sâmbătă

27 iulie, 2024

ANAF

Premierul Sorin Grindeanu a semnat luni decizia de eliberare a lui Dorel Fronea (foto) din funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial. Dorel Fronea deţinea acest post, cu rang...
9 mai, 2017
Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) îşi afirmă „susţinerea fermă pentru menţinerea actualulei (sistem al) cotei unice de impozitare, care s-a dovedit a fi cea mai eficientă politică fiscală pentru economia României”, potrivit unui comunicat al...
25 aprilie, 2017
Modificările la Codul fiscal pregătite de guvernul Grindeanu – referitoarea la implementarea sistemului de taxare pe gospodării – complică semnificativ procedura de declarare și colectare a veniturilor la bugetul de stat. Greul va cădea pe ANAF: va fi...
19 aprilie, 2017
Agenția Națională de Administrare Fiscală și Asociația Spirits România, ONG reprezentativ al producătorilor și importatorilor de băuturi spirtoase din România, au stabilit miercuri, în cadrul unei întâlniri dintre conducereile celor două, demararea unei colaborări pentru a combate piața...
13 aprilie, 2017
Agenția Națională de Administrare Fiscală a anunțat marți că a decis să delege structurilor teritoriale competența de verificare a 80 de mari contribuabili cu risc fiscal ridicat. Măsura a fost adoptată după ce la nivel central s-a constatat...
11 aprilie, 2017
Sorin Cristian Giuvelea (42 de ani) a fost numit în funcția de vicepreședinte ANAF, cu rang de subsecretar de stat, și este cel care urmeză să coordoneze activitatea de colectare a veniturilor bugetare, potrivit unei decizii a premierului....
8 aprilie, 2017
”Pe fondul implementării măsurilor de îmbunătățire a colectării și conformării voluntare, ANAF a reușit să realizeze un total al veniturilor bugetare în trimestrul I 2017 în cuantum de 50.423,1 mil.lei, ceea ce reprezintă o depăşire cu 1,3% –...
3 aprilie, 2017
Agenția Națională de Administrare Fiscală a anunțat vineri că a propus Ministerului Finantelor Publice simplificarea procesului de administrare a impozitului pe veniturile persoanelor fizice. La cererea ministerului, ANAF a transmis și câteva observații la Amendamentele primite de la...
31 martie, 2017
Premierul, ministrul finanţelor şi reprezentaţii ANAF discută luni la Guvern despre situaţia încasărilor şi creşterea veniturilor, dar şi despre măsurile propuse de ANAF pentru creşterea gradului de colectare la bugetul statului. La finalul reuniunii, un comunnicat al Ministerului...
27 martie, 2017
Gabriel Biriș, partener al Casei de Avocatură Biriș-Goran, consideră, după o experiență de aproape un an de secretar de stat la Ministerul de Finanțe, că o abordare holistică a problemelor economiei românești, care presupune decizie și voință politică...
21 martie, 2017
Direcţia Generală a Vămilor a organizat joi prima Conferinţa internaţională privind combaterea traficului ilicit cu ţigarete, unde Dorel Fronea, vicepreședinte ANAF și coordonatorul Structurilor Vamale, a anunțat că acțiunile de combatere a traficului cu țigarete reprezintă ”prioritatea zero” a...
16 martie, 2017
ANAF a blocat în ianuarie conturile a peste 21.000 de persoane fizice, un număr aproape dublu față de cel din aceeași lună a anului trecut. Sumele pentru care s-a pus poprire  totalizează peste 244 de milioane de lei,...
14 martie, 2017
ANAF lucrează la implementarea celor 14 direcții de acțiune în baza cărora speră să îmbunătățească semnificativ gradul de colectare a taxelor și impozitelor datorate statului. La încheierea discuțiilor cu premierul Sorin Grindeanu, pe data de 7 martie, Guvernul...
12 martie, 2017
ANAF announced Thursday that will launch inspections starting in April that will include institutions from the financial and banking sector, with the aim of checking the legality and compliance of the tax declarations, the accuracy of determination of...
12 martie, 2017
ANAF a anunțat joi că, începând cu luna aprilie, va demara controale, inclusiv la instituții din domeniul financiar-bancar, cu scopul verificării legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității stabilirii bazelor de impozitare pentru taxa pe valoarea adăugată...
9 martie, 2017
Directorul Serviciul Român de Informaţii, Eduard Hellvig, a demarat procedura de retragere a celor a celor 23 de ofiţeri SRI care activau în cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din ANAF din anul 2014, anunță Mediafax. Mișcarea se înscrie...
8 martie, 2017
Premierul Sorin Grindeanu și reprezentanții Ministerului Finanțelor au convenit marți câteva măsuri pentru creșterea gradului de colectare a taxelor și impozitelor. 14 măsuri, anunță premierul Grindeanu la RRA, doar 6 comunicate oficial de guvern. Dintre măsurile comunicate, o...
7 martie, 2017
Sporul de stres al inspectorilor Antifraudă din cadrul Agenției Naționale Administrare Fiscală (ANAF) a scăzut, în acest an, de la 25% la 5%, întrucât fondul total distribuit prin buget pentru cheltuielile cu personalul al instituției s-a redus cu...
6 martie, 2017
Agenția Națională de Administrare Fiscală a anunțat că premierul Sorin Grindeanu a cerut vineri ”creșterea gradului de colectare a veniturilor bugetare administrate de ANAF și intensificarea mãsurilor de îmbunãtãțire a conformãrii voluntare”. Situația încasãrilor bugetare a fost analizată...
3 martie, 2017
Premierul Sorin Grindeanu va avea vineri o întâlnire cu ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, și conducerea ANAF pentru o analiză privind situația încasărilor la buget pe primele luni ale anului, potrivit unei informații anunțate de Digi24. În vistieria...
2 martie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: