munca la domiciliu vs telemunca

21 martie, 2024

Munca la domiciliu vs telemunca. Deși la prima vedere cele două modalități de desfășurare a activității unui angajat pot părea același lucru, între ele există diferențe clare specificate în legislație.

Munca la domiciliu și telemunca – legislație

În primul rând, trebuie menționat că cele două tipuri de muncă sunt definite de legi distincte. Astfel, caracteristicile muncii la domiciliu sunt detaliate în Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003 (Codul muncii), în vreme ce telemunca este legiferată în Legea nr. 81 din 30 martie 2018 privind reglementarea activității de telemuncă.

În al doilea rând, munca la domiciliu se referă strict la munca de acasă, în vreme ce telemunca se referă la muncă la distanță, adică nu de la birou (de la sediul angajatorului).

Munca la domiciliu vs telemunca – diferențe


Cu alte cuvinte, telemunca poate implica sau nu munca de acasă. Angajatul care lucrează de la distanță, numit telesalariat, poate munci de oriunde, atâta timp cât locul respectiv nu îi pune în pericol securitatea și sănătatea: de acasă, din cafenele, hub-uri, mall-uri etc.

O altă diferență importantă dintre munca la domiciliu și telemunca este că aceasta din urmă presupune folosirea tehnologiei informației și comunicațiilor, în vreme ce munca la domiciliu nu implică neapărat astfel de tehnologii.

O altă distincție constă în faptul că, în cazul telemuncii, angajatorul trebuie să ia măsuri pentru ca telesalariatul să nu fie izolat de restul angajaților, dându-i acestuia posibilitatea de a se întâlni cu colegii în mod regulat. În cazul muncii la domiciliu nu există o astfel de prevedere legală.

Munca la domiciliu vs telemunca – asemănări

Dincolo de diferențele dintre munca la domiciliu și telemuncă, între cele două există și asemănări. În ambele cazuri, angajații sunt considerați salariați, trebuie să aibă încheiate contracte de muncă cu angajatorul și beneficiază de toate drepturile angajaților care lucrează de la birou.


De asemenea, în ambele cazuri angajatorul are dreptul să controleze și să verifice îndeplinirea sarcinilor de lucru de către salariat, însă doar în anumite condiții clar specificate în contractele de muncă.

Ce este munca la domiciliu

Așadar, să aflăm ce presupune munca la domiciliu. Articolul 108 din Capitolul 9 din Codul muncii stipulează că sunt consideraţi salariaţi cu muncă la domiciliu acei salariaţi care îndeplinesc, la domiciliul lor, atribuţiile specifice funcţiei pe care o deţin.

Astfel, în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu ce le revin, salariaţii cu munca la domiciliu îşi stabilesc singuri programul de lucru. Pe de altă parte, angajatorul are dreptul să verifice activitatea salariatului cu munca la domiciliu, în condiţiile stabilite prin contractul individual de muncă.

Munca la domiciliu vs telemunca – ce este munca la domiciliu

Potrivit Articolului 109, contractul individual de muncă la domiciliu se încheie numai în formă scrisă şi conţine, în afara elementelor prevăzute la art. 17 alin. (2), următoarele:

a) precizarea expresă că salariatul lucrează la domiciliu;
b) programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să controleze activitatea salariatului său şi modalitatea concretă de realizare a controlului;
c) obligaţia angajatorului de a asigura transportul la şi de la domiciliul salariatului, după caz, al materiilor prime şi materialelor pe care le utilizează în activitate, precum şi al produselor finite pe care le realizează.

Ce drepturi are salariatul cu muncă la domiciliu

Următorul articol, nr. 110 din Codul muncii, se referă la egalitatea de tratament de care trebuie să beneficieze angajatul care lucrează de acasă.

Așadar, salariatul cu muncă la domiciliu se bucură de toate drepturile recunoscute prin lege și prin contractele colective de muncă aplicabile salariaților al căror loc de muncă este la sediul angajatorului.

Prin contractele colective de muncă și/sau prin contractele individuale de muncă se pot stabili și alte condiții specifice privind munca la domiciliu, în conformitate cu legislația în vigoare.

De asemenea, legea mai prevede că salariații cu muncă la domiciliu au obligația de a respecta și de a asigura confidențialitatea informațiilor și a documentelor utilizate în timpul muncii la domiciliu.

munca la domiciliu vs telemunca
Foto: Joshuamiranda / pixabay.com

Munca la domiciliu vs telemunca – ce este telemunca

În ceea ce privește telemunca, aceasta este reglementată prin Legea nr. 81 / 2018.

Potrivit articolului 2 din această lege, telemunca este definită drept forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat și voluntar, își îndeplinește atribuțiile specifice funcției, ocupației sau meseriei pe care o deține, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, cel puțin o zi pe lună, folosind tehnologia informației și comunicațiilor.

Iar un telesalariat este definit drept orice salariat care desfășoară activitatea în condițiile prevăzute anterior.

Activitatea de telemuncă se bazează pe acordul de voință al părților și se prevede în mod expres în contractul individual de muncă odată cu încheierea acestuia pentru personalul nou-angajat sau prin act adițional la contractul individual de muncă existent. Refuzul salariatului de a consimți la prestarea activității în regim de telemuncă nu poate constitui motiv de modificare unilaterală a contractului individual de muncă și nu poate constitui motiv de sancționare disciplinară a acestuia.

Munca la domiciliu vs telemunca – diferențe

În vederea îndeplinirii atribuțiilor ce le revin, telesalariații organizează programul de lucru de comun acord cu angajatorul, în conformitate cu prevederile contractului individual de muncă, regulamentului intern și/sau contractului colectiv de muncă aplicabil.

Angajatorul are dreptul să verifice activitatea telesalariatului, în condițiile stabilite prin contractul individual de muncă, regulamentul intern și/sau contractul colectiv de muncă aplicabil.

Ce presupune telemunca

În cazul activității de telemuncă, contractul individual de muncă conține, în afara elementelor prevăzute la articolul 17 din Codul muncii, și următoarele:

a) precizarea expresă că salariatul lucrează în regim de telemuncă;

b) perioada și/sau zilele în care telesalariatul își desfășoară activitatea la un loc de muncă organizat de angajator;

c) locul/locurile desfășurării activității de telemuncă, convenite de părți;

d) programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să verifice activitatea telesalariatului și modalitatea concretă de realizare a controlului;

e) modalitatea de evidențiere a orelor de muncă prestate de telesalariat;

Munca la domiciliu vs telemunca – prevederile contractului de telemuncă

f) responsabilitățile părților convenite în funcție de locul/locurile desfășurării activității de telemuncă, inclusiv responsabilitățile din domeniul securității și sănătății în muncă în conformitate cu prevederile art. 7 și 8;

g) obligația angajatorului de a asigura transportul la și de la locul desfășurării activității de telemuncă al materialelor pe care telesalariatul le utilizează în activitatea sa, după caz;

h) obligația angajatorului de a informa telesalariatul cu privire la dispozițiile din reglementările legale, din contractul colectiv de muncă aplicabil și/sau regulamentul intern, în materia protecției datelor cu caracter personal, precum și obligația telesalariatului de a respecta aceste prevederi;

i) măsurile pe care le ia angajatorul pentru ca telesalariatul să nu fie izolat de restul angajaților și care asigură acestuia posibilitatea de a se întâlni cu colegii în mod regulat;

j) condițiile în care angajatorul suportă cheltuielile aferente activității în regim de telemuncă.

Munca la domiciliu vs telemunca – securitatea în telemuncă

Mai trebuie precizat că telesalariatul beneficiază de toate drepturile recunoscute prin lege, prin regulamentele interne și contractele colective de muncă aplicabile salariaților care au locul de muncă la sediul sau domiciliul angajatorului.

Angajatorul are următoarele obligații specifice privind securitatea și sănătatea în muncă a telesalariatului:

a) să asigure mijloacele aferente tehnologiei informației și comunicațiilor și/sau echipamentele de muncă sigure necesare prestării muncii, cu excepția cazului în care părțile convin altfel;

b) să instaleze, să verifice și să întrețină echipamentul de muncă necesar, cu excepția cazului în care părțile convin altfel;

c) să asigure condiții pentru ca telesalariatul să primească o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru, specifice locului de desfășurare a activității de telemuncă și utilizării echipamentelor cu ecran de vizualizare: la angajare, la schimbarea locului de desfășurare a activității de telemuncă, la introducerea unui nou echipament de muncă, la introducerea oricărei noi proceduri de lucru.

Munca la domiciliu vs telemunca – verificarea condițiilor de telemuncă

Pentru verificarea aplicării și respectării cerințelor legale din domeniul securității și sănătății în muncă și al relațiilor de muncă, reprezentanții autorităților competente au acces la locurile de desfășurare a activității de telemuncă.

În cazul în care locul de desfășurare a activității telesalariatului este la domiciliul acestuia, accesul se acordă doar în urma notificării în avans a telesalariatului și sub rezerva consimțământului acestuia.

Foto: allser / pixabay.com / Joshuamiranda / pixabay.com

Dacă acest articol despre munca la domiciliu vs telemunca vi s-a părut util, v-ar putea interesa și:

Concediu fără plată Codul Muncii. Ghid cu drepturile angajatului
Munca suplimentară Codul Muncii. Ghid în 8 pași pentru angajați

Munca în weekend Codul Muncii. Ce sporuri se acordă
Drepturile gravidei la locul de muncă. 18 obligații ale angajatorului
Drepturile mamei la locul de muncă. 16 obligații ale angajatorilor
Hărțuirea la locul de muncă de către colegi. Cum îți faci dreptate

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: