Cristian Grosu / Europa  von der Leyen și muncitorul german al lui Draghi

Cu 3 zile înainte de alegerile europene – care vor declanșa un mandat esențial pentru următoarele decenii privind economia, geo-economia și ideologia UE – poate fi făcut bilanțul unui moment de răscruce:
Europa va fi un jucător proactiv pe viitoarea scenă multipolară, sau își va gestiona dependențele economice și comerciale de pe poziția a doua – mereu de pe poziția a doua – improvizând în fața rostogolirii năucitoare a evenimentelor imprevizibile?

Înainte de toate trebuie spus și stabilit un lucru – și după ce voi încheia fraza o să-i dau și ”bold”:
a vorbi despre problemele – complexe și grave – ale UE din iunie 2024 NU înseamnă a privi spre Rusia și China ca ”modele” și repere economice sau sociale: dimpotrivă, conștientizându-ne problemele, putem decide cu realism și luciditate acele măsuri care să ne conserve democrația liberală și economia liberală de piață:
ne spălăm rufele în familie pentru a ne identifica propriile erori, nu privind peste gard – așa cum, din tot mai multe părți (încurajate și finanțate de Rusia și China), suntem îndemnați să privim cu simpatie la autocrațiile acestor ani. Dincolo de democrația liberală și de economia de piață se află – pentru un om sănătos social și cu instictele de libertate încă vii – lumea întunecată a lui Vladimir Putin și cea opacă și nivelatoare a lui Xi Jinping:
noi trebuie să ne reparăm societățile și economiile aici, acasă.

Acestea fiind spuse, să schițăm în 3 puncte conjunctura în care ne aflăm acum, apoi, în alte 6, să ne facem un inventar al problemelor pe care decidenții pe care o să-i alegem duminică or să trebuiască să le depaneze cât mai repede cu putință:

1, Azi, 06 iunie 2024, agențiile internaționale de presă anunță că Germania a încheiat în aprilie a 4-a lună consecutivă de contracție a industriei. Vestea e foarte proastă pentru întreaga UE, care înaintează remorcată de bătrâna sa locomotivă.

2, Peste câteva săptămâni, la finele lunii iunie, este așteptat – cu sufletul la gură, de către cei mai mulți economiști – Raportul Draghi, privind competitivitatea europeană. Competitivitate care a scăzut dramatic, în fața SUA și a Chinei, și fără să aibă spațiul de creștere cu care vin puternic din urmă India și Brazilia.

3, Scenele politice  naționale europene sunt radicalizate după politicile fie inadecvate ale unor lideri slabi, lipsiți de viziune și butonați de establishmenturi, fie proaste de-a binelea sub presiunea unor ideologii destructurante social.

Acestea fiind spuse, să inventariem cele 6 probleme care trebuie urgent depanate, pentru că ele au agitat economiile și societățile europene.

1,
Și-ar putut închipui cineva că, în spatele uriașei mașinării de marketing politico-ideologico-economic, Programul Green Deal (demarat oficial prin Tratatul de la Paris din 2015) și a sutelor de reglementări și suprareglementări, NU a avut un studiu de impact riguros nu numai asupra economiilor naționale, ci și asupra competitivității UE pe mai toate piețele internaționale?

Adevăratele studii de impact s-au făcut abia acum, în 2024:
începând cu Raportul lui Enrico Letta din luna martie, privind  relațiile economice intra-UE, continuând cu studiile Mckinsey, Bloomberg, sau chiar (în sfârșit) experți ai Comisiei – care vorbesc abia acum, în 2024, de trilioane de dolari necesari în următorul deceniu (pe care UE nu îi are) pentru a atinge țintele ”ambițioase” –

și până la mult așteptatul Raport Draghi – despre care sursele care l-au frunzărit spun că e extrem de dur în ce privește evaluarea competitivității UE și a erorilor care ne-au adus aici.
Dealtfel, Raportul Draghi e gata de o lună, însă el va fi prezentat abia după alegeri, pentru a nu inflama și mai mult spiritele electorale în ecosistemul de business european.

Problema cu Green Deal – scăderea poluării, protejarea mediului, ”înverzirea” industriilor etc, etc – este că el trebuie rescris cu datele reale, cu evaluarea impactului real – și în economie și în societate – și cu sursele de finanțare și aplombul economiei care să producă aceste surse (nu mai putem tipări bani ca acum 5-6 ani, suntem în plină inflație) – adică boii trebuie luați de coarne și puși înaintea căruței, nu invers, ca până acum.

SUA procedează altfel – ei lasă primul pas pentru tehnologie, iar investițiile vin mai apoi, nu ca Europa unde se investesc sute de miliarde in instalațiile de hidrogen care încă nu poate fi utilizat în randamentul economic minimal…

2,
Europa are nevoie în vârful Comisiei Europene de un om ca Mario Draghi. Are nevoie chiar de Mario Draghi – adică de un om ales nu pe criterii ideologice, din criză ne poate poate numai un profesionist, a cărui primă tentație e nu să-și păstreze postul, ci să ia în serios cifrele din economie și societate.

El ar veni după Europa von der Leyen – o structură nu politică, ci politicianistă sadea, bazată pe marketingul ideologic ”împăciuitor” (ce poate fi mai ”coeziv” decât să pui o femeie conservatoare cu 7 copii, să recite discursurile ”progresismului” woke?):

” Alergăm într-o cursă economică de 100 de metri cu o ghiulea legată cu un lanț gros de picior. (…)Expansiunea economiei europene este încătușată de norme, reguli, directive și reglementări, plus o birocrație excesivă impuse de la Bruxelles”: declarația asta Nu e spusă de George Simion, liderul AUR de la București, ci de însuși ministrul francez de Finanțe, Bruno Le Maire, in februarie, care a anunțat o înțelegere cu ministrul german al Economiei, Robert Habeck, de a  pune pe masa Comisiei un plan de eliminare a reglementărilor care blochează dezvoltarea economiei în blocul comunitar.

Europa lui Draghi trebuie să scoată economia din ideologie și să o întoarcă la cifre și fenomene – ea va funcționa potrivit regulilor libertății economice și naturii umane numai dacă e scoasă din birourile de sticlă ale establishmentului, sau din bulele de pe social media ale activiștilor care merg la întrunirile cu Greta Tumberg așa cum merge baba Marghioala la biserică (deși, baba Marghioala mai bârfește, mai greșește, da ăștia nu).

3,
Europa fiecăruia și Europa celorlalți:
e o imagine pe care ne-o livrează, vox populi, alegerile naționale.

Și-ar fi putut cineva închipui că pașnicele Finlanda și Suedia vor cârmi atît de strâns spre dreapta, după 100 de ani de socialism? Sau că Olanda lui Frans Timmermans va trimite la guvenare 4 partide de dreapta? Atenție: vorbim de 3 din cele mai relxate și mai tolerante societăți imaginabile pe tot pământul, nu numai din Europa.

Hilară – dacă nu ar fi gravă – e reacția dnei. Ursula von der Leyen, care anunța în urmă cu câteva săptămâni Europa că ”radicalii de dreapta” vor fi izolați în sala Parlamentului Europan. Exact: în sală: însă politica ”de sală” a dnei. von der Leyen e foarte diferită de politica din societate, acolo unde radicalizarea e mai greu de oprit.

Dealtfel – trebuie să spunem aici că vorbe precum ”radical” sau ”extremist”, ba chiar și ”populist” și-au pierdut din sensul obișnuit: radical față de ce, când marea majoritate a partidelor mainstream sunt ”de centru” (atunci când nu poți respecta niște principii, poti improviza orice măsură, declarându-te ”de centru”). ”Centristul” domn Timmermans, de exemplu, e la fel de extremist în implementarea cu orice preț a viziunilor sale, precum un ”antivaxer” de la AfD – mai ales că acel ”orice preț” nu-l plătește niciodată domnia sa. Dar când e vorba de socialiști, nu se folosesc termenii de radicali, populiști, extremiști… .

Fractura dintre administrația europeană și societăți a ajuns atât de mare, încât nimănui nu-i mai pasă de cum trăiește și ce crede muncitorul german – ca simbol al cetățenului european de bună credință care plătește absolut totul și suportă totul.

4,
Muncitorul german: rotița de bază în cea mai mare și mai de tracțiunea economie europeană – adică cel care plătește cam toate facturile care-i sunt trimise bătrânului Continent, și din afară, și din interior – și din China (care a ajuns să bată industria auto germană), și din România (care e beneficiar net al fondurilor europene finanțate de muncitorul german).

E cel care suportă cu stoicism și disciplină creșterea costului vieții într-o Europă de Vest care câștigă la media prosperității doar din creșterile statelor ECE (unde e loc mare de creștere), și nu din propria economie:

E o premieră mondială, că în 2023, în timp ce averea mondială a crescut, e pentru prima oară când prosperitatea scade. Iar în Europa de Vest ea se duce pe ”verde”, mult mai repede decât o poate muncitorul german finanța.

Și nu e vorba numai de finanțare:

5,
Europa a rămas mult în urma SUA și a Chinei la tehnologiile de care are nevoie inclusiv pentru Green Deal, pentru Inteligența Artificială, pentru cantitatea de energie în bandă (uriașă) care se anunță necesară pentru Centrele de Date ale AI – fără de care într-un deceniu nu va mai putea mișca nimic.

Dependentă în proporție de 86% de materiile prime critice care vin din China, cu minele și industriile tehnologice înschise, cu universitățile rămase în urmă în materie de Cercetare față de cele din SUA, China și chiar India – Europa trebuie să-și regândescă stupizeniile woke după care își selectează deținătorii de competențe și, până la urmă, elita.

Gen de stupizenii prin care își aministrează și ecosistemul economic, printr-o suprareglementare și o legislație antitrust dărâmătoare pentru companiile de forță care ies să se lupte de la egal cu giganții americani sau chinezi:
”Pentru a concura cu SUA și China, Europa are nevoie de companii de talie mare” – o spune nu vreun bloger zăltat, ci însuși directorul Institutului Bruegel, Jeronim Zettelmeyer, în interviul pe care i l-am luat pentru revista CRONICILE 78.

6,
Perioada postbelică pare să se fi încheiat odată cu criza declanșată în 2008-2009. La ieșirea din criză, pare că am intrat într-o nouă etapă pre-belică, odată cu anexarea Crimeii și aruncarea la coș a tratatelor internaționale de către Rusia.

Marea problemă a Uniunii Europene este că statele sale joacă în tabere diferite: Ungaria și Austria nu fac niciun secret din susținerea Rusiei și Chinei, iar o serie de jucători – cum sunt Germania, Olanda, Slovacia – au statut de ”căldicei”: intresele naționale pe termen scurt prevalează asupra intreselor UE ca pol geopolitic pe termen mediu și lung.

În același timp, SUA au nevoie, la schimb cu implicarea în securitatea Europei, de suportul UE pentru tensionata zonă a Indopacificului:

O înțelegere între Rusia și China ar putea duce la deschiderea unor conflicte intempestive în Taiwan și statele baltice: la drept vorbând, vârsta lui Putin și cea a lui Xi configurază ideea că acesta e mandatul cu care fiecare din ei poate intra – așa cum își dorește – în istoria țării sale. Iar UE încă nu are o politică externă comună – cineva pe care, așa cum spunea Kissinger, să-l suni ”undeva în Europa” în cazul unei crize.

Iar Uniunea Europeană – așa cum o știm noi azi și cum ne-am dori să rămână – va supraviețui cu greu fără o uniune politică în următoarele 2 decenii.

*

După alegerile 2024, Uniunea Europeană trebuie să se dezmeticească din iluziile și utopiile ei,
să ia în serios și momentul de inflexiune economică in următorii 5-6 ani,
și administrarea unor societăți vlăguite de crizele ultimului deceniu și cu o clasă de mijloc tot mai vagă,
și competiția tehnologică în care AI va schimba regulile în businessuri și pe piața muncii,

și pregătirea unei confruntări militare pe care miza uriașă a acestui deceniu în ce privește consolidarea polilor de putere o fac posibilă.

Sigur că va câștiga cel mai probabil PPE, însă nu la fel de detașat ca până acum: așa cum spunem când privim la mascarada de pe scena politică românescă, și în UE avem nevoie de politicieni, nu de politruci.

Altfel, chiar dacă doamna Ursula von der Leyen o să-i izoleze pe radicali și extremiști în sala Parlamentului European, ne-am putea trezi ca, în următorii 4 ani, să decidă radicalii în societăți – adică în real life – cine pe cine izolează. Și s-ar putea ca duminică să constatăm că, în ultimele 2 legislaturi, numărul lor în PE a crescut de 3 ori.

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Establishment”)

(Citiți și: ”Disoluția Democrației – Au apărut CRONICILE NR. 78. Sumarul, titlurile, autorii, coperta”)

(Citiți și: ”Video / De ce câștigă populiștii în Europa. Criza democrației”)

***