luni

22 aprilie, 2024

ce înseamnă divizarea acțiunilor

14 mai, 2023

Din acest articol vei afla ce înseamnă divizarea acțiunilor, proces numit și splitarea acțiunilor („stock split” în engleză).

Ce înseamnă splitarea acțiunilor

Divizarea acțiunilor are loc atunci când o companie își mărește numărul de acțiuni pentru a crește lichiditatea. Astfel, numărul de acțiuni aflate în circulație crește cu un anumit multiplu, însă valoarea totală în bani (înr-o anumită monedă, ca de exemplu RON) a tuturor acțiunilor aflate în circulație rămâne aceeași întrucât divizarea nu face compania mai valoroasă, se arată într-un ghid realizat de publicația investopedia.com.

Cele mai comune raporturi de divizare sunt 2-pentru-1 sau 3-pentru-1 (notate și ca 2:1 sau 3:1). Acest fapt înseamnă că, pentru fiecare acțiune deținută înainte de divizare, fiecare acționar va avea două, respectiv 3, după splitare. Cu alte cuvinte, numărul total de acțiuni aflate în circulație va fi dublu, respectiv triplu, după divizare.


Pe de altă parte, prețul pe acțiune va fi redus prin împărțirea vechiului preț al acțiunii la 2 (sau la 3).

Consilul de administrație al companiei poate decide să aplice și alt raport, ca de exemplu 5-pentru-1, 10-pentru-1, 100-pentru-1, 3-pentru-2 etc.

Ce înseamnă divizarea acțiunilor – legătura cu capitalizarea de piață

Deși numărul de acțiuni aflate în circulație crește, nu există nicio modificare a capitalizării de piață a companiei deoarece se va împărți și prețul fiecărei acțiuni (capitalizarea de piață reprezintă valoarea unei companii listate la bursă, ce se calculează prin înmulțirea prețului unei acțiuni cu numărul total de acțiuni aflate în circulație).

companie alege să realizeze o divizare a acțiunilor pentru a reduce în mod intenționat prețul unei singure acțiuni. În acest fel acțiunile companiei devin mai accesibile pentru investitori, fără ca firma să piardă din valoare.


Așadar, o divizare de acțiuni este un proces corporativ prin care o companie emite acțiuni suplimentare pentru acționarii săi. Întregul proces duce la majorarea numărului total de acțiuni cu un anumit factor.

Ce înseamnă splitarea acțiunilor – exemplu

Potrivit sursei citate, majoritatea investitorilor se simt mai confortabil să cumpere, de pildă, 100 de acțiuni la prețul de 10 dolari decât o singură acțiune la prețul de 1.000 de dolari. Prin urmare, atunci când prețul acțiunilor a crescut substanțial, multe companii publice (listate la bursă) aleg să declare o divizare a acțiunilor tocmai pentru a le reduce prețul.

Înțelegem mai bine ce înseamnă divizarea acțiunilor și de ce acest proces nu influențează în vreun fel capitalizarea de piață dintr-un exemplu. Să presupunem că o companie, numită ABC, are 10 milioane de acțiuni în circulație, care se tranzacționează la ora actuală cu 100 de RON / acțiune.

Capitalizarea de piață a companiei ABC va fi de 10 milioane de acțiuni x 100 de RON / acțiune, adică 1 miliard de RON.

În cazul în care conducerea corporației ar decide splitarea acțiunilor 2-pentru-1, înseamnă că fiecare acțiune se va diviza în două, prețul fiecărui titlu de capital urmând să se împartă la 2 (va fi 50 de RON). La finalul procesului, compania va avea în circulație 20 de miloane de acțiuni.

Însă capitalizarea sa de piață va fi aceeași: 20 de milioane de acțiuni x 50 de RON / acțiune, adică 1 miliard de RON. Numărul de acțiuni și prețul de piață al unei acțiuni s-au modificat, însă valoarea de piață a companiei a rămas neschimbată.

Ce înseamnă divizarea acțiunilor și ce avantaje are

Ghidul investopedia.com menționează și câteva dintre avantajele și dezavantajele divizării acțiunilor.

În ceea ce privește avantajele, unul dintre cele mai importante, menționat deja mai sus, este faptul că acțiunile devin mai accesibile pentru un număr mai mare de investitori.

În al doilea rând, numărul mai mare de acțiuni aflate în circulație poate duce la o lichiditate mai mare a acestora, ceea ce facilitează tranzacționarea și poate reduce diferența dintre cerere și ofertă. Creșterea lichidității unor acțiuni facilitează tranzacționarea acestora atât pentru cumpărători, cât și pentru vânzători.

Sursa citată mai arată că, adesea, splitarea acțiunilor duce la un interes reînnoit al investitorilor, care poate avea un efect pozitiv asupra acțiunilor (în ciuda faptului că o divizare nu modifică direct capitalizarea de piață).

ce înseamnă divizarea acțiunilor
Foto: PIX1861 / pixabay.com

Ce înseamnă divizarea acțiunilor – cazul companiilor „blue chip”

Astfel, divizarea acțiunilor companiilor „blue chip” (corporații cu reputație bună, de succes și profitabile) reprezintă de regulă un semnal bun pentru investitori, deoarece ea poate semnala faptul că societatea respectivă se așteaptă să crească.

După cum mai notează investopedia.com, multe dintre cele mai mari și mai profitabile companii din SUA care își divizează acțiunile ajung în mod curent la prețul de dinainte de splitare, ceea ce duce la o nouă divizare. Walmart, de exemplu, și-a divizat acțiunile de 11 ori pe o bază de 2-pentru-1 între octombrie 1970, debutul companiei la bursă, și martie 1999. Un investitor care ar fi cumpărat 100 de acțiuni la Walmart cu ocazia ofertei publice inițiale ar fi avut dup 30 de ani 204.800 de acțiuni fără a cumpăra acțiuni noi.

Ce înseamnă divizarea acțiunilor și ce dezavantaje prezintă

Există însă și unele dezavantaje ale divizării acțiunilor. În primul rând, procesul este unul costisitor, necesită supraveghere legală și trebuie realizat în conformitate cu legislația în vigoare.

Un alt dezavantaj este legat de eventualitatea în care prețul unei acțiuni scade prea mult. De exemplu, piața NASDAQ din SUA cere ca toate acțiunile de pe această piață să se tranzacționeze la cel puțin 1 dolar / acțiune. Dacă prețul unei acțiuni va scădea sub 1 dolar pentru 30 de zile consecutive, compania va primi un avertisment și va avea la dispoziție 180 de zile pentru a redeveni conformă. În cazul în care nici după acest interval de timp prețul acțiunilor nu îndeplinește cerințele minime de preț, compania poate fi eliminată de pe piață.

Foto: heinzremyschindler / PIX1861 / pixabay.com

Dacă acest articol despre ce înseamnă divizarea acțiunilor ți s-a părut util, te-ar putea interesa și:

Ce sunt acțiunile de trezorerie, ce scop au și ce avantaje prezintă

Ce înseamnă acțiuni nominative. Diferența față de acțiunile la purtător

Ce înseamnă acțiuni la purtător și de ce au fost interzise

Ce este valoarea nominală a unei acțiuni. Diferența față de prețul de piață

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: