joi

25 aprilie, 2024

9 noiembrie, 2021

Investițiile în sectorul sănătății și o strategie de prevenție mai bună ar putea aduce României o creştere economică suplimentară de aproximativ 26 miliarde de dolari, până în 2040, adică un plus total de 9% și unul anual de 0,4%, potrivit unui studiu al MCKinsey Global Institute (MGI).

„Fiecare dolar investit în economia României ar aduce un beneficiu în plus de 1,7 dolari, prin concentrarea pe programe de sănătate și de comportament care și-au dovedit eficacitatea”, potrivit studiului.

Povara îmbolnăvirilor ar scădea cu până la 36% în următorii 20 de ani, productivitatea muncii ar crește în economie, iar decesele tipurii ar scădea.


În cazul bolilor cardiovasculare, presiunea ar putea scădea şi mai mult: cu 39%.

Sunt remarcate programele de descurajare a fumatului, încurajarea alimentației sănătoase și a activității fizice, reducerea deceselor pe drumurile Românie prin îmbunătățirea acestora și controale mai severe, reducerea consumului de alcool) – potrivit studiului MGI.

Pe de altă parte, în țările cu venituri medii precum România, investițiile în sănătate au un efect de multiplicare de 10 ori, potrivit unui alt studiu, prezentat de conferiențiarul universitar de la ASE București Clara Volintiru, la o conferință CursDeGuvernare.

Sănătatea muncii și a comportamentului social

MGI a asjuns la concluzia că aproape jumătate dintre beneficiile economice ar putea rezulta dintr-o mai mare implicare pe piaţa muncii, o treime din scăderea problemelor de sănătate, în timp ce restul ar putea rezulta din creşterea productivităţii muncii şi scăderea numărului de decese premature.


Studiul MGI remarcă și plusul venit din utilizarea la scară mai largă a metodelor deja cunoscute, cum ar fi administrarea de vaccinuri, adoptarea unor obiceiuri mai sănătoase, extinderea accesului la asistenţă medicală primară şi îmbunătăţirea accesului la medicamentele prescrise.

Vârsta medie în România este de 43 de ani, cu zece ani mai mare faţă de cât era anul 2000. În timp ce rata natalităţii a scăzut, cea a deceselor a luat amploare, poziţionând România ca una dintre ţările cu cea mai mare medie a mortalităţii din Europa Centrală şi de Est.

Aproximativ 57% dintre decese sunt provocate de boli cardiovasculare, acestea ocupând primul loc în rândul cauzei mortalităţii românilor.

Aproximativ 63% dintre cei care au probleme din cauza sănătăţii precare (incluzând morbiditatea şi mortalitatea) sunt persoane din categoria populaţiei active – ceea ce reprezintă un risc suplimentar pentru economia ţării.

Criza COVID-19 a arătat că o schimbare rapidă este posibilă atunci când este necesară, dar este nevoie de o strategie naţională de sănătate axată pe prevenţie mai degrabă decât pe tratament, mai spune studiul, printre ai cărui autori se numără și Miruna Bujor, Raluca Drăgan și Alexandru Filip de la biroul din București al McKinsey.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: