cursdeguvernare

joi

3 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

chitoiu

Sistemul actual de taxare a producţiei de hidrocarburi nu necesită modificări, iar raportarea redevenţelor la media europeană, anunţată de autorităţi, este irelevantă, potrivit reprezentanţilor PwC şi David&Baias. „Noi nu credem că o medie europeană este relevantă. Nu ştiu...
17 septembrie, 2013
Deputatul liberal Ovidiu Silaghi și-a anunțat luni retragerea candidaturii sale la funcția de ministru al Transporturilor, iar premierul Victor Ponta a afirmat că președintele Traian Băsescu trebuie să numească un ministru titular al Transporturilor în condițiile în care...
19 august, 2013
Principalul partid de Opoziție, PDL, va depune, după vacanță, o moțiune simplă, în Parlament, dacă Guvernul USL va refuza dialogul și revizuirea politici sale fiscale, care cuprinde anumite extinderi de taxe. ”În cazul în care Guvernul USL refuză...
8 august, 2013
Guvernul va percepe contribuții la asigurile sociale de sănătate (CASS) și din veniturile din chirii ale persoanelor fizice, cu perspectiva extinderii acestei taxări și la alte venituri obținute din alte surse decât cele salariale, a precizat, marți, Ministerul...
6 august, 2013
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Sibiu, că va discuta cu ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu, pentru găsirea unei soluții în vederea angajării de personal în administrația locală în domeniul absorbției fondurilor europene. ”Există o problemă pe care...
26 iulie, 2013
Preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Suma Chakrabarti, va vizita România în perioada 17-18 iunie pentru întrevederi cu oficiali de la Bucureşti, parteneri de afaceri şi cu reprezentanţi ai societăţii civile. Chakrabarti se va întâlni cu...
17 iunie, 2013
Fostul vicepreședinte al PNL Vlad Moisescu și alți 11 liberali au fost excluși din PNL, pentru că au „aderat la alte partide politice sau doctrine politice”, a declarat miercuri seara preşedintele interimar al PNL Sector 1, Daniel Chiţoiu....
22 mai, 2013
Criza din USL pe marginea refuzului PNL de a-l exclude pe senatorul Sorin Roșca Stănescu, la insistențele PSD, vine la capătul unui șir întreg de tensiuni acumulate la guvernare, în contextul în care miniștrii liberali s-au văzut cu...
20 mai, 2013
Liberalul Gelu Ștefan Diaconu va fi numit în funcția de președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), în locul lui Șerban Pop, care va fi demis, au declarat, pentru cursdeguvernare.ro, surse politice. Potrivit acestora, Diaconu este susținut...
22 aprilie, 2013
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că așteaptă de la ministrul liberal al Finanțelor, Daniel Chițoiu, o soluție privind majorarea pensiilor militarilor care fuseseră recalculate în jos de fosta guvernare. Șeful PSD a arătat că liberalul Chițoiu trebuie...
11 aprilie, 2013
Guvernul intenționează să scadă cu 5 puncte procentuale fie contribuțiile la asigurări sociale, fie taxa pe valoare adăugată, de la 1 ianuarie 2014, le-a spus joi ministrul Finanețelor, vicepremeirul Daniel Chițoiu, reprezentanților Camerei de Comerț Americane (AmCham) în...
4 aprilie, 2013
Miniştrii delegaţi au primit în subordine departamente cu personalitate juridică şi vor putea da ordine fără să mai aibă nevoie de delegare din partea miniştrilor şefi de portofolii, conform modificărilor aduse de Parlament ordonanţei de urgenţă pentru funcţionarea...
19 martie, 2013
USL ia în calcul organizarea alegerilor prezidențiale odată cu cele europarlamentare în anul 2011, a declarat vicepreședintele PNL, Daniel Chițoiu. Într-o emisiune, marți seara, la Realitatea TV, vicepremierul a menționat că o cuplare a celor două scrutine înseamnă...
23 ianuarie, 2013
Garda Financiară, Inspecţia Fiscală şi autorităţile de supraveghere vamală şi antifraudă vor fi regrupate într-o singură structură, care va iniţia acţiuni de control o dată la 3 ani pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi o dată la 5...
10 ianuarie, 2013
Circa 400 de salariaţi de la Oltchim, din totalul de 2.600, au protestat și marți la clădirea administrativă a combinatului vâlcean pentru a-și primi salariile pe septembrie şi octombrie. Protestatarii au susținut că Guvernul și-a încălcat promisiunile și...
13 noiembrie, 2012
Compania Naţională a Huilei (CNH) Petroşani SA a înregistrat nerealizări de venituri de peste 543 de milioane de lei în perioada 2009-aprilie 2012, potrivit unor date dintr-un raport al Curţii de Conturi prezentate miercuri de Ministerul Economiei şi...
4 octombrie, 2012
Dan Diaconescu este aşteptat începând de luni să încheie contractul cu Guvernul pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni al combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, cumpărătorul având termen până pe 1 octombrie să semneze şi să vină cu banii...
23 septembrie, 2012
Constantin Roibu şi-a prezentat demisia, începând cu data de 5 septembrie, din funcţia de director general al Oltchim şi din cea de membru al Consiliului de Administraţie al combinatului vâlcean, alături de el alţi 16 directori solicitând eliberarea...
5 septembrie, 2012
Transgaz şi complexurile energetice Oltenia şi Hunedoara vor fi listate pe bursă în luna septembrie, iar managerii privaţi pentru Transelectrica şi Transgaz vor fi selectaţi până la sfârşitul lui 2012, a anunţat sâmbătă, ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, la...
11 august, 2012
Cabinetul Victor Ponta a ajuns aproape de jumătatea mandatului de 7 luni cu care a pornit la drum în luna mai, însă nu a reușit să iasă parctic din ”chinurile facerii”. În cele 98 de zile de când...
6 august, 2012

Președintele BERD, în vizită la București

Preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Suma Chakrabarti, va vizita România în perioada 17-18 iunie pentru întrevederi cu oficiali de la Bucureşti, parteneri

Președintele BERD, în vizită la București

Preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Suma Chakrabarti, va vizita România în perioada 17-18 iunie pentru întrevederi cu oficiali de la Bucureşti, parteneri

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: