Radu Budeanu (foto), fost jurnalist și acum patron al trustului de presă din care fac parte publicațiile Cancan, Prosport și Gândul, a încheiat cu DNA un acord de recunoaștere a vinovăției în dosarul Hidroelectrica.
Budeanu a recunoscut că în anul 2011 i-ar fi transmis Elenei Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului de la acea dată, promisiunea unui om de afaceri de a-i oferi suma de 5 milioane de dolari pentru ca aceasta să-și exercite influența în vederea menținerii contractelor încheiate de firmele omului de afaceri cu firma de stat Hidroelectrica, conform unui comunicat al DNA.
Pentru că și-a recunoscut vinovăția, Radu Budeanu va primi pentru traficul de influență din dosarul „energie ieftină pentru băieți deștepți” o pedeapsă de doi ani închisoare cu suspendarea condiționată pe durata unui termen de încercare de patru ani.
Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost transmis de procurorii DNA la Tribunalul București, instanța fiind aceea care va decide soluția finală.
Comunicatul integral al DNA:
În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 1808/VIII/3 din 19 noiembrie 2015, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului B.R.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență.
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În vara – toamna anului 2011, inculpatul i-ar fi transmis ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului de la acea dată, promisiunea unui om de afaceri de a-i oferi suma de 5.000.000 de dolari pentru ca demnitarul să-și exercite influența în vederea menținerii, în parametrii deja negociați (preț și cantitate de energie furnizată), a contractelor încheiate de firmele omului de afaceri cu SC Hidroelectrica SA.
În același context, în perioada noiembrie 2011- februarie 2012, inculpatul B.R.I., printr-un intermediar, ar fi predat fostului ministru suma de 3.800.000 dolari, pusă la dispoziție de omul de afaceri.
În prezența avocatului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținută în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
– 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul București.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea acordului de recunoaștere a vinovăției la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Dosarul Hidroelectrica în care erau investigaţi directorii companiei de stat care au semnat contractele privind retehnologizarea Porţilor de fier şi în care erau vizaţi omul de afaceri Bogdan Buzăianu şi fostul ministru PSD al Industriilor Dan Ioan Popescu, zis DIP, a fost clasat după ce Curtea Constituțională a dezincriminat abuzul în serviciu săvârșit prin încălcarea legislației secundare.