13 martie, 2022

”Banii” nu vor mai fi la fel în urma războiului din Ucraina, notează Zoltan Pozsar, strateg credit Suisse, într-o notă transmisă investitorilor.

Statele Unite se află într-o criză a mărfurilor care va da naștere unei noi ordini monetare mondiale. Aceasta va slăbi în cele din urmă sistemul actual bazat pe dolar și va duce la o inflație mai mare în Occident, este de părere Zoltan Pozsar, care a lucrat în trecut la Rezerva Federală a SUA și la Trezoreria americană.

„Această criză nu seamănă cu nimic din ce am văzut de când președintele [Richard] Nixon a decuplat dolarul american de aur în 1971”, a scris Pozsar, citat de Reuters.


Caracteristicile actualului sistem monetar care ar urma să fie spulberate de efectele războiului:

  • supremația dolarului și orientarea către titluri de stat americane, considerate printre cele mai sigure active din lume;
  • relevanța rezervelor valutare: odată cu înghețarea activelor băncii centrale a Rusiei, Occidentul a blocat practic accesul Kremlinului la jumătate din uriașa sa rezervă internațională de peste 600 de miliarde de dolari, cea care garanta că Rusia își va putea plăti datoriile.

Negociat de 44 de țări la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, acordul de la Bretton Woods a stabilit o corelație între fluctuația dolarului american și nivelul rezervelor de aur, iar a celorlalte valute în funcție de dolar. Această structură a început să se destrame în anii 1960, deoarece deficitele comerciale ale SUA au devenit prea mari pentru a fi ignorate. Sistemul a dispărut complet în 1971, când SUA au abandonat legătura dintre dolar și aur.

Pozsar susține că sfârșitul regimului monetar actual a fost marcat de ziua în care națiunile G7 au ”confiscat” rezervele valutare ale Rusiei, ca răspuns la invazia Ucrainei.


„Când această criză se va termina, dolarul american ar trebui să fie mult mai slab și… renminbi-ul mult mai puternic, susținut de un coș de mărfuri”, le-a transmis el investitorilor.

Analistul crede că Banca Populară a Chinei (PBOC) are la dispoziție cu două alternative pentru a-și proteja interesele în actualul context global – fie să vândă obligațiuni americane pentru a cumpăra mărfuri rusești, fie să facă propria relaxare cantitativă, adică să tipărească renminbi pentru a cumpăra mărfuri rusești.

Cum ar putea câștiga China din războiul din Ucraina

Banca centrală a Chinei se află într-o poziție unică pentru a sprijini criza globală a mărfurilor declanșată de sancțiunile impuse Rusiei, deschizând potențial calea pentru un yuan mult mai puternic, susține Pozsar.

„Mărfurile rusești de astăzi ceea ce subprime au fost în 2008. Pe același raționament, mărfurile nerusești sunt ca titlurile americane de trezorerie în 2008. Prețul primelor s-a prăbușit, iar al celorlalte a crescut, existând tranzacții în marjă pentru ambele, indiferent de ce parte te aflai”, a explicat Pozsar.

Băncile centrale occidentale nu vor interveni din cauza sancțiunilor, a spus el, adăugând că Banca Populară Chineză nu se confruntă cu astfel de restricții.

Pozsar este de părere că PBOC poate vinde obligațiuni americane pentru a finanța leasingul de nave și achiziția de mărfuri rusești, care ar ajuta China să-și țină sub control inflația, în vreme ce Occidentul s-ar confrunta cu deficit de mărfuri, recesiune și dobânzi în creștere.

Alternativ, PBOC ar putea tipări yuani pentru a cumpăra mărfuri rusești.

„Aceasta este nașterea pieței eurorenminbi și primul pas real al Chinei pentru a sparge hegemonia pieței eurodolarului. Acest lucru este, de asemenea, inflaționist pentru Occident și înseamnă mai puțină cerere de trezorerie pe termen lung”, a spus Pozsar.

***

(Citiți și:”Europa în cleștele dintre Rusia și China”: Au apărut CRONICILE Nr. 87. Titlurile și autorii”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. (……………) SUA + Aliati constituie 70% din PIB-ul global.

    Confiscarea rezervelor Rusiei, sanctiunile, blocada pe importuri si exporturi, boicotul mondial inclusiv al companiilor care n-ar vrea sa se retraga din Rusia face ca si picioarele Chinei sa tremure si sa se inmoaie.

    Povestea cu „lumea multipolara” e ingropata azi pentru cel putin inca un deceniu. Traim intr-o lume controlata de dolar si nimeni nu vrea yeni.

    https://www.xe.com/currencycharts/?from=USD&to=EUR

  2. Nu sunt economist dar am cateva nelamuriri de orivitor se pe margine .Care sunt marfurile rusesti prin care China isi tina sub control inflatia ?Si cat reprezinta comertul Rusiei in cel mondial ,european si american ca sa dezechlibreze economiile respective ?…interesant ar fi cu gaze/petrol si fara .

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

2 răspunsuri

  1. (……………) SUA + Aliati constituie 70% din PIB-ul global.

    Confiscarea rezervelor Rusiei, sanctiunile, blocada pe importuri si exporturi, boicotul mondial inclusiv al companiilor care n-ar vrea sa se retraga din Rusia face ca si picioarele Chinei sa tremure si sa se inmoaie.

    Povestea cu „lumea multipolara” e ingropata azi pentru cel putin inca un deceniu. Traim intr-o lume controlata de dolar si nimeni nu vrea yeni.

    https://www.xe.com/currencycharts/?from=USD&to=EUR

  2. Nu sunt economist dar am cateva nelamuriri de orivitor se pe margine .Care sunt marfurile rusesti prin care China isi tina sub control inflatia ?Si cat reprezinta comertul Rusiei in cel mondial ,european si american ca sa dezechlibreze economiile respective ?…interesant ar fi cu gaze/petrol si fara .

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: