diminuarea treptată a valorii capitalului fix, survenită în cursul perioadei de funcţionare, ca urmare a uzurii normale şi învechirii previzibile. Deprecierea se referă la consumul de capital fix care se calculează pentru toate bunurile care au făcut obiectul formării brute a capitalului fix. Consumul sau deprecierea capitalului fix se determină
pornind de la datele asupra valorii stocului de bunuri de capital fix şi de la durata vieţii economice probabile a diferitelor categorii din aceste bunuri. Ambele categorii de date sunt greu de anticipat cu precizie, datorită schimburilor ce pot interveni în condiţiile tehnice ale producţiei sau ale cererii pentru produsul finit, în nivelul preţurilor şi (costurilor) de înlocuire a bunurilor de capital fix. Din aceste considerente, în practica financiar-contabilă sunt utilizate mai multe metode de calcul al deprecierii sau amortizării capitalului fix, mai importante fiind: amortizarea lineară, prin care deprecierea capitalului fix se determină prin alocaţii sau rate anuale uniforme pe toată durata normală de funcţionare; amortizarea regresivă, care constă în multiplicarea ratei anuale, liniare, cu un coeficient în funcţie de durata normală de utilizare (rata anuală multiplicată se aplică la valoarea rămasă de amortizat); amortizarea accelerată, care constă în alocarea în primul an de funcţionare a unei cote de 50% din valoarea activului fix, pentru valoarea rămasă de amortizat aplicându-se în continuare metoda lineară. Evoluţia preţurilor pe pieţele bunurilor de capital pot modifica semnificativ costul de înlocuire a activelor fixe. Aceasta impune alte procedee în practica calculului deprecierii capitalului fix, cum sunt reevaluarea anuală a unor active fixe, ajustarea alocaţiilor anuale de depreciere în funcţie de evoluţia indicelui preţurilor bunurilor de capital, constituirea unor rezerve sau provizioane privind amortizarea capitalului fix etc. (v. capital fix).
