unei declarații a acestuia pentru mai multe media române, va rămâne procuror în Direcție. Demisia este urmarea sentinței Înaltei Curți de Casație și Justiție de...
19 martie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: