marți

16 iulie, 2024

brexit

Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Junker, va merge în vizită la Londra, săptămâna viitoare, miercuri, la invitația premierului Marii Britanii, Theresa May, anunță Politico. Vizita încă nu a fost anunțată oficial, însă surse de la Bruxelles și de...
20 aprilie, 2017
Autoritatea Bancară Europeană (EBA) şi Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) urmează să organizeze câte un „concurs de frumusețe”, în următoarele săptămâni, pentru posibilele noi sedii din capitalele europene care vor să le găzduiască, scrie The Observer, citat de Deutsche...
18 aprilie, 2017
Puncte cheie: Pe 29 martie, aşa cum anunţase în prealabil, guvernul de la Londra a activat art. 50 al Tratatului de la Lisabona, declanşând oficial procedura de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Zarurile au fost aruncate....
6 aprilie, 2017
O largă majoritate a plenului (516 voturi pentru, 133 împotrivă și 50 de abțineri) a adoptat miercuri rezoluția în care sunt prezentate oficial principiile și condițiile cheie ale Parlamentului pentru a aproba acordul de retragere cu Marea Britanie....
5 aprilie, 2017
Premierul Marii Britanii Theresa May ar fi dispusă să rezolve prin război o eventuală problemă a suveranității britanice asupra Gibraltarului, potrivit unui fost lider al partidului consevartor, citat de The Telegraph. „Sunt absolut sigur că actualul premier va...
2 aprilie, 2017
Cele mai spinoase probleme cu care se confurntă negociatorii britanici în urmatorii doi ani, privind părăsirea UE sunt, potrivit Bloomberg: cât va fi dispusă Marea Britanie să platească pentru acoperirea obligațiilor financiare către UE, care este nivelul de...
1 aprilie, 2017
Președintele Consiliului European, Donald Tusk (foto), a prezentat vineri ”contra-oferta” Uniunii referitoare la principiile de negociere Brexit, după ce Theresa May a avansat prima propunerile britanice, pe 29 martie, în ziua în care formal a fost anunțată decizia...
31 martie, 2017
Compania de asigurări Lloyd’s din Londra a anunțat joi că va deschide o subsidiară europeană la Bruxelles pentru a evita pierderea unor afaceri după momentul la care Marea Britanie va părăsi UE. Potrivit unui comunicat de presă al...
30 martie, 2017
Scrisoarea remisă miercuri de ambasadorul Marii Britanii la UE, Sir Tim Barrow, preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, prin care Londra a invocat Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona pentru ieşirea din blocul comunitar, conține o serie de...
29 martie, 2017
Ambasadorul Marii Britanii la UE, Sir Tim Barrow, i-a înmânat miercuri preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, scrisoarea prin care Londra a invocat Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, pentru ieşirea din blocul comunitar, relatează Reuters. În momentul...
29 martie, 2017
Pentru a înţelege parcursul de până la ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, prescurtat Brexit, ar fi util să vedem cum a intrat acest stat în UE şi cum a evoluat de atunci încoace. Europa de la finele...
29 martie, 2017
Proiectul fuziunii de 29 de miliarde de euro dintre London Stock Exchange Group (LSE) și Deutsche Boerse se apropie de eşec, după ce britanicii au respins condiţia Comisiei Europene de a vinde o platformă de tranzacţii din Milano....
29 martie, 2017
Parlamentul European va respinge orice fel de acord Brexit dacă Londra va împiedica cetățenii europeni care se mută în Marea Britanie în următorii doi ani, adică pe perioada negocierilor, să beneficieze de aceleași drepturi de care se bucură...
28 martie, 2017
The Government approved on Wednesday a memorandum for Romania to apply for the relocation of the European Medicines Agency (EMA) to Bucharest, in the Brexit context. At present, the Agency is based in London. The European Medicines Agency...
27 martie, 2017
Although they will weigh heavily only after 2019, when the exit of the UK from the European Union will have effectively completed, the effects of Brexit on Romania, as on the other Central and Eastern European countries are...
27 martie, 2017
Guvernul a aprobat miercuri un memorandum pentru ca România să-și depună candidatura pentru relocarea la București a Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), în contextul Brexitului. În momentul de față, Agenția are sediul la Londra. Agenția Europeană pentru Medicamente...
22 martie, 2017
Deşi se vor resimţi substanţial abia după 2019, când ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană se va fi consumat efectiv, efectele Brexit asupra României ca şi asupra celorlalte ţări din Europa Centrală şi de Est ameninţă deja viitorul economiilor...
21 martie, 2017
UE a anulat summitul de pe 6 aprilie, urmând ca prima reuniune a liderilor din țările membre ale UE în vederea definirii poziției în negocierile cu Londra să aibă loc pe 29 aprilie (între cele două tururi ale...
21 martie, 2017
Reprezentantul Permanent al Marii Britanii l-a informat luni pe președintele Consiliului European, Donald Tusk, că premierul Theresa May va invoca pe 29 martie articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, declanșând procesul formal de ieșire a țării din...
20 martie, 2017
Regina Elisabeta a II-a a acordat oficial joi prerogative premierului britanic Theresa May pentru a declanșa negocierile de ieșire din Uniunea Europeană, promulgând legea adoptată de parlamentul de la Londra luni seară, informează Reuters. Anunțul, făcut în parlament...
16 martie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: