12 noiembrie, 2021

Fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă (USR) a declarat într-un interviu acordat Profit News că premierul Florin Cîţu i-a sugerat să renunţe la transportul public de călători cu trenul, în contextul discuţiilor despre situaţia financiară dificilă de la CFR Călători.

CFR Călători avea o datorie de 1,3 miliarde lei, iar salariile în domeniul feroviar întârziau o săptămână, a explicat Cătălin Drulă, descriind „megafalimentul” căilor ferate:

„Calea ferată e lăsată în paragină de 20 de ani cel puţin. Această decapitalizare şi demoralizare a domeniului se rezolvă doar capitalizând, cu bani. CFR Călători a fost preluat cu 1,3 miliarde datorii dintre care jumătate la furnizori privaţi şi au făcut eforturi să plătească salariul de la o lună la alta.


Au avut luni în care în domeniul feroviar au întârziat salariile o săptămână – pentru mine asta e ceva îngrozitor să nu poată oamenii să îşi ia banii – s-au plătit în două tranşe.

Totul este într-un megafaliment pe calea ferată şi statul, dacă vrea să facă ceva, trebuie să pună banii, astea au fost discuţiile mele repetate cu Florin Cîţu, care la un moment dat mi-a şi sugerat, ”Hai să o închidem!”.

Adică să renunţăm la transportul ăsta public de călători pe calea ferată. Transportă 50 de milioane de călători CFR Călători. Ca să-l scoatem din starea în care este, se poate capitaliza.”

La începutul lunii septembrie, Cătălin Drulă afirma că domeniul feroviar a suferit enorm din lipsă de investiţii, precizând că a făcut tot ce se putea face în condiţii financiare dificile şi cu un premier „ostil” acestui domeniu. El a susţinut că CFR „nu a mai văzut şină nouă de 15 ani”.


„Aş vrea să vorbesc şi despre domeniul feroviar, un domeniu care a suferit enorm din lipsă de investiţii, complet decapitalizat, cu şinele lăsate în paragină şi vagoanele şi locomotivele la fel, şi am muncit foarte mult ca să, o dată, să facem ce se poate în condiţii financiare absolut dificile şi cu un premier ostil domeniului feroviar. Repet, un premier complet ostil domeniului feroviar”, a declarat Cătălin Drulă, marţi, într-o conferinţă de presă.

El a explicat de ce nu cumpără locomotive CFR Călători:

„Lumea întreabă de ce nu cumpără CFR Călători locomotive. E simplu, pentru că am preluat această companie cu 600 de milioane datorii la furnizori privaţi şi 600 de milioane la stat şi în propunerile mele de a aloca suficiente sume pentru compensaţie, de a depune, în sfârşit am reuşit cu enorme negocieri în spate şi presiuni să avem acel memorandum ca să depunem ajutorul de stat, nici pe acela nu îl voia, deşi toate ţările din Europa şi-au ajutat industriile feroviare, Germania recent a injectat 12,5 miliarde de euro”, a explicat ministrul demisionar al Transporturilor.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: