Aproximativ 200 de mineri au protestat sâmbătă în fața Reprezentanței Comisiei Europene la Varșovia, nemulțumiți de planurile de închidere a minelor, care vor duce la șomaj, la creșterea prețurilor la combustibili și a facturilor la energie.
Guvernul polonez a promis eliminarea treptată a exploatării cărbunelui, ca parte a eforturilor de combatere a încălzirii globale.
„Suntem de acord cu transformarea energetică, dar în condiții echitabile. Cu calm și fără grabă, astfel încât fiecare loc de muncă ce urmează să fie lichidat să fie înlocuit cu un loc de muncă într-o industrie conexă. Unde câștigurile sunt similare, unde te bucuri de respect și prestigiu similare. Nu locuri de muncă de slabă calitate”, a declarat Sebastian Kocwin, reprezentant al Alianței Sindicatelor din întreaga Polonie (OPZZ), citat de Euronews.
Mai mult de jumătate din producția poloneză de energie electrică se bazează pe cărbune și mulți polonezi susțin că ar trebui ca lucrurile să continue astfel, pentru a nu se confrunta cu majorări insuportabile ale facturilor.
„Polonezii nu vor fi de acord cu o creștere drastică a prețurilor la energie”, a declarat deputatul Janusk Kowalski, membru al partidului Solidaritatea, prezent la protest. „Independența energetică se obține bazându-te pe propriile resurse. Polonia are cărbune și ar trebui să-l folosim ca să producem energie și ca să ne încălzim”, spune deputatul.
(Citește și: „Polonia, cel mai mare producător de cărbune din Europa, îşi va apăra la Bruxelles interesele strategice„)
Protestatarii au înmânat și o petiție reprezentantului Comisiei Europene la Varșovia.
Polonia, obligată să plătească 500.000 de euro / zi până la închiderea minei din Turow
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis în septembrie că Polonia trebuie să plătească o penalitate zilnică de 500.000 de euro către Comisia Europeană până când va opri exploatarea minei de lignit de la Turow.
Sancțiunea a fost aplicată după ce Polonia a refuzat să respecte decizia din luna mai prin care instanța europeană cerea Varșoviei să pună capăt „imediat” exploatării minei situate la granița cu Germania și Cehia.
Mina de la Turow funcționează din 1904, se află în sud-vestul Poloniei, în apropiere de graniţele cu Republica Cehă și cu Germania. Grupul energetic public polonez PGE, care deţine şi operează mina, intenţionează să continue extragerea cărbunelui până în 2044 şi să extindă exploatarea cu 25-30 kilometri pătraţi.
Potrivit autorităţilor cehe, mina are un impact negativ asupra mediului din regiunile frontaliere, localnicii reclamând zgomotul creat, praful generat de exploatare şi periclitarea rezervoarelor de apă potabilă.