Banca Mondială a majorat puternic prognoza de creștere economică a României pentru acest an, estimând un avans economic de 4,6% în 2022, comparativ cu estimarea de 2,9% din iunie și de numai 1,9% din aprilie, arată raportul „Europe and Central Asia Economic Update”, lansat marți.
Economia românească a avut o evoluţie peste aşteptări în primul semestru din 2022, înregistrând un avans de 5,8%, datorită consumului privat robust şi a semnelor timpurii a redresării investiţiilor.
Totuși, perspectivele depind de evoluţiile războiului din Ucraina şi de impactul acestuia asupra economiei europene, avettizează Banca Mondială.
Deficitul fiscal este pe un trend descrescător, dar rămâne la un nivel ridicat. Sărăcia ar urma să scadă la 11,7% în 2022, mai arată raportul realizat de instituția financiară.
Banca Mondială: prețurile la energie afectează gospodăriile sărace
Banca Mondială arată că gospodăriile sărace şi vulnerabile au fost afectate în mod disproporţionat de creştere preţurile la alimente şi energie, în pofida plafonării preţurilor la gaze şi electricitate la niveluri reduse, până în martie 2023, pentru gospodăriile cu un consum lunar mediu mai scăzut.
Redresarea solidă a economiei a contribuit la scăderea ponderii românilor care trăiesc cu mai puţin de 6,85 dolari pe zi la paritatea puterii de cumpărare (PPP) din 2017, la 11,7% în 2022, de la 12,1% în 2021.
Principalele provocări pe termen scurt sunt ţinerea sub control a efectelor socio-economice ale conflictului în regiune şi ale răbufnirilor pandemiei de COVID-19, apreciază Banca Mondială.
Atenție la deficitul comercial
Presiunile inflaţioniste semnificative au dus la înăsprirea politicii monetare, după o orientare flexibilă. Dezechilibrele externe ridicate se adaugă presiunilor asupra cursului de schimb şi aversiunii faţă de risc a pieţelor.
Absorbţia maximă şi eficientă a fondurilor din Cadrul financiar multianual al UE şi Next Generation, alături de reformele susţinute de aceste programe, vor fi cruciale pentru o redresare durabilă şi sprijinirea eforturilor de consolidare fiscală.
Economia românească a crescut cu 5,8% în primul semestru din 2022, datorită consumului privat robust, în timp ce investiţiile au arătat semne de redresare, datorită noilor lucrări de construcţii.
Consumul privat robust, cuplat cu perturbările din lanţurile globale de aprovizionare şi dificultăţile cu care s-a confruntat comerţul au dus la adâncirea deficitului comercial.
Sectorul IT&C, motor de creștere
Creşterea a fost condusă de sectorul IT&C, care a beneficiat de adoptarea tehnologiilor digitale de către companii. Sectorul construcţiilor s-a redresat, sprijinit de revenirea segmentului de clădiri non-rezidenţiale.
Redresarea economiei şi constrângerile cu care se confruntă forţa de muncă au redus rata şomajului la 5,3% în iunie 2022, de la nivelul ridicat din timpul pandemiei, de 6,7% în iunie 2020. Lipsa de angajaţi, cuplată cu inflaţia mai ridicată, a dus la creşteri salariale, în iunie 2022 înregistrându-se o creştere a salariilor nominale nete cu 12,3% în ritm anual.
Presiunile inflaționiste rămân ridicate
În schimb, rata anuală a inflaţiei a accelerat la 15% în iulie 2022, în urma creşterii preţurilor la electricitate şi gaze.
Presiunile inflaţioniste au determinat BNR să majoreze gradual dobânda, până la 5,5% în august 2022.
O nouă majorare a dobânzii- cheie aste așteptată să fie luată miercuri în sedința BNR, analiștii estimând o creștere la 6%.
Creditarea sectorului privat a rămas solidă, înregistrând o creştere anuală de 17,5% în iunie 2022. Veniturile mai ridicate au compensat majorarea cheltuielilor, dar presiunile fiscale rămân semnificative, deoarece cheltuielile curente şi subvenţiile pentru energie ar putea adânci deficitul anul acesta, se arată în raportul BM, citat de Agerpres.
Redresarea economiei şi a pieţei forţei de muncă înseamnă că cei mai mulţi angajaţi au revenit la muncă, ceea ce a ajutat la aducerea veniturilor gospodăriilor aproape de nivelul de dinaintea crizei.
Totuşi, datele unui studiu din iunie 2022 arată că 75% dintre români încă sunt îngrijoraţi în legătură cu economia. Mai mult, creşterea preţurilor la alimente şi energie au afectat puterea de cumpărare a gospodăriilor, în special la cele sărace şi vulnerabile.
Războiul din Ucraina şi noi perturbări ale lanţurilor globale de aprovizionare vor continua să afecteze economiile din ţările unde se află migranţii români, ceea ce va duce la scăderea remitenţelor. În pofida redresării economiei, sărăcia ar urma să scadă doar modest, la 11,7% în 2022 şi să rămână peste nivelul de dinaintea crizei.
Banca Mondială reduce prognoza de creștere pentru 2023
Economia României ar urma să crească cu 4,6% în 2022, dar estimările sunt afectate de un grad ridicat de incertitudine.
O încetinire a economiei mondiale şi o posibilă recesiune la principalii parteneri comerciali ar putea afecta avansul economiei României în 2023.
Astfel, Banca Mondială prevede o creștere a PIB-ului de 3,2% în 2023, față de 3,7% estimat în iunie și de la nivelul de 4,1% estimat în primăvară primăvară. Pentru 2024, prognoza a rămas neschimbată, de creștere de 3,9%.
Perspectivele de creştere depind de câţiva factori – răbufniri ale pandemiei de COVID-19, evoluţia inflaţiei, în special legată de preţurile la alimente şi energie, şi severitatea conflictului din regiune şi impactul lui asupra economiei europene, în care România este solid integrată, consideră Banca Mondială.
Capacitatea României de a absorbi fondurile europene va fi critică pentru un proces de redresare sustenabil, verde şi favorabil incluziunii. Reformele şi investiţiile masive din programele UE ar trebui să atenueze parţial impactul dobânzilor mai ridicate şi a incertitudinilor privind investiţiile private. De asemenea, fondurile europene ar trebui să atenueze unele din presiunile fiscale provocate de război şi preţurile ridicate la alimente şi energie.
Pe termen mediu, deficitele fiscale vor rămâne ridicate. Eforturile de consolidare fiscală rămân critice şi ar trebui să rezolve problema deficitului structural ridicat, care necesită reforme pentru întărirea mobilizării veniturilor şi majorarea eficienţei cheltuielilor.
Până în 2024, sărăcia ar urma să scadă la nivelul de dinaintea crizei
Totuşi, preţurile ridicate la alimente şi energie şi scăderea remitenţelor ar putea însemna în următorii ani un proces de redresare mai îndelungat pentru segmentele de populaţie vulnerabile.
Un război prelungit în Ucraina ar putea slăbi semnificativ creşterea şi pe termen scurt ar putea duce la sporirea sărăciei, avertizează Banca Mondială.
***