marți

16 iulie, 2024

coruptie

Curtea de Apel Bacău a dispus arestul la domiciliu a cinci şefi de la Romsilva Bacău – Ocolul Silvic Comăneşti. Aceștia sunt acuzați de DNA că au cerut și primit o mită totală de aproape un milion de...
3 august, 2020
Radu Budeanu (foto), fost jurnalist și acum patron al trustului de presă din care fac parte publicațiile Cancan, Prosport și Gândul, a încheiat cu DNA un acord de recunoaștere a vinovăției în dosarul Hidroelectrica. Budeanu a recunoscut că...
27 iulie, 2020
Curtea de Apel Bucureşti a anulat joi decizia prin care fostul secretar genaeral al PDL Vasile Blaga a fost achitat pentru trafic de influență, în 2017, și a trimis dosarul înapoi la prima instanță, pentru rejudecare. Fostul lider...
23 iulie, 2020
Fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov a fost condamnat marți la 6 ani și jumătate de închisoare pentru fapte de corupție pe care le-a săvârșit în calitate de primar al orașului Slatina. Hotărârea Tribunalului Gorj poate fi contestată....
21 iulie, 2020
Ministrul sloven de Interne a demisionat şi cel al Economiei a fost plasat în detenţie marți în cadrul unei anchete a poliţiei privind presupuse nereguli în achiziţionarea de echipamente în legătură cu pandemia de coronavirus, relatează France Presse,...
1 iulie, 2020
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a solicitat marți întrunirea de urgență a Consiliului de Administrație al Unifarm „în vederea luării deciziilor care se impun în cazul directorului general al SC Unifarm SA, Adrian Ionel, în urma comunicatului Direcției Naționale...
23 iunie, 2020
Directorul general al Unifarm, Adrian Ionel (foto), a fost pus marți sub urmărire penală, pentru că a cerut unei companii o mită de 760.000 de euro. Suma reprezintă, conform DNA, 18% din valoarea unui contract pentru măști de...
23 iunie, 2020
Fostul locotenent colonel SRI Daniel Dragomir (foto) a fost condamnat joi definitiv la trei ani și 10 luni de închisoare cu executare. Instanța l-a găsit vinovat de corupție. El a primit o mită de aproape jumătate de milion...
18 iunie, 2020
Justiţia malteză a ordonat luni deschiderea unei anchete împotriva fostului şef al poliţiei de pe insulă, Lawrence Cutajar, suspectat de contacte cu persoane implicate în uciderea, în 2017, jurnalistei de investigaţii Daphne Caruana Galizia, notează AFP, citată de...
16 iunie, 2020
Fostul ministru PSD al Sănătăţii Sorina Pintea a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie, pentru luare de mită în formă continuată. Anterior sesizării instanţei de judecată cu acest rechizitoriu, procurorii au încheiat un acord de recunoaştere a...
30 aprilie, 2020
Profesorul Mircea Beuran (foto) a fost trimis miercuri în judecată, în dosarul în care procurorii anticorupție l-au acuzat că a primit de la un medic bani şi bunuri în valoare de peste 10.000 de euro entru a scoate...
29 aprilie, 2020
Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat DNA, ANAF și Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), în legătură cu averea pe care senatorul Mircea Drăghici (foto), fost trezoriei PSD, nu o poate justifica. Reamintim...
29 aprilie, 2020
Grupul de state împotriva corupţiei (GRECO), organism al Consiliului Europei, a publicat marţi liniile directoare adresate celor 50 de ţări membre și avertizează asupra riscurilor crescute de corupţie în contextul urgenţei sanitare provocate de epidemia de Covid-19. „Apariţia...
21 aprilie, 2020
Partidul de centru-dreapta anticorupţie OLaNO, aflat în opoziţie, a ieşit învingător la alegerile legislative de sâmbătă din Slovacia, cu 25% din voturi, devansându-i pe populiştii de la guvernare, conform rezultatelor aproape complete, informează AFP şi Reuters, citate de...
1 martie, 2020
Alegătorii slovaci votează sâmbătă pentru reînnoirea componenţei parlamentului, cu speranţa reducerii corupţiei, imputată mai ales partidului populist de stânga aflat la guvernare Smer-SD. Scrutinul s-ar putea dovedi crucial pentru orientarea ţării, încă traumatizată de asasinarea jurnalistului anticorupţie Jan...
1 martie, 2020
Ionuț Pintea, fiul fostului ministru al Sănătății, susține că ar fi avut o întâlnire cu denunțătorul mamei sale, care i-ar fi spus că patru tranșe de banii dați mită ar fi ajuns la Liviu Pop (foto), senator PSD...
29 februarie, 2020
UPDATE: Direcția Națională Anticorupție anunță că fostul ministrul al Sănătății, Sorina Pintea, a fost reținută pentru 24 de ore. Este suspectată că, în calitate de director al Spitalului Județean din Baia Mare, a primit mită 10 mii de...
28 februarie, 2020
„Capacitatea oligarhilor cu legături politice şi a baronilor de a controla interesele de afaceri şi de a limita competiţia pe piaţa liberă trebuie să ia sfârşit”, a declarat ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman. Afirmația a fost făcută...
21 februarie, 2020
Un număr 17 percheziţii au loc joi la primării din întreaga ţară, într-un dosar ce are ca obiect finanțarea unor proiecte locale derulate cu bani din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii. În acest caz, potrivit Mediafax, ar fi...
13 februarie, 2020
UPDATE: Profesorul Beuran a fost escortat de mascați, după percheziția de la domiciliu, și dus la audiere, la sediul central al DNA. Polițiști de la judiciar au ridicat mai multe cutii cu documente și o unitate PC. ****...
13 februarie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: