5 octombrie, 2022

Economia Ucrainei se va contracta cu circa 35% din PIB în acest an, din cauza invaziei ruse, procent de opt ori mai ridicat decât pagubele pe care ar urma să le sufere economia Rusiei, care potrivit noilor estimări ale Băncii Mondiale se va contracta cu doar 4,5% din PIB, transmite The Guardian.

Estimările anterioare sugerau că Rusia s-ar putea confrunta cu un impact economic mai mare în acest an, dar Banca Mondială susține că impactul sancțiunilor a fost până acum mai puțin sever decât se prognozase.

Kievul a făcut progrese militare în ultimele săptămâni, iar din aprilie economia ucraineană a dat semne de creștere. Cu toate acestea, Banca a spus că recuperarea va fi lentă și costul reparării daunelor cauzate de război enorm. Din estimările Băncii Mondiale, acesta va fi de minimum 350 de miliarde de dolari, de peste 1,5 ori mai mult decât PIB-ul țării înainte de război.


Ucraina era deja cea mai săracă țară din Europa, dar cele șapte luni de conflict au făcut că o treime din populația sa de 44 de milioane să fie strămutată, iar 60% din ea să trăiască sub pragul național de sărăcie.

„Invazia Ucrainei de către Rusia a declanșat una dintre cele mai mari crize de strămutare de oameni și a provocat daune mari asupra vieții umane și economice”, a declarat Anna Bjerde, vicepreședintele Băncii Mondiale pentru regiunea Europa și Asia Centrală.

Inflația din Ucraina a accelerat rapid, atingând o rată anuală de puțin sub 24% în aprilie, prețurile ridicate la alimente dăunând și mai mult familiilor sărace.

Se preconiza că repercusiunile războiului se vor resimți mult timp, economia fiind afectată de distrugerea capacităților de producție, deteriorarea terenurilor arabile și reducerea ofertei de muncă. Riscul ca refugiații să nu se întoarcă crește considerabil, cei care au fugit din calea războiului reconstruindu-și viețile în țările gazdă.


De cealaltă parte, explozia prețurilor la energie a compensat impactul sancțiunilor impuse de Occident împotriva Rusiei. „Sancțiunile impuse Rusiei în urma războiului din Ucraina au efecte economice negative semnificative, deși mai puțin severe pe termen scurt decât se aștepta inițial”, avertizează BM.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: