29 martie, 2017

Donald Tusk a publicat pe Twitter o fotografia cu momentul în care a primit scrisoarea semnată de premierul britanic Theresa May

Ambasadorul Marii Britanii la UE, Sir Tim Barrow, i-a înmânat miercuri preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, scrisoarea prin care Londra a invocat Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, pentru ieşirea din blocul comunitar, relatează Reuters.

În momentul în care Donald Tusk a acceptat scrisoarea, la nouă luni de la referendumul din 23 iunie, procesul de Brexit a fost lansat oficial.

Consiliul European va transmite scrisoarea tuturor statelor membre, deşi experţii se aşteaptă ca Londra să fi distribuit deja, în semn de curtoazie, câte o copie ţărilor membre, scrie Financial Times.


Urmează ca Donald Tusk să pună în circulaţie propuneri pentru liniile de negociere, în termen de 48 de ore de la declanşarea Brexit. Parlamentul European va emite la rândul său o rezoluție în acest sens.

(Citiți și: Liniile roșii impuse de Parlamentul European pentru următorii 2 ani de negocieri)

În următoarele săptămâni, experţi din celelalte de 27 de state membre vor analiza aceste linii de negociere, pentru a le perfecţiona până la summit-ul de la sfârşitul lunii aprilie.

Din echipa de negociere a Marii Britanii vor face parte, Sir Tim Barrow, ministrul pentru Brexit, Daivd Davis şi secretarul permanent al Departamentului pentru Brexit. Lor li se va alătura, ca asistent, fostul ambasador al Marii Britanii în Brazilia, Alex Ellis, în prezent înalt oficial în Departamentul condus de Daivs.

În tabăra UE, negocierile vor fi conduse de Michel Barnier şi de Didier Seeuws, un diplomat belgian foarte respectat, care lucrează în Consiliul European.


După doi ani de negocieri, un acord pentru Brexit va trebui să fie aprobat de majoritatea calificată a statelor membre. Nu este nevoie de un vot în unanimitate.

(Citiți și: Totul despre negocierile Brexit, în cifre: 21 de rapoarte UE – cea mai completă colecție de date privind complexitatea negocierilor)

Pe de altă parte, Parlamentul European are dreptul să blocheze acordul, dacă nu consimte la prevederile sale.

În Marea Britanie, May a promis să acorde Parlamentului dreptul de a vota termenii acordului final, dar rezultatul votului este doar consultativ.

Mulți oficiali europeni, inclusiv Jean Claud Junker, președinte al CE, se tem că perioada de 2 ani de negocieri ar putea fi insuficientă.

(Citiți și: Jean Claude Juncker: Acordul Brexit nu poate fi convenit în doar doi ani)

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: