25 octombrie, 2022

Indicatorul de Încrede Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut în septembrie la valoarea de 34,7 puncte, de la 45,6 puncte în august.

Această situație a fost generată de scăderea, cu 12,5 puncte a componentei de anticipații și cu opt puncte a componentei de condiții curente.

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni a scăzut, ajungând la o valoare medie de 9,59%.


”Pe fondul anticipațiilor de încetinire puternică a economiei globale, indicatorul de încredere macroeconomică a înregistrat o scădere semnificativă, evoluție în concordanță cu scăderea la minime istorice a indicatorilor de încredere la nivel global. Anticipațiile inflaționiste au continuat să scadă, indicând posibilitatea ca rata inflației să scadă sub 10% începând cu luna octombrie 2023”, este de părere Adrian Codîrlașu (foto), vicepreședinte al Asociației CFA România.

În ceea ce privește cursul de schimb euro/leu, peste 81% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de șase luni este de 5,0117 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0797 lei pentru un euro. Ambele valori anticipate au înregistrat o majorare față de exercițiul din luna august.

Este de remarcat faptul că în jur de 72% dintre participanții la sondaj anticipează scăderea prețurilor proprietăților rezidențiale din marile orașe, în timp ce 78% dintre participanți (valoare maximă de la inițierea sondajului) consideră aceste prețuri supraevaluate.

Deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2022: valoarea medie a anticipațiilor a scăzut la 6,1%. Evoluția anticipată, în termeni reali a PIB în anul 2022 a scăzut ușor la 4%.


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: