26 decembrie, 2021

Germania şi Rusia au convenit o întrevedere „la începutul lui ianuarie” pentru a detensiona relația ruso-occidentală pe subiectul Ucraina, a anunţat sâmbătă o sursă guvernamentală germană citată de AFP, agenție rpeluată de Agerpres.

Această întrevedere va avea loc între consilierul diplomatic al cancelarului federal german Olaf Scholz, Jens Ploetner, şi emisarul Kremlinului pentru negocieri de pace în Ucraina, Dmitri Kozak.

Principiul acestei întrevederi a fost validat în timpul unei discuţii telefonice care a avut loc joi între Scholz şi preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit sursei germane. Aceasta a insistat din nou asupra necesităţii unei „detensionări” în regiune şi a unei „reactivări” a formatului Normandia, care reuneşte Germania, Franţa, Ucraina şi Rusia, pentru a încerca să se ajungă la o pace durabilă între cele două ţări.


Formatul Normandia, lansat la începutul conflictului ucrainean în 2014, se află într-un punct mort. Însă europenii nu vor să mai fie lăsaţi deoparte în problema crizei din jurul Ucrainei, într-un moment în care Moscova şi Washingtonul se pregătesc să negocieze direct asupra subiectului.

SUA s-au declarat deschise unui „dialog diplomatic” cu Rusia la începutul lui ianuarie.

De peste o lună, Occidentul acuză Rusia de comasarea a circa 100.000 de soldaţi la frontiera ucraineană pentru o intervenţie militară şi şi-a înmulţit avertismentele date Kremlinului, care neagă însă orice intenţie belicoasă.

Rusia a cerut „garanţii de securitate” din partea Occidentului, care să includă în special interdicţia de extindere a NATO, mai ales în Ucraina.

Moscova: Manevrele militare de la granița cu Ucraina, încheiate


Moscova a anunţat sâmbătă încheierea manevrelor militare îdi apropierea Ucrainei şi în sudul rus şi că 10.000 de militari ruşi s-au întors la bazele lor, după aceste manevre care au durat o lună de zile.

Ministerul rus al Apărării a anunţat că aceste manevre ”de antrenament în luptă” au avut loc în mai multe poligoane militare, în regiunile ruse Volgograd, Rostov, Krasnodar şi în Crimeea anexată – zone situate în imediata apropiere a Ucrainei.

El precizează că exerciţii militare au avut loc, de asemenea, în teritorii ruse mai îndepărate de frontiera Ucrainei, în regiunile Stavropol, Astrahan, în Caucazul de Nord, dar şi în Armenia, Abhazia şi Osetia de Sud.

Armata rusă nu precizează însă, într-un comunicat, în care baze au fost redesfăşurate aceste trupe.

”În vederea asigurării unei stări de alertă ridicate în timpul sărbătorilor de la sfârşitul anului în instalaţiile militare din Districtul Militar de Sud, unităţi de gardă, trupe suplimentare şi forţe urmează să fie afectate pentru a face faţă unor eventuale situaţii de urgenţă”, anunţă armata.

De peste o lună de zile, Rusia este acuzată de către Occident de comasarea a zeci de mii de militari în apropierea frontierei ucrainene, în vederea unei eventuale intervenţii militare împotriva Kievului.

Moscova neagă orice intenţie belicoasă şi susţine că este ameninţată de ”provocări” ale Kievului şi NATO şi cere ca Alianța să se angajeze să nu se extindă în fosta URSS.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: