duminică

28 iulie, 2024

Stiri

Grupurile chineze de inteligență artificială reușesc să evite restricții de export introduse de Statele Unite și să acceseze semiconductori americani de ultimă generație prin intermediari, ceea ce evidențiază potențiale lacune în mecanismele instituite de Washington pentru a bloca...
9 martie, 2023
Bugetul Administrației Fondului de Mediu (AFM) aprobat în ședința de joi a Guvernului prevede o dublare a fondurilor din care sunt finanțate şi proiectele pentru instalarea de panouri fotovoltaice. Se distribuie două miliarde de lei pentru persoanelor fizice...
9 martie, 2023
Premierul, Nicolae Ciucă ,a anunțat joi calendarul ferm al procesului de adoptare a proiectelor legilor educației. Ele au fost discutate în ședința de joi a Executivului, urmând ca în perioada următare să intre în procedura de avizare, astfel...
9 martie, 2023
Cea mai mare economie a UE se îndreaptă către un viitor sumbru, companiile fiind mai pesimiste decât în perioada de vârf a pandemiei, potrivit unei analize realizate de Comisia Europeană și obținută de Euractiv. Documentul analizează modul în...
9 martie, 2023
Ministrul Economiei anunță, în premieră, că guvernul urmează să aprobe o Strategie a resurselor minerale neenergetice. ”În maximum o săptămână veți vedea în guvern strategia pentru resurse minerale neenergetice. Un document care stătea de mulți ani ma Ministerul Economiei pe...
9 martie, 2023
Decontările de la bugetul statului pentru furnizorii de energie au depășit plafonul de 13 miliarde de lei, după ce au fost acceptate cereri în creştere cu 450,814 milioane faţă de săptămâna precedentă, conform unui comunicat al ANRE. Situația...
9 martie, 2023
Patru bancheri sunt judecați de un tribunal elvețian, fiind acuzați că au ajutat la ascunderea a zeci de milioane de franci elvețieni deținuți de apropiați ai lui Vladimir Putin. Potrivit The Guardian, bărbații, care aveau funcții de conducere...
9 martie, 2023
Controversatul proiect de lege privind ”agenţii străini”, va fi retras, a anunţat Visul Georgian, partidul de guvernământ din Tbilisi, după două nopţi de proteste violente ale celor care acuză că legea este copiată din Rusia și indică reorientarea...
9 martie, 2023
Mai mult de jumătate din companiile din piața imobiliară se așteaptă la restrângerea activității și a investițiilor în domeniu, pe fondul incertitudinilor legate de evoluția conflictului din Ucraina. Pe de altă parte, proporție apropiată (46%) estimează o creștere...
9 martie, 2023
Grupul italian Enel a anunţat joi că îşi vinde operaţiunile din România către Public Power Corp, care mai mare companie de utilități din Grecia. Valoarea tranzacției este de 1,26 miliarde de euro. Enel precizează că tranzacţia este în...
9 martie, 2023
Comisia Europeană a recomandat miercuri statelor membre să îşi pregătească bugetele pentru 2024 ținând cont de faptul că trebuie să își readucă deficitele sub 3% din PIB „pe termen mediu”. Clauza derogatorie generală din Pactul de stabilitate şi...
8 martie, 2023
Rezultatele preliminare arată că România a încheiat anul 2022 cu un deficit pe ESA de 6%, față de 6,2% cât se estimase anterior, a declarat, miercuri, în plenul Senatului, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu. Deficitul ESA este cel urmărit...
8 martie, 2023
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a încheiat miercuri un parteneriat strategic cu Microsoft România, în domeniul digitalizării şi al inteligenţei artificiale. „Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) şi compania Microsoft România au încheiat un parteneriat strategic care are ca...
8 martie, 2023
Volkswagen și-a suspendat planurile privind construcția unei fabrici de baterii în Europa de Est, acordând prioritate unei investiții similare în SUA, după ce a estimat că ar putea obține stimulente în valoare de 10 miliarde de euro în...
8 martie, 2023
Luni, 6 martie 2023, la Ateneul Român, a avut loc cea de-a V-a ediţie a Galei „Women in Economy – Day by day Heroes”, organizată de către Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF, cel mai mare eveniment...
8 martie, 2023
Secretarul general al Națiunilor Unite, António Guterres, se află miercuri la Kiev, unde va negocia o prelungire a acordului pentru exportul de cereale, pentru a evita agravarea penuriei globale. Acordul este vital pentru aprovizionarea alimentară mondială, a spus...
8 martie, 2023
Violetta Prigojina (foto), mama lui Evgheni Prigojin, șeful Wagner Group, a fost exclusă miercuri de pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene de către Curtea de Justiție a UE. Consiliul Uniunii Europene are la dispoziție două luni pentru...
8 martie, 2023
Ucraina va înceta orice tip de dragaj pe Canalul Bîstroe, anunță Ministerul Transporturilor, după trilaterala ce a avut loc pe această temă, marți, la Ismail. Au participat echipele de negociere stabilite de București și Kiev, dar și experți...
8 martie, 2023
Scene extraordinare în capitala Georgie, Tbilisi, unde mii de georgieni s-au confruntat în noaptea de marți spre miercuri cu poliția, după ce parlamentul a adoptat o lege inspirată de Kremlin. Legea cere organizațiilor nonguvernamentale care obțin peste 20%...
8 martie, 2023
Armata Română va achiziționa tancuri americane Abrams. Este vorba de un batalion – 54 de astfel de vehicule blindate, potrivit anunțului oficial făcut de șeful Direcției Generale pentru Armamente din Ministerul Apărărării, citat de Euronews. Deocamdată nu se...
8 martie, 2023

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: