miercuri

24 aprilie, 2024

19 octombrie, 2022

Rusia va aloca 1.400 de miliarde de ruble (22,7 miliarde de dolari) din fondul său suveran pentru a înlocui avioanele străine cu modele interne, deoarece sancţiunile occidentale îngreunează obţinerea de piese de schimb pentru repararea avioanelor străine, transmite Reuters.

“Producătorilor noştri de avioane li se va garanta cererea de leasing, care va fi apoi folosită pentru companiile noastre aeriene interne”, a declarat ministrul de Finanţe Anton Siluanov la o şedinţă a comisiei de buget, în Camera inferioară a Parlamentului, potrivit Reuters, preluată de news.ro.

Companiile de leasing de avioane vor primi bani pentru a înlocui avioanele Boeing şi Airbus cu avioane noi construite în Rusia, inclusiv Superjet New al Sukhoi şi MS-21 al Irkut.

Rușii vor să producă 1.000 de avioane până în 20230


Banii pentru plata schemei vor fi alocaţi de la Fondul Naţional de Avere (NWF) – un fond pentru zile grele care este din ce în ce mai folosit pentru a susţine economia în faţa sancţiunilor occidentale impuse în urma acţiunilor Rusiei în Ucraina.

Se preconizează că fondurile vor fi cheltuite până în 2030, a spus un reprezentant al Ministerului de Finanţe.

Industria aviaţiei din Rusia îşi propune să producă 1.000 de avioane până în 2030, în încercarea de a înceta dependenţa de aeronavele occidentale, a declarat conglomeratul de stat Rostec în septembrie.

Ministrul eston al apărării: Rusia are nevoie de cel puţin doi ani pentru a-şi reconstrui armata

Aflat în vizită la Washington, ministrul apărării eston, Hanno Pevkur, a declarat că Rusia va avea nevoie probabil între doi şi patru ani pentru a-şi reconstrui forţele armate la nivelul de dinaintea războiului pe care îl duce în Ucraina, potrivit AFP.


Pevkur a afirmat că arsenalul rus se pare că s-a diminuat până în punctul în care forţele ruse folosesc sistemul de apărare antiaeriană S-300 ca pe nişte rachete obişnuite şi că unele obuze ruseşti au explodat chiar înainte de a-şi atinge ţinta, din cauza vechimii lor.

Sancţiunile occidentale, potrivit lui, au afectat îndeosebi producţia de avioane şi mentenanţa elicopterelor, privând Rusia de elementele-cheie.

„Când vom putea găsi noi modalităţi de a afecta Rusia cu sancţiuni, bineînţeles că va trebui să o facem”, a declarat Hanno Pevkur, care s-a întâlnit cu omologul său american.

Cu toate acestea, el a minimalizat posibilitatea unei lovituri nucleare, o opţiune agitată de preşedintele rus Vladimir Putin atunci când a anunţat anexarea celor patru teritorii ucrainene.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: