29 iunie, 2022

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut în mai până la valoarea de 36,5 puncte, foarte aproape de nivelul pesimismului din mai 2020, primul an al pandemiei COVID – 19 (36,0 puncte), potrivit raportului lunar publicat miercuri de asociație.

Dezechilibrele financiare ale României se amplifică, ceea ce sporește presiunea pe cursul monedei naționale, care își mărește ritmul de depreciere față de euro, spun 88% din analiștii certificați CFA din  România. Nici ceilalți nu se așteaptă la aprecierea leului.

Astfel valoarea medie a anticipațiilor din mai a crescut până la 5,1125 lei / euro pentru orizontul de 12 luni (de la 5,0584 lei / euro în aprilie) și până la 5,0298 lei pentru un euro (de la 5,0048 lei/euro), la orizontul de 6 luni.


„Anticipațiile inflaționiste au continuat să crească, rata anticipată a inflației atingând un nou maxim istoric al sondajului (14,49% în următoarele 12 luni). Participanții la sondaj anticipează majorarea ratei de dobânda de politică monetară de către Banca Națională la cel puțin 6% in următoarele 12 luni”, spune Adrian Codîrlașu, vicepreședintele CFA România.

Dezechilibrele financiare ale României se amplifică

„Pe fondul aversiunii la risc declanșată de invazia Rusiei în Ucraina, precum și a inflației ridicate, componenta de anticipații a indicatorului de încredere macroeconomică al Asociației CFA România și-a continuat scăderea și în luna mai, atingând valori similare cu cele atinse la începutul pandemiei corona”, a explicat Adrian Codîrlașu.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut la valoarea de 36,5 puncte, „în special” din cauza scăderii cu peste 10 puncte a componentei de condiții curente.

Deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2022: valoarea medie a anticipațiilor a crescut la 6,9%. Evoluția, în termeni reali a PIB în anul 2022 a crescut la 2,9%.


„Este de remarcat reducerea, în continuare, a ponderii respondenților care cred că prețurile proprietăților imobiliare rezidențiale din marile orașe vor crește în următoarele 12 luni (8,0%, cel mai mic nivel din septembrie 2020), concomitent cu majorarea ponderii participanților care consideră că prețul va scădea (56%, cea mai mare pondere de la inițierea sondajului). În același timp, 72% dintre participanții la sondaj consideră prețurile proprietăților rezidențiale din principalele orașe ca fiind supraevaluate”, mai spune raportul citat. 

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: