inteligența artificială online

29 aprilie, 2024

Inteligența artificială online. Odată cu boom-ul AI din ultimii ani, pe piață au apărut numeroase aplicații cu inteligență artificială care pot fi accesate foarte ușor pe internet.

Există numeroase tipuri de aplicații AI, de la cele de tip chatbot, care generează text, la cele care pot edita imagini, pot face rezumate, traduceri ori pot da sfaturi financiare.

Aplicații cu inteligență artificială – chatboți

1. ChatGPT, lansat de compania OpenAI, este lider în domeniul chatboților. Ajuns deja la cea de-a cincea versiune, ChatGPT-4 este capabil să poarte conversații cu utilizatorii într-un mod care simulează felul în care ar avea loc o discuție cu un om. ChatGPT poate să răspundă la întrebări și să genereze texte noi. De regulă, este folosit ca instrument pentru a crea conținut scris, ca de exemplu articole, e-mail-uri, eseuri, poezii, proză, povești sau cod.


2. Bing. ChatGPT este cel mai cunoscut chatbot, dar există și alții. Microsoft Bing, de pildă, este un motor de căutare pentru explorare web (funcționează precum Goolge), dar poate fi fololsit și ca chatbot pentru a răspunde la întrebări, a produce texte și imagini creative, pentru realiza traduceri și pentru a corecta texte scrise în mai multe limbi, notează publicația builtin.com.

Inteligența artificială online – aplicații

Funcția de chat Bing, ce este disponibilă pe Bing.com, în browserul Microsoft Edge și ca aplicație pe telefonul mobil, rulează pe baza tehnologiei GPT-4 pentru a-și genera conținutul (cel mai recent model de limbaj lansat de OpenAI, care stă și la baza ChatGPT-4).

3. Ask AI este un alt chatbot util, și el bazat pe modelul GPT-4. Este capabil să răspundă la întrebările utilizatorilor și să genereze conținut nou pe baza solicitărilor primite sub formă de text. De asemenea, Ask AI poate oferi diverse subiecte de discuție, de la economie la diverstisment, în mai multe limbi.

Inteligența artificială online – aplicații AI pentru editarea fotografiilor

4. FaceApp este una dintre cele mai cunoscute aplicații AI pentru editarea fotografiilor. FaceApp folosește inteligența artificială pentru a-i ajuta pe utilizatori să devină creativi când își editează selfie-urile. În aplicație, utilizatorii își pot ajusta trăsăturile, machiajul, coafura, părul facial sau chiar își pot schimba trăsăturile fizice precum forma feței ori vârsta.


5. Facetune este o aplicație similară, utilă pentru persoanele care vor să facă editări rapide. Aplicația este folosită în mod obișnuit pentru a face retușuri ale pielii, pentru a albi dinții, a adăuga machiaj și pentru a modifica forma feței, mai notează builtin.com. Aplicația are propriul generator de avatare, permițându-le utilizatorilor să își creeze selfie-uri cu costume, coafuri și fundaluri generate de AI.

6. Lensa le permite utilizatorilor să realizeze editări artisitice ale fotografiilor și selfie-urilor. Creată de Prisma Labs, Lensa folosește tehnologii AI precum rețelele neuronale, viziunea computerizată și învățarea profundă. Aplicația le permite utilizatorilor să facă modificări minore precum estomparea fundalului ori eliminarea unor obiecte, dar și să își creeze așa-numitele „avataruri magice”.

inteligența artificială online
Foto: Pexels / pixabay.com

Inteligența artificială online – aplicații AI cu rol educativ

7. Duolingo oferă exerciții de citire, vorbire și ascultare în zeci de limbi. Folosind inteligența artificială, lecțiile Duolingo sunt concepute special pentru fiecare elev în parte, luând în calcul performanțele acestuia. Totodată, Duolingo folosește învățarea automată și procesarea unor volume mari de date pentru a îmbunătăți cursurile, ținând cont de diferențele dintre limbi.

8. ELSA Speak folosește AI pentru a-i ajuta pe utilizatori să își perfecționeze engleza. Folosind tehnologia de recunoaștere a vocii, ELSA Speak poate să asculte accentul utilizatorului și să aplice un sistem de coduri pentru a stabili cât de aproape de un vorbitor nativ a pronunțat utilizatorul anumite cuvinte în engleză. Aplicația oferă evaluări ale comptențelor lingvistice, lecții personalizate și urmărește progresul utilizatorilor.

Aplicații financiare cu inteligență artificială

9. Wally este una dintre cele mai bune aplicații financiare pentru gestionarea finanțelor persoanele, notează publicația bankrate.com. Este un instrument complet automatizat, care urmărește cheltuielile, fluxul de numerar și facturile, ajutându-i pe utilizatori să țină evidența cheltuielilor și să ia mai ușor deciziile legate de buget. Wally clasifică automat toate cheltuielile și fluxurile de venituri din conturile curente, cele de economii, împrumuturile, cheltuielile făcute cu cardurile de credit ori de debit și investițiile.

Aplicația include un software de prognoză, folosit pentru a face sugestii personalizate despre cât și când să economisiți prin WallyGPT, un serviciu chatbot incorporat în aplicație. Cu ajutorul analizei predictive, utilizatorii pot anticipa cheltuielile lunare și pot primi un plan de economisire personalizat.

Inteligența artificială online – aplicații financiare

10. Magnifi este una dintre cele mai bune aplicații AI pentru investiții, mai notează sursa citată. Este un asistent de investiții cu inteligență artificială care oferă îndrumări personalizate, conversaționale, pentru a-i ajuta pe internauți să studieze piața și să facă investiții, gestionându-și și divesificându-și totodată portofoliile.

11. Rocket Money este o altă aplicație financiară cu AI, potrivită în special pentru cei care trebuie să gestioneze plăți recurente. Aplicația urmărește toate abonamentele și alte plăți recurente într-un centru de control al abonamentelor. Cu ajutorul ei utilizatorii pot afla care plăți recurente sunt cheltuieli inutile, după care instrumentul AI le va elimina. Aplicația include o funcție Smart Saving care prezice cât de mult poate economisi un utilizator o dată la câteva zile, și care transferă automat această sumă în contul de economii al acestuia.

Foto: Pexels / geralt / pixabay.com

Dacă acest articol despre inteligența artificială online vi s-a părut util, v-ar putea interesa și:

Inteligența artificială gratis. 5 aplicații utile și versiunile lor gratuite
Inteligența artificială GPT. Ce este și ce poate face
Inteligența artificială în vânzări. 8 aplicații și 5 instrumente cu AI
Inteligența artificială în armată. 10 aplicații și beneficii
Inteligența artificială în asigurări. 5 aplicații și avantaje
Inteligența artificială în arhitectură. 11 aplicații și avantaje
Roboți cu inteligență artificială. 7 exemple: de la Sophia la Atlas

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: