vineri

26 iulie, 2024

Stiri

eMAG a investit anul trecut 1,123 miliarde de lei, în infrastructura pentru ecommerce și tehnologie din cele trei țări în care operează – România, Ungaria și Bulgaria – numărul clienților ajungând la 9 milioane, anunță compania într-un comunicat....
29 mai, 2023
Vizita pe care Regele Charles al III-lea o va face în România pe 2 iunie are caracter privat a declarat, pentru Agerpres, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble. Acesta a precizat că monarhul se va întâlni cu...
29 mai, 2023
Danemarca își majorează cheltuielile militare pentru ajutarea Ucrainei cu 2,59 miliarde de dolari (17,9 miliarde coroane), în anul acesta și anul viitor, a anunțat luni premierul danez Mette Frederiksen (foto), potrivit Reuters. Danemarca, o țară cu o populație...
29 mai, 2023
Premierul socialist Pedro Sanchez a anunţat luni convocarea-surpriză de alegeri legislative anticipate în Spania pe 23 iulie. Anunțul vine la o zi după înfrângerea dură suferită de socialiști în fața conservatorilor, la alegerile municipal şi regionale de duminică....
29 mai, 2023
Senatul Universității Politehnica Timișoara a stabilit săptămâna trecută setul de recomandări ce reglementează utilizarea Inteligenței Atificiale în generarea de conținut științific. Folosirea unor astfel de instrumente nu este interzisă, dar ea trebuie să fie declarată și să respecte...
29 mai, 2023
Deputații greci proaspăt aleși au depus jurământul duminică, dar este probabil ca Parlamentul din care fac parte să fie dizolvat luni sau cel mai târziu marți. Noi alegeri sunt convocate în 25 iunie. Niciun partid nu a obținut...
29 mai, 2023
Tendințele activității economice anticipate de manageri până în luna iulie sunt aproape neschimbate față de rezultatul anchetei de conjunctură realizată de Institutul Național de Statististică pentru perioada martie – mai. În cazul industriei prelucrătoare, datele pentru luna mai...
29 mai, 2023
Angajaţii CFR au început luni protestele prin pichetarea Ministerului Transporturilor, timp de aproape trei ore, solicitând, în primul rând,creșterile salariale prevăzute în Legea privind Statutul personalului feroviar. De asemenea, ei solicită aprobarea bugetelor CFR Infrastructură și CFR Călători,...
29 mai, 2023
Capitala Ucrainei, Kiev, a suferit o a doua noapte de asalt aerian, duminică spre luni fiind lansat cel mai mare atac cu drone și rachete de la începutul invaziei ruse. Două persoane au murit, majoritatea atacurilor Rusiei fiind...
29 mai, 2023
Aproape 12% din tinerii (15 – 29 ani) din UE nu lucrau și nu urmau vreo formă de învățământ sau de formare profesională (NEETs – nu învață și nu muncesc), proporția acestora variind de la 4,2% (Țările de...
28 mai, 2023
Guvernul a pregătit ordonanța prin care cadrele didactice vor primi anul acesta 2.500 de lei, în două tranșe. Din această sumă, 1.500 de lei reprezintă sume pentru cariera profesională – achiziționarea de materiale didactic și pentru formare profesională....
28 mai, 2023
Banca de Dezvoltare a României urmează să fie înfiinţată în luna iunie, a anunţat, vineri, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, la dezbaterea „Soluţii de garantare financiară – Retrospectivă şi perspectivă 2023-2024”. La același eveniment, ministrul a declarat că România...
28 mai, 2023
Discuţia despre scăderea dobânzii de politică monetară nu este pe masă deocamdată, fiind prea devreme să se declare că a fost câştigat războiul împotriva inflaţiei, a declarat Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a...
28 mai, 2023
Rezervările în staţiunile montane şi balneare au urcat cu aproape 50%, în primele patru luni ale anului, faţă de perioada similară a anului trecut. De asemenea, conform unui turoperator specializat citat de Agerpres: „Turismul în staţiuni montane şi...
28 mai, 2023
Creșterea „intempestivă” a vârstei de pensionare pentru judecători şi procurori ar putea determina ieşirea la pensie până la sfârşitul anului 2025 a peste 1.500 de magistraţi, avertizează Consiliul Superior al Magistraturii, într-o hotărâre adoptată joi de plenul CSM....
27 mai, 2023
Studenţii Universităţii Politehnica din Bucureşti vor avea acces gratuit la toate tehnologiile dezvoltate de Google, prin noul Tech Lab, inaugurat vineri, la Facultatea de Automatică şi Calculatoare. „Este unul dintre laboratoarele care face parte dintr-o cooperarea mai lungă...
27 mai, 2023
Mircea Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost dat în urmărire națională, după ce nu a fost găsit la domiciliu pentru a fi dus în penitenciar. El trebuie să execute o condamnare de şase ani închisoare ,...
27 mai, 2023
Cu ziua X pentru potențialul default al SUA estimată acum pe 5 iunie, republicanii din Camera Reprezentanților din Congresul SUA și negociatorii Casei Albe par să ajungă la un acord pentru a crește limita datoriei concomitent cu plafonarea...
27 mai, 2023
Parlamentul de la Chișinău a votat joi Rezoluția Adunării Moldova Europeană, documentul adoptat în Piața Marii Adunări Naționale, la 21 mai 2023, care prevede ireversibilitatea orientării europene a Republicii Moldova. „Rezoluția declară ireversibilă calea de integrare și aderare...
26 mai, 2023
Fostul ministru de Finanțe, Sebastian Vlădescu a fost condamnat definitive la 7 ani și 4 luni de închisoare în dosarul modernizării căii ferate București-Constanța. Mircea Costea, cumnatul lui Geoană, a primit 6 ani. Fostul parlamentar, Cristian Boureanu, a...
26 mai, 2023

Un nou Google Lab la Politehnica București

Studenţii Universităţii Politehnica din Bucureşti vor avea acces gratuit la toate tehnologiile dezvoltate de Google, prin noul Tech Lab, inaugurat vineri, la Facultatea de Automatică

Un nou Google Lab la Politehnica București

Studenţii Universităţii Politehnica din Bucureşti vor avea acces gratuit la toate tehnologiile dezvoltate de Google, prin noul Tech Lab, inaugurat vineri, la Facultatea de Automatică

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: