Grupul de state împotriva corupţiei (GRECO), organism al Consiliului Europei, a publicat marţi liniile directoare adresate celor 50 de ţări membre și avertizează asupra riscurilor crescute de corupţie în contextul urgenţei sanitare provocate de epidemia de Covid-19.
„Apariţia epidemiei de COVID-19 creşte riscurile corupţiei”, precizează un comunicat GRECO, iar sectorul sănătăţii este expus îndeosebi „din cauza urgenţei necesităţilor imediate de echipamente medicale şi a simplificării regulilor referitoare la achiziţiile publice, a serviciilor medicale supraîncărcate şi a personalului medical surmenat”.
„Conjugarea unei situaţii de urgenţă cu o concentare a puterii, cu derogări în materie de drepturi şi libertăţi şi cu injectarea unor sume considerabile în economie, pentru a atenua criza, constituie un cocktail de risc pentru corupţie”, a atras atenţia preşedintele GRECO, croatul Marin Mrcela, citat în comunicatul preluat de Agerpres.
Practicile de corupţie pot afecta sectoarele public şi privat şi pot lua diferite forme: mită în serviciile conexe sectorului medical, conflicte de interese şi rolul lobby-ului în cercetarea şi dezvoltarea unor noi produse (R&D), comercializarea produselor medicale contrafăcute etc.
În acest context, GRECO invită autorităţile centrale, dar şi pe cele regionale şi locale, la maximum de comunicare şi transparenţă în deciziile lor şi aminteşte că ele trebuie să poată fi supuse controlului.
Statele trebuie de asemenea să protejeze avertizorii de alertă în sectorul sănătăţii.
Preşedintele GRECO a insistat că transparenţa în sectorul public reprezintă unul dintre mijloacele cele mai importante de prevenire a corupţiei, oricare ar fi forma pe care o capătă aceasta:
Necesitatea unei informări regulate şi fiabile din partea instituţiilor publice este crucială în perioada stării de urgenţă.
Aceasta priveşte propagarea şi riscurile pandemiei ca atare, dar şi măsuri de urgenţă luate pentru a-i răspunde.
Nu trebuie să permitem COVID-19 să compromită valorile şi standardele noastre, inclusiv transparenţa şi responsabilitatea.
„Platformele de informaţii digitale, cum ar fi portalurile dedicate transparenţei, sunt instrumente preţioase pentru prevenirea corupţiei şi utile pentru protejarea statului de drept”, a continuat Marin Mrcela, conform comunicatului citat.
Reunind în prezent cele 47 de state membre ale Consiliului Europei, Belarus, Kazahstan şi SUA, GRECO a fost creat în 1999 pentru a ameliora capacitatea membrilor săi de a lupta împotriva corupţiei.