Cristian Grosu / Șpăgile din administrație ies din criză
Când, acum vreo 3-4 ani, cineva care încercase să se angajeze la Spitalul Floreasca pe post de asistent medical se plângea că i se ceruseră

Nava comercială eşuată în Canalul Suez a fost deblocată luni, după aproximativ o săptămână, a anunţat Inchcape Shipping Services, astfel că circulaţia este aşteptat să
Ordinul Arhitecților din România solicită ”deblocarea de urgență” a procedurii de înscriere a sitului Roșia Montană în Lista Patrimoniului Mondial și în Lista Patrimoniului Mondial
Asistența financiară a UE pentru Republica Moldova a fost deblocată, iar prima tranșă urmează să ajungă la Chișinău în câteva zile, a anunțat luni seara
România va avea 1.000 de kilometri de autostradă în prima jumătate a anului 2018, dată până la care se vor finaliza câteva proiecte deblocate în
Guvernul a deblocat miercuri schema de ajutor de stat pentru care producătorii de energie pot aplica în scopul finanțării nerambursabile, în procent de 25% din