sâmbătă

27 aprilie, 2024

cvorum

Curtea Constituțională a hotărât marți să ceară Guvernului listele electorale care au fost actualizate până la data de 10 iulie, urmând ca forul să ia decizia finală de validare sau invalidare a referendumului de demitere a președintelui pe...
14 august, 2012
Comisia Europeană are date incomplete privind listele electorale de la referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, susține vineri Guvernul României, după ce președintele CE, Jose Manuel Barroso, a cerut Executivului de la București și transmită Curții Constituționale, fără...
10 august, 2012
Preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso i-a transmis, vineri, premierului român Victor Ponta o scrisoare în care își exprimă ‘îngrijorarea profundă’ privind evoluţiile legate de validarea referendumului din România, și cere Guvernului să transmită Curții Constituționale, fără întârzieri...
10 august, 2012
Curtea Constituţională se va reuni marţi, în plen, la cererea unor judecători, au declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, surse oficiale. Potrivit surselor citate, Curtea Constituţională se va reuni, marţi, în şedinţă extraordinară, la cererea unor judecători, termenul fiind fixat...
10 august, 2012
Premierul Victor Ponta pare să fi făcut presiuni asupra lui Ioan Rus să obțină date potrivit cărora la referendumul de demitere a președintelui Traian Băsescu s-a întrunit cvorumul, reiese din interceptarea unei discuții telefonice dintre fostul ministru al...
10 august, 2012
Ministrul delegat pentru administrație, din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, Radu Stroe, a susținut vineri că este un fals erata emisă de Curtea Constituțională, potrivit căreia cvorumul la referendumul de demitere a președintelui se calculează ținând seama și...
10 august, 2012
Guvernul cere administrațiilor locale să elimine din listele electorale permanente românii cu reședința sau domiciliul în străinătate,potrivit unor documente prezentate de președintele suspendat, Traian Băsescu, iar Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că s-a apucat să numere românii din...
9 august, 2012
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a fost sesizat cu privire la falsificarea unor înscrisuri oficiale transmise de Curtea Constituţională către Guvern, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse juridiciare. O persoană fizică a înaintat PICCJ o plângere...
8 august, 2012
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a criticat, marţi, Guvernul pentru ”timiditate şi ezitare” și a subliniat că listele electorale pentru stabilirea cvorumului, pe care Executivul le va transmite Curții Constituționale, trebuie să-i excludă pe românii din străinătate. ”Este nevoie...
8 august, 2012
PDL a făcut plângere penală împotriva secretarului general al Guvernului și a directoarei Monitorului Oficial, pentru că aceștia ar refuza să păublice în MO o erată a Curții Constituționale în care se arată că cvorumul de la referendumul...
7 august, 2012
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, comentând audierea chestorului Constantin Manoloiu la Parchetul ICCJ, că atunci când Traian Băsescu l-a făcut „dottore” lucrurile „s-au mişcat într-o săptămână”, iar în cazul lui Manoloiu „lucrurile s-au mişcat mai repede”. „Eu...
6 august, 2012
Curtea Constituțională a decis că la vlaidarea sau invalidarea referendumului de demitere a președintelui trebuie stabilit cvorumul calculat în funcție de totalitatea cetățenilor români cu drept de vot, ci nu doar de cetățenii cu domiciliul stabil în țară,...
6 august, 2012
Președintele suspendat a susținut, sâmbătă, că actualizarea listelor electorale după referendum este ilegală și a acuzat Guvernul că pregătește măsulirea listelor. „Actualizarea listelor electorale după referendum este ilegală. După termenul dat de lege actualizarea trebuia făcută în maximum...
4 august, 2012
MAI a transmis CC două adrese, în prima confirmând cifra de 18.292.514 persoane cu drept de vot, iar în cea de a doua admiţând că nu îşi poate asuma veridicitatea acesteia, iar competenţa de verificare a listelor revine...
2 august, 2012
Preşedintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a declarat, miercuri seară, că judecătorii CCR vor lua o decizie privind validarea sau invalidarea referendumului după ce vor primi informații de la Ministerul Administrației și Internelor și de la Institutul Național de...
1 august, 2012
Şedinţa Curţii Constituţionale pe tema rezultatului referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost amânată pentru joi, astfel încât Curtea să poată cere informaţii de la instituţii abilitate, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale. Şedinţa a început în...
1 august, 2012
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi preşedintele interimar al Senatului, Petru Filip, au sesizat Curtea Constituţională, susţinând că baza legală în care a fost convocat referendumul din 29 iulie a fost OUG 41, care elimina cvorumul, relatează Mediafax....
1 august, 2012
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la Realitatea TV, că Parlamentul va cere Curții Constituționale să constate că, potrivit recensământului populației din anul 2011, cvorumul a fost întrunit la referendumul de demitere a președintelui. ”Cum procedăm în continuare:...
31 iulie, 2012
Referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, din 29 iulie, va dura cu 4 ore mai mult decât se stabilise inițial, pentru că este vară, a anunțat, miercuri, premierul Victor Ponta. Singura modificare suplimentară pe care Guvernul o va...
18 iulie, 2012
Președintele interimar al țării, Crin Antonescu, a anunțat, luni, promulgarea Legii referendumului, în forma cerută de Curtea Constituțională, privind validarea rezultatului doar cu prezența la urne a cel puțin jumătate plus unul din numărul alegătorilor, dar cu posibilitatea...
16 iulie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: