joi

18 aprilie, 2024

29 mai, 2023

Premierul socialist Pedro Sanchez a anunţat luni convocarea-surpriză de alegeri legislative anticipate în Spania pe 23 iulie. Anunțul vine la o zi după înfrângerea dură suferită de socialiști în fața conservatorilor, la alegerile municipal şi regionale de duminică.

Scrutinul legislativ va avea loc în în timpul semestrului preşedinţiei spaniole a Consiliului European, care va începe la 1 iulie.

Alegerile legislative urmau să aibă loc peste o jumătate de an, la o dată nestabilită încă.


Într-o alocuţiune televizată, Sanchez a anunţat că l-a informat pe regele Felipe al VI-lea, şeful statului, despre „decizia sa de a (…) dizolva Parlamentul şi de a convoca alegeri generale”, care vor avea loc „duminică, 23 iulie”.

„Am luat această decizie având în vedere rezultatele alegerilor de ieri”, a declarat Sanchez, la Palatul Moncloa, sediul guvernului spaniol.

Partidul Popular, cele mai multe voturi în cele mai mari 10 orașe

Partidul Popular , conservator, revine și obține cele mai multe voturi în șapte dintre cele mai mari 10 orașe – Madrid, Valencia, Sevilla, Zaragoza, Malaga, Murcia și Palma, până acum controlate de stânga, scrie Euractiv.

În afară de PP, alt mare câştigător este partidul de extremă dreapta Vox, deja a treia forţă politică în parlament. Acesta a obţinut peste 1,5 milioane de voturi la alegerile municipale (7,19 la sută), dublându-şi scorul în patru ani, scrie AFP.


În unele regiuni, PP va trebui să formeze coaliții cu partidul de extremă dreapta VOX, care se prefigurează ca un partener dificil.

Câștigurile PP, dacă vor fi replicate la alegerile generale din decembrie, ar putea elimina actuala coaliție de stânga a partidului socialist PSOE (S&D) și Unidas Podemos (Stânga UE).

PSOE păstrează controlul doar în Las Palmas

Potrivit cifrelor furnizate de Ministerul de Interne, Partidul Socialist (PSOE/S&D) și-a menținut controlul doar în Las Palmas din Insulele Canare și și-a pierdut poziția preeminentă la Sevilla, Zaragoza și Palma.

Odată cu scăderea popularității de stânga Unidas Podemos și a formațiunii centriste Ciudadanos (Cetățeni), Spania pare să fi revenit în mare parte la un sistem cu două partide, în care PSOE și PP se schimbă la guvernare.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: