Comisia Europeană a virat României, marţi, 141,5 milioane de euro pe Programul pe POSDRU, aceasta fiind prima tranşă venită de la Bruxelles după deblocarea programului la începutul acestei luni, informează Ministerul Fondurilor Europene.
„Reluarea plăţilor de către Comisia Europeană ne asigură resursele necesare pentru plata la zi a facturilor către beneficiari, pentru ca derularea programului să intre în normalitate”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, potrivit unui comunicat transmis MEDIAFAX.
El a adăugat că prioritatea în perioada următoare o reprezintă deblocarea celor trei programe aflate încă presuspendare, adică Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Sectorial Transport şi Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice.
Comisia Europeană a suspendat POSDRU în august 2012, ca urmare a deficienţelor identificate de partea comunitară pentru fondurile europene utilizate în perioada 2009 – 2011, menţionează comunicatul Ministerului Fondurilor Europene.
În urma măsurilor implementate de Guvernul României, Comisia a decis deblocarea programului la începutul lunii februarie 2013.
Pe POSDRU se aflau în derulare 2.455 de contracte de finanţare la sfârşitul lunii ianuarie 2013. Suma alocată de UE în acest exerciţiu financiar pe acest program operaţional este de 3,4 miliarde de euro, mai precizează Ministerul Fondurilor Europene.
Guvernul anunţa pe 6 februarie că reprezentanţii UE au decis deblocarea POSDRU şi reluarea plăţilor către România, în urma misiunii de audit organizată în perioada 29 ianuarie-1 februarie.
„Ca urmare a rezultatelor pozitive înregistrate în urma misiunii de audit a Comisiei Europene, organizată în perioada 29 ianuarie-1 februarie 2013, reprezentanţii UE au decis deblocarea POS DRU şi reluarea plăţilor către România. În acest context, Comisia Europeană va relua plăţile către România în urmatoarele zile, pentru cererile de rambursare transmise în luna decembrie 2012, în valoare de 148 milioane de euro, cu aplicarea corecţiilor financiare temporare de 25%, aşa cum a fost agreat cu partea română”, se menţiona într-un comunicat al Guvernului.
În luna octombrie, reprezentanţii Guvernului declarau că plăţile pe programul POSDRU, aflat în presuspendare din august, ar putea fi reluate de către Comisia Europeană în decembrie, însă cu condiţia schimbării regulilor de gestionare a banilor europeni. Ei au precizat totodată că nivelul corecţiilor financiare în procent de 25% propuse de Comisia Europeană pentru proiectele programului POSDRU se ridică la aproximativ 180 de milioane de euro.
Ulterior, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat că Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane a fost parţial deblocat, un nou audit fiind însă aşteptat la sfârşitul lunii ianuarie 2013.