Cum e alcătuită economia românească şi care sunt sursele ei de valoare adăugată? Ce spune despre ea şi despre viitorul ei actuala structură?

Pentru a răspunde la aceste întrebări şi pentru a putea schiţa o minimă previziune în privinţa evoluţiei, vom compara structura economiei româneşti cu cea din statele Uniunii Europene, pe de o parte. Pe de alta, o vom compara cu evoluţia structurii economice a Franţei, din 1970 şi până azi.

Mai întâi, să stabilim parametrii de raportare:

Produsul Intern Brut (PIB) se constituie ca o sumă între valoarea adăugată brută în economie şi impozitele nete pe produs. Impozitele nete pe produs reprezintă diferenţa dintre impozitele pe produs datorate la bugetul de stat (TVA, acciza, alte impozite) şi subvenţiile pe produs plătite de la bugetul de stat.

Practic, pentru a vedea corect structura economiei pe ramuri de activitate trebuie să ne raportăm la valoarea adăugată brută (VAB) şi nu la PIB. Altminteri, ar însemna ca schimbările de taxe, impozite sau subvenţii ar modifica şi ponderea ramurilor, fără ca activitatea economică să se schimbe propriu-zis.

De aceea, şi Eurostat agregă datele pe sectoare de activitate ca ponderi în valoarea adăugată brută. Totodată, statistica oficială a UE oferă datele pe media uniunii şi pe zona euro urmărind concomitent ţările din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb, Elveţia şi ţările candidate la aderare.

Formarea VAB pe sectoare mari de activitate conform Eurostat (% din valoarea adăugată brută) – 2010

Se poate observa că agricultura românească are cea mai mare pondere în VAB naţional din UE, în pofida nivelului încă scăzut de productivitate din domeniu. Ceea ce ne sugerează că şi valoarea adăugată este proporţională prea mică pentru potenţialul ţării.

După modelul celorlalte state din blocul estic, industria rămâne sectorul cel mai important al economiei, fiind depăşiţi de puţin doar de Cehia ca pondere în VAB ( noi 29,7%, ei 30,5%). Acest fapt şi păstrarea la un nivel ridicat a ponderii ( era 29,0% în anul 2000, a scăzut întrucâtva şi apoi a revenit) nu este neapărat unul rău.

Trebuie remarcat că ţara care a păstrat o industrie relativ puternică, Germania ( 23,7% din VAB) a reuşit să reziste mai bine la tensiunile din mediul internaţional şi să rămână competitivă. De asemeni, Norvegia, creditată cu cel mai ridicat nivel de trai de pe continent are şi cea mai mare pondere a industriei ( 35,7%, ce-i drept beneficiind şi de condiţii speciale pe partea de resurse naturale).

România se mai remarcă în context european ca având cea mai mică pondere a serviciilor sociale în formarea VAB, doar 14,1%, măsurile de austeritate jucând un rol important în acest sens. Conştientizarea scăderii calităţii vieţii pe acest palier pare a nu fi fost făcută de decidenţii care nu ţin cont de uzanţele europene în materie.

Doar Turcia ( 12,3% ), ţară situată în afara UE este sub noi la acest capitol. Bulgaria (16,3%), Cehia (17,5%), Slovacia (18%), Lituania, Estonia (fiecare cu 19,1%) şi Polonia (19,2%) se mai află sub limita de 20%, la fel ca şi candidata Croaţia (18,7%), dar stau semnificativ mai bine decât noi.

Încotro ne îndreptăm ? Studiu de caz – Franţa

Pentru a ne forma o idee unde ne aflăm şi încotro am putea să evoluăm cu ponderile sectoriale în formarea VAB, am căutat pe site-ul INSEE, instituţia franceză însărcinată cu statistica oficială (după care am modelat şi noi INS-ul românesc) şi am descoperit o similaritate între România anului 2010 şi Franţa anului 1970.

Precizăm că datele pentru 2010 sunt cele disponibile în 2012 deoarece operaţiunea de stabilire a PIB şi a VAB este una foarte complexă. Mai întâi se anunţă datele preliminate, apoi, la un an distanţă cele semidefinitive şi abia apoi, după doi ani, datele definitive.

Se poate observa cum agricultura franceză, deşi foarte dezvoltată, a pierdut aproape patru cincimi din ponderea care îi revenea în VAB şi a coborât sub două procente. În decurs de 40 de ani, industria manufacturieră şi extractivă şi-a diluat partea la jumătate, în timp ce ponderea serviciilor pentru întreprinderi şi financiare a urcat cu 60%.

Dar cea mai interesantă evoluţie, în sensul materializării economiei sociale de piaţă, este creşterea sistematică, cu peste 50% începând din 1970, a ponderii serviciilor de administraţie publică, învăţământ, sănătate şi asistenţă socială etc. Acestea sunt măsurate indirect, prin intermediul retribuirii celor angajaţi în asemenea activităţi.