Oricum am privi problemele mediului de afaceri, accesul la resursele financiare rămâne problema esențială. Fără creditare la costuri rezonabile și o circulație sănătoasă a banilor, nu se poate derula nici un plan de afaceri și nu se pot crea locuri de muncă. Nu se poate obține profit care să rămână pentru investiții viitoare și nu se pot asigura resursele bugetare necesare politicilor sociale.
Remunerarea cu 2,25% (noua rată a dobânzii la facilitatea de depozit) în loc de 1,25% a sumelor consemnate, potrivit cadrului legal, în rezerve minime obligatorii la banca Centrală înseamnă o posibilitate certă de reducere a dobânzilor anuale efective solicitate de bănci pentru sumele împrumutate la niveluri semnificativ mai reduse, pe măsura îmbunătățirii parametrilor macroeconomici ai țării.
Foarte probabil va urma și o diminuare a nivelului acestor rezerve, pentru a elibera sânge care să pună în mișcare mușchii economiei. Ceea ce va reduce și costurile băncii centrale, dar numai dacă se va constata o evoluție pozitivă a parametrilor în care se desfășoară procesul de creditare. Altminteri, acțiunea nu ar avea finalitate în economia reală.
Totodată, reducerea de la 9,25% la 8,25% a dobânzii la sumele ce pot fi luate de bănci fără acoperire în titluri de stat ( desigur pentru situații deosebite de concentrare punctuală a plăților ) reduce presiunea asupra băncilor și le reduce costurile de gestiune a unor asemenea situații. Strategia lor pe termen lung ar trebui să primeze asupra tentației de adjudecare a beneficiilor exclusiv în propriul folos pe termen scurt.
Beneficiile pentru mediul de afaceri ar trebui să se regăsească în reducerea dobânzilor la credite și/sau îmbunătățirea accesului la bani prin reducerea restricțiilor impuse. Odată ajunși la 19% credite neperformante, e bine să fim să fim atenți cu banii dați dar există pericolul de a sufla și în iaurt pe motiv de ardere cu ciorba. Și de a recupera de la unii ceea ce am pierdut din nepricepere cu alții.
De altfel, orice credit bun dat acum și adăugat în portofoliu nu doar că va extinde activitatea bancară dar va dilua și neperformanța istorică. Este o cale de obținere de profit din majorarea volumului afacerii nu din creșterea exagerată a marjei dintre dobânzile încasate din credite și cele plătite la depozite clienților puțini dar solvabili chiar și în condițiile draconice de creditare impuse.
Desigur, ar fi nevoie de mai multă muncă și de optimizarea raportului între beneficii și asumarea riscurilor. Însă filosofia profitului maxim ar trebui să primeze față de cea a minimizării costurilor. Odată trecută faza romantică a creditării, sistemul bancar românesc ar trebui să se așeze pe uzanțele europene solide în materie. Nu doar la nivel de principiu, dar și la nivel de valori efective.
Stabilizarea inflației undeva peste nivelul de trei procente ( ținta este de 2,5% dar dezideratul are mai mult rol stimulativ nu normativ), după manifestarea tranzitorie a efectului de bază la începutul anului viitor, va reclama și reducerea dobânzii de politică monetară. Din tabel se vede de ce a fost păstrată dobânda de politică monetară la 5,25% și cam când se va produce diminuarea ei, motiv pentru care mesajul oficial a fost neobișnuit de clar.
Cum spunea cineva în secolul XIX, acumulările cantitative duc inevitabil la transformări calitative. Pe noi ne interesează acum, în condiții de mediu economic dificil și în cât timp se va face transmiterea semnalelor de politică monetară, nu doar dacă se va face. Pentru o creștere robustă, cu reverberații în buzunare, avem nevoie de o reașezare cu celeritate a mediului bancar privat la nivelul creditării. Care să cupleze cu economia națională.
Urmărește-ne pe Google News
