Locomotiva germană continua să tragă după ea economia europeană și să asigure stabilitatea monedei euro, în condițiile dificile ale megadeficitelor naționale și sincopelor sistemelor bancare din sudul Europei. Să vedem care sunt diferențele care îi particularizează pe nemți și îi pun în fruntea Uniunii Europene la nivelul performanțelor economice.
1.Spre deosebire de alte state din Europa Occidentală, Germania a păstrat o pondere relativ ridicată a industriei, de aproape 24%, în formarea valorii adăugate brute ( comparative cu 19% Italia și 13% Franța, celelalte două mari economii ale Zonei Euro). De asemeni, exporturile depășesc sistematic importurile ceea ce permite o valorificarea mai bună a capacităților de producție. Raportul calitate – preț rezultat din standardele stricte de calitate a permis chiar specularea oportunităților în condițiile crizei mondiale și au dus la un avans al PIB de 3,7% pe anul 2010.
Potrivit primelor estimări, rezultatul de creștere economică pe anul 2012 a depășit trei procente în termeni reali iar prognoza pentru acest păstrează o creștere de 0,6%, în contrast cu stagnarea sau reculul altor mari economii din UE (-0,3% este prognoza pentru ansamblul Eurozonei). Germania își păstrează astfel locul al treilea pe podiumul mondial, cu un PIB de circa 2.500 miliarde euro.
2.Consumul a rămas prudent chiar și atunci când rezultatele economice păreau a fi suficient de solide pentru a îndreptăți creșteri ale veniturilor din surse publice. Indexările de pensii și salarii pentru bugetari se acordă extrem de greu. Fapt semnificativ, inclusiv pentru cei care lucrează în sectorul privat,
vânzările cu amănuntul s-au menținut în perioada de criză sub nivelul din 2005.
3.Măsurile de echilibrare bugetară, luate fără proteste populare sesizabile, au dus la o ajustare excepțională a deficitului fiscal public, de la 4,3% în 2010 la 1% în 2011, potrivit datelor comunicate la finele săptămînii trecute de Oficiul Federal de Statistică. Prețul plătit a fost doar o ușoară contracție economică de 0,2% din trimestrul patru ( după un avans de 2,6% în trimestrul trei), pe fondul diminuării cu 0,8% a exporturilor.
Trebuie subliniat, însă, că deficitele din 2009 (-3,2%) și 2010 (-4,3%), făcute pentru relansarea economică au fost făcute în condițiile în care a existat spațiu fiscal, păstrat la nivelul anilor de creștere 2007 și 2008 prin valori echilibrate ale soldului execuției bugetare (+0,2% și, respective, -0,1%). Corectarea comportamentului prociclic din perioada 2002 – 2006 s-a făcut la timp (-1,6% în 2007), înainte de declanșarea crizei.
4.Rata șomajului în rândul tinerilor sub 25% de ani este cea mai scăzută din Uniunea Europeană și, contrar situației din alte țări se situează foarte aproape nivelul național (5,4% în aprilie 2012, doar Austria Olanda și Luxemburg fiind situate sub acest nivel). Mai mult, tendința este de scădere continuă și pe 2012, aprilie marcând un progres de un punct procentual față de aceeași lună a anului precedent.
5.Solidaritatea socială efectivă (nu declarativă) pornind de la sistemul prezenței lucrătorilor în consiliile de administrație ale marilor companii și mergând până la măsurile de păstrare a unui raport de înlocuire a salariului cu pensia primită la retragerea din activitate de circa 70%, pe baza unor contribuții de circa 20% din veniturile salariale. Scorul Germania – România la impozitarea efectivă a veniturilor este de 17,5% – 6%.
Conformarea ridicată la plata impozitelor are o bază solidă în prestațiile oferite de stat, Germania oferind un model clasic de economie socială. Interesant este că nivelul de impozitare al profitului este, de departe, cel mai ridicat din UE, de 38,7% ( față de 34,4% în Franța, o medie de 24,5% în UE 27 și un minim de 10% în Bulgaria și Cipru).
La taxarea combinată ( impozit pe profit + impozit pe dividende), Germania coboară sub Franța ( 52,4% față de 55,9%), ceea ce exprimă o altă filosofie fiscal, cu accentul pus mai degrabă pe taxarea la firmă și nu la acționari. La nivelul TVA, Germania colectează efectiv aproape 13% la o cotă standard de 19% și una redusă de 7% aplicată destul de extins. Pentru a atinge aceeași performanță, România a trebuit să urce nivelul legal de TVA la 24% ( cu foarte mici excepții de 9%).
6.Germania a continuat să își îmbunătățească sistematic gradul de utilizare a resurselor de care dispune, ceea ce reflectă atât nivelul tehnologic, în continua dezvoltare și implementare, cât și în conservarea mediului. De altfel, tot germanii au dat tonul pe acest domeniu la nivelul UE15, fapt arătat de evoluțiile similare ale indicatorului menționat.
Este o situație la care ar trebui să ne uităm cu multă atenție, din perspectiva faptului că România a pierdut teren la acest capitol în ultimul deceniu și a fost depășită de Bulgaria. Dacă Germania ar fi bătut pasul pe loc în intervalul de zece ani analizat, atunci ar fi fost aproape ajunsă de Spania.
6 răspunsuri
O sursa pt. prima afirmatie, va rog? Cea referitoare la industrie. Faptul ca, in termeni relativi, Italia este cu 50% „mai industrializata” decat Franta este contraintuitiv si nu sprijina, de fapt, teza.
pe-aici, pe-acolo:
https://cursdeguvernare.ro/cum-arata-structura-economiei-romanesti-fata-de-economiile-europene-valoarea-adaugata-si-sursele-ei.html
Multumesc. Asa cum intuiam, datele respective (ca si altele citate mai jos in articol) nu sunt convingatoare, adica nu reprezinta practic un argument in favoarea tezei.
Ar merita meditat putin si la masura in care UE si mai ales zona euro amintesc de un joc cu suma nula. Prosperitatea si rezilienta economiei germane in fata crizei se sprijina (si determina intr-o oarecare masura) si pe slabiciunea si dezastrul din alte tari ale zonei euro.
Punand problema in astfel de termeni, nu Grecia ar trebui sa iasa din zona euro — Germania ar trebui.
nu-i aşa.
aportul mare al industriei in economie e o caracteristica a tarilor „estice”. pana la un punct. de la acel punct industria devine esentiala.
recititi linkul pe care vi l-am pus si urmariti cu atentie agricultura – ca studiu de caz: apor versus productivitate/eficienta. extrapolati mai apoi acea logica – cu specificul de rigoare – la industrie.
D-le Grosu, o teorie are sens atata vreme cat explica „fenomenul” in practic toate situatiile. O teorie care spune ca A + B = C intotdeauna, dar are mai multe exceptii cazuri in care „merge”… e probabil incorecta.
Autorul articolului prezinta o astfel de teorie care „explica” superioritatea Germaniei in niste termeni, dupa care urmeaza niste „dar” — din niste motive neclare teoria nu se aplica tarilor estice, probabil ca nu se aplica nici Irlandei, nici Frantei, nici Italiei samd.
Uitati-va si la ultimul argument — bag sama ca, desi intre 2009 si 2000 Spania si-a imbunatatit gradul de utilizare a resurselor mult mai muolt decat media UE 15 (care se intampla sa fie si a Germaniei), chestia asta nu pare sa le fi folosit prea mult spaniolilor, nu credeti?
Dar n-are rost sa ne ciorovaim aici; articolul e bun (ca si acela recomandat) si oricum macar are meritul ca pune la dispozitia unor trantori ca mine niste date, informatii, cifre utile. Ca intrepretarea lor e diferita, asta-i alta poveste.
Felicitări domnului Marin Pana. Ca întotdeauna, se remarcă prin ceea ce mulți analiști și publiciști nu au : rigoare și seriozitate. Nu face improvizații pe o temă dată și nici bricolaj statistic.
Fac acest comentariu incitat de către dl.Prostu Satului căruia îi dau dreptate: cele 6 elemente nu sunt specifice doar Germaniei. Germania a avut în perioada analizată un singur element care a deosebit-o de celelalte : un volum net superior al comenzilor chineze pentru produse germane industriale .Orientarea exportului spre extracomunitar a fost o strategie de succes. Un fel de oestpolitik economic.
Scăderea ritmului de dezvoltare al Chinei va afecta însă și economia germană chiar în viitoarele luni.
Desigur, calea germană nu este ușor de urmat de către alte țări deoarece nu dispun de încă un element specific al Germaniei : calitatea garantată de made in Germany.
Sunt de acord însă că pentru a obține această garanție trebuie să dispui de efectul conjugat al celor 6 factori enumerați de către dl. Marin Pană.