Andrew Kenningham (foto), economist-şef pentru Europa la capital Economics, explică într-un interviu pentru CursdeGuvernare cum va reseta războiul obiectivele şi strategiile de dezvoltare pe care UE le bătuse în cuie – nu fără efort – pentru a ieşi din pandemie şi pentru a-şi asigura rezilienţa economică pe termen lung.
Ce va mai rămâne din tranziţia verde şi PNRR? Cum vor rezolva decidenţii problema inflaţiei şi a încetinirii economice generate de conflictul militar? Cum se va reducere dependenţa de gazele ruse, dar şi de materiile prime critice din China?
Invazia rusă din Ucraina a destabilizat economia europeană, a cărei creştere va fi inevitabil afectată din mai multe cauze: creşterea preţurilor materiilor prime va împinge inflaţia în sus, afectând puterea de cumpărare şi cererea; lanţurile globale de aprovizionare şi comerţul sunt tulburate; incertitudinile ar putea determina ieşiri de capital din statele emergente.
Andrew Kenningham este economist-şef pentru Europa la Capital Economics, o companie independentă de cercetare şi consultanţă economică, cu sediul la Londra. Anterior, Kenningham a lucrat în cadrul guvernului britanic (ministerul dezvoltării internaţionale), dar şi la Merrill Lynch, unde a acoperit timp de opt ani Europa emergentă, Orientul Mijlociu și Africa.
Sumarul ideilor:
- Industria se îndreaptă către o recesiune inevitabilă, dar serviciile ar putea salva creşterea economică
- Care e reţeta germană de menţinere a inflaţiei la un nivel redus pe o perioadă lungă de timp
- Integrarea europeană se va adânci – datoria comună va creşte pentru a susţine cheltuielile de apărare şi tranziţia energetică
- Rețeta japoneză după Fukushima, un exemplu că diversificarea energetică și îndepărtarea de Rusia este posibilă
- Germania şi-a externalizat industria apărării în SUA, energia în Rusia şi economia în China
- Blocarea rezervelor valutare ale Rusiei ar putea fi un imbold pentru crearea monedelor digitale
***
CdG:
Cum evaluaţi impactul războiului din Ucraina asupra economiei Europene? În ce măsură s-au schimbat prognozele şi care sunt perspectivele în noul context?
Andrew Kenningham:
Cele mai importante discuţii din rândul economiştilor, investitorilor şi a decidenţilor de politici publice vizează impactul, amploarea efectelor negative ale conflictului asupra activităţii economice şi în ce măsură există un risc semnificativ de recesiune, pe de o parte, iar pe de altă parte, impactul asupra inflaţiei care va fi destul de substanţial. Prin urmare, băncile centrale trebuie să determine cum răspund, prin menţinerea politicilor monetare mai laxe sau dacă ar fi de preferat să le întărească mai mult decât anticipau înainte.
Industria se îndreaptă către o recesiune inevitabilă, dar serviciile ar putea salva creşterea economică
Noi am redus prognoza de creştere economică din zona euro cu un punct procentual (la 2,8%, n.red.) pentru anul acesta. Este incert în acest moment care va fi impactul real al războiului pentru că nu ştim cum vor evolua preţurile materiilor prime – acestea sunt extrem de volatile – şi nu suntem siguri cât de amplu va fi răspunsul fiscal. Guvernele sprijină gospodăriile, în unele cazuri şi companiile să facă faţă costurilor suplimentare la energie, dar planurile sunt încă în discuţie, nu ştim cât de mare va fi sprijinul fiscal.
De asemenea, nu ştim cât de însemnat va fi impactul asupra lanţurilor de aprovizionare, iar acesta reprezintă principala incertitudine cu care ne confruntăm. Nu există date care îţi pot arăta cu adevărat, spre exemplu, cât de mare va fi deficitul de aprovizionare cu paladiu sau nichel, materii prime importante pentru numeroase produse de la convertori catalitici sau baterii pentru maşini electrice.
Încercăm să ne uităm la toate datele, dar nu vedem exact cine ia paladiu de unde, cât de rezilienţi sunt respectivii producători, pot găsi alţi furnizori, au stocuri pe care le pot folosi mai multe luni şi aşa mai departe. În plus, nu ştim cât va dura războiul.
Per ansamblu, cred că Europa de Vest va reuşi să evite o recesiune, în mare măsură pentru că încă îşi revine din pandemie. Serviciile încă îşi revin şi vor avea un impact pozitiv asupra PIB-ului, indiferent de evoluţia conflictului.
Cred însă că o recesiune a sectorului manufacturier va avea loc. Producţia industrială se va contracta. Industria îşi revenise pe deplin din pandemie, revenise la nivelul de dinainte, prin urmare nu poate beneficia de efectul pozitiv al redeschiderii economiei. De asemenea, va fi cu siguranţă afectată foarte puternic de creşterea preţurilor la energie, de pierderea pieţei ruse şi de blocajele de pe lanţurile de aprovizionare.
CdG:
În privinţa politicilor monetare, ce aşteptări aveţi, în special având în vedere impactul limitat pe care îl are creşterea dobânzilor de referinţă, cele care determină „costul banilor”, asupra preţului energiei?
Andrew Kenningham:
Creşterea dobânzilor de politică monetară nu are un impact direct asupra preţurilor energiei. Nu ajută pe termen scurt. Argumentul în favoarea majorării are legătură cu temerile că inflaţia mare se va înrădăcina în economie şi va deveni o trăsătură permanentă a peisajului economic. Dacă oamenii se aşteaptă la creşteri de preţuri în fiecare an, vor cere salarii mai mari, companiile vor majora preţurile şi tot aşa.
Temerea este că dacă băncile centrale nu vor înăspri politica monetară, inflaţia se va menţine ridicată pentru o perioadă lungă de timp, iar acesta este un risc mai mare în Europa Centrală. Nu cunosc cazul specific al României, dar este un risc specific regiunii, este un risc mai mare în Polonia, decât în Germania, spre exemplu. Relaţia dintre inflaţie şi şomaj este puternică – curba Phillips (teorie economică potrivit căreia creşterea economică aduce inflaţie, care la rândul său duce la crearea de noi locuri de muncă şi reducerea şomajului, n.red.).
Europa Centrală a crescut foarte repede şi nu are instituţii puternice pe piaţa muncii, cum există în Germania, spre exemplu, care menţin presiunile de creştere a salariilor foarte mici, chiar şi când inflaţia e foarte mare. Germania are experienţă de decenii în care acest lucru s-a întâmplat.
Care e reţeta germană de menţinere a inflaţiei la un nivel redus pe o perioadă lungă de timp
CdG:
De ce? Are legătură cu sindicatele germane?
Andrew Kenningham:
În SUA şi în Marea Britanie, sindicatele au fost, cel puţin în trecut, foarte puternice şi mereu au solicitat creşteri de salarii.
În Germania, tradiţia sindicatelor a început în perioada de după război, iar acestea au fost moderate în solicitările privind salariile. Ajungeau la acorduri cu managerii prin care, spre exemplu, legau majorările de salarii de profitabilitatea companiei, de creşterile de productivitate. Ei au angajaţi în Consiliile de Administraţie ale companiilor, e o abordare mai cooperativă şi mai puţin conflictuală între sindicate şi patronate.
În anii ’70 şi ’80, inflaţia din Germania nu a fost atât de mare precum cea din Marea Britanie şi SUA şi se crede că acest lucru s-a întâmplat pentru că sindicatul este mult mai moderat în solicitări şi cred că acest lucru reflectă trăsături specifice politicii germane post-război. Exista o dorinţă de evitare a conflictului, oamenii aveau tendinţa de a fi pragmatici, de a găsi soluţii de compromis şi de a evita conflictele şi grevele.
De asemenea, germanii au în general înţelegeri pe mai mulţi ani privind salariile şi dacă te uiţi la detalii, de multe ori primesc un bonus la un moment dat, dacă firma este profitabilă sau atinge anumite obiective. O creştere salarială de 3-5% este mai inflaţionistă decât un bonus de 2% pe care îl primeşti anul acesta pentru că am făcut mai mult profit sau ne-am crescut productivitatea. Aceasta este reţeta germană de menţinere a inflaţiei la un nivel scăzut pe termen scurt.
Integrarea europeană se va adânci – datoria comună va creşte pentru a susţine cheltuielile de apărare şi tranziţia energetică
CdG:
Cum credeţi că va afecta războiul obiectivele europene ce au rezultat în urma pandemiei, respectiv tranziţia verde, planurile de redresare, de investiţii etc. Va exista o resetare a acestora, sau vor deveni şi mai imperative?
Andrew Kenningham:
Majoritatea consecinţelor acestui război vor întări argumentele în favoarea unei integrări europene mai strânse şi pentru mai multe cheltuieli europene şi proiecte comune europene.
O schimbare importantă este legată de apărare, schimbarea radicală a poziţiei germane vizavi de amploarea cheltuielilor de apărare şi creşterea acestora la 2% din PIB. Alte state europene vor urma exemplu. Vom vedeam cheltuieli de apărare mult mai mari, iar o parte ar putea fi realizate la nivel european sau va exista măcar o coordonare la nivel european.
A doua chestiune este tranziţia verde care a devenit şi mai urgentă ca urmare a dorinţei de a reduce dependenţa energetică de Rusia. Cred că şi mai mulţi bani vor fi direcţionaţi către energiile regenerabile.
Apoi există problema refugiaţilor, concentraţi în Polonia, România, ceea ce pune presiune pe cheltuielile sociale. E prea devreme pentru a vedea amploarea pentru că dacă războiul se termină repede, poate mulţi ucraineni se vor întoarce, iar costurile nu vor fi atât de mari.
Posibil să vedem mai multe emisiuni de datorie comună. Preşedintele Macron propune folosirea acestui instrument, Mario Draghi îl va susţine. Avem guverne europene care vor o integrare mai strânsă, datorie comună.
CdG:
Având în vedere o potenţială creştere a costurilor de împrumut, statele care nu susţin emiterea de datorie comună ar putea avea argumente în plus cu care să îşi susţină poziţia. Credeţi că vor ceda?
Andrew Kenningham:
Vom vedea. Ţara-cheie este Germania. Momentan spun că nu vor mai multă datorie comună, dar acest lucru s-ar putea schimba. Dacă vom vedea mai multe atrocităţi în Ucraina, mai multe proteste pe străzile din Germania sau dacă există o presiune foarte puternică din partea altor state europene, Germania şi-ar putea schimba poziţia. Cred că celelalte state „frugale” vor urma Germania. În Ţările de Jos, spre exemplu, ministrul de Finanţe din noua coaliţie de guvernare este foarte pro-european. Nu este imposibil să existe progres în zona asta.
Rețeta japoneză după Fukushima, un exemplu că diversificarea energetică și îndepărtarea de Rusia este posibilă
CdG:
Revenind la problema energiei, în ce măsură consideraţi că este posibilă reducerea dependenţei de Rusia? Europa importă multe gaze şi petrol, dar şi cărbune, spre exemplu.
Andrew Kenningham:
Cred că este posibil. Diversificarea energetică de Rusia este fezabilă. Este mai uşor în cazul cărbunelui sau a petrolului, decât a gazului, pentru că acestea pot fi transportate şi deci pot fi cumpărate din altă parte. Desigur, există o discuţie privind preţul pe care îl plăteşti, dar Europa nu se va confrunta cu lipsuri.
În cazul gazului e o problemă de aprovizionare pentru că nu poţi transporta rapid gaze din alte părţi fără a construi întâi conducte. Gazele naturale lichefiate ar putea fi o soluţie pentru că acestea pot fi livrate pe cale maritimă, dar apoi ai nevoie de creşterea capacităţii în terminale şi de instalaţii de convertire a acestora în gaz obişnuit – infrastructură este insuficientă momentan.
Am văzut în trecut că în ţările în care au existat raţionalizări de energie, economia nu a avut de suferit pe cât am crede.
În Japonia, spre exemplu după cutremurul din Fukushima din 2012 au fost nevoiţi să scadă consumul de energie cu circa 10%, însă impactul asupra activităţii economice a fost foarte redus. Au reuşit să facă economii, rugând companiile să lucreze noaptea sau în weekend sau să-şi schimbe turele pentru a utiliza electricitate atunci când aceasta era disponibilă din surse regenerabile sau când era mai ieftină dintr-un motiv sau altul. I-au rugat pe oameni să-şi stingă luminile mai repede. Au avut parte şi de nişte câştiguri permanente în ceea ce priveşte eficienţa energetică. Noi risipim foarte multă energie.
Există estimări cu privire la impactul reducerii importurilor de gaze. Institutul Bruegel estimează că poţi înlocui gazul din Rusia prin menţinerea centralelor nucleare pentru o perioadă mai lungă, folosirea cărbunelui mai mult, importarea mai multor gaze din nordul Africii şi aşa mai departe. Ei spun că Germania s-ar descurca fără gaz rusesc, dar va fi destul de dificil. Nu se vor închide luminile, deşi există anumite state care sunt mai dependente de Rusia.
Germania şi-a externalizat industria apărării în SUA, energia în Rusia şi economia în China
CdG:
Rusia nu este singura ţară de care depinde Europa în atingerea obiectivelor trasate în ultimul an. Depindem de importurile de materii prime critice din China pentru fabricarea de maşini electrice, spre exemplu. Cum credeţi că vom depăşi acest obstacol?
Andrew Kenningham:
Este, cu siguranţă, o problemă. Mi-a plăcut ce spunea cineva, că Germania şi-a externalizat industria apărării în SUA, energia în Rusia şi economia în China şi a avut probleme cu toate. Cu prima când a câştigat Donald Trump alegerile, acum cu războiul din Ucraina şi mai există şi potenţiale conflicte cu China. Este o preocupare.
Momentan cu China există o dependenţă mutuală. Nu cred că este probabilă o destrămare rapidă a legăturilor economice, dar trebuie să spun şi că nu credeam probabilă o invazie a Ucrainei. Nu poţi exclude nimic. Dacă China ar invada Taiwanul, şi mulţi clienţi ne-au întrebat despre asta, Vestul ar putea răspunde similar.
Există o decuplare tot mai mare între Vest şi Est, între SUA, Europa şi China, iar celelalte economii trebuie să aleagă de cine să îşi lege lanţurile de aprovizionare.
(Citiți și: ””Europa în cleștele dintre Rusia și China”: Au apărut CRONICILE Nr. 87. Titlurile și autorii”)
Probabil că vom vedea o continuare a acestei tendinţe de decuplare între aceste regiuni, dar va fi graduală şi este extrem de impredictibilă. (…) O realegere a lui Trump ar putea schimba situaţia şi ar fi foarte alarmantă în special pentru apărare.
Blocarea rezervelor valutare ale Rusiei ar putea fi un imbold pentru crearea monedelor digitale
CdG:
Am vrea să vă mai întrebăm în legătură cu impactul blocării accesului Rusiei la rezervele sale valutare, bufferul pe care şi l-a construit în ultimii ani pentru a face faţă sancţiunilor.
Andrew Kenningham:
Este fără precedent să fie aplicată o astfel de măsură unei economii de dimensiunea Rusiei (a 11-a la nivel mondial după PIB, n.r.). S-a mai făcut cu Iran, Coreea de Nord, dar aceste state nu aveau rezerve semnificative şi erau deja foarte afectate de sancţiuni.
Măsura este dramatică şi cu siguranţă schimbă calculele celor care administrează rezervele valutare ale Chinei, spre exemplu. Discuţiile privind sfârşitul erei dolarului mi se par exagerate. Nu prea există opţiuni de mutare a banilor în aur, cripto sau alte active.
Banca Chinei are rezerve de patru trilioane de dolari. Nu le poate băga în bitcoin sau aur. Dar e probabilă a diversificare. Consecinţele pot fi substanţiale. Ar putea însemna avansuri în privinţa monedelor digitale dezvoltate de băncile centrale, spre exemplu. Băncile centrale mai mici ar putea alege să-şi ţină rezervele unele la altele, nu la Fed.
***
Urmărește-ne pe Google News
