![](https://cdn.cursdeguvernare.ro/wp-content/uploads/2011/07/László-Borbély.jpg)
Pentru că nu i s-a ridicat imunitatea: Laszlo Borbely – NUP într-un dosar trimis în instanță
DNA a trimis în instanță, vineri, un dosar de corupție în care era vizat și fostul ministru al Mediului (UDMR) Laszlo Borbely. Deputatul a scăpat

Noul preşedinte al Consiliului de Administraţie al CFR SA este Ovidiu Puţura, secretar de stat în Ministerul Justiţiei. Adunarea Generală a Acţionarilor CNCF CFR SA
Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi seara, într-o declaraţie televizată de la Cotroceni, că, la întâlnirea pe care a avut-o în cursul zilei la Bruxelles
Asociația Magistraților din România (AMR) avertizează că intrarea în vigoare a noilor Coduri (penal și de procedură penală), fără consultarea reală a magistraţilor, poate deveni
Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, joi, la Bruxelles, cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, la cererea părţii române, temele de discuţie fiind priorităţile României
Ministerul Finanțelor Publice, şi Ministerul Economiei au semnat joi, cu ambasadorul Elveției Jean – Hubert LEBET, Acordul de proiect “Programul Româno-Elveţian pentru IMM-uri”, proiect care
Declarațiile premierului referitoare la condamnarea politică a lui Adrian Năstase au depășit limitele discursului politic și au adus atingere ”principiului constituţional al separaţiei puterilor în
Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 56.487.840 lei (aproximativ 12,7 milioane euro) 14 companii de pe piața aparatelor electrice și electrocasnice
Acordul de Liber-Schimb dintre Moldova și UE este valabil pentru întreg teritorul republicii, dar este decizia autorităților din Transnistria dacă implementează condițiile necesare și îl
Parlamentul European respinge total, printr-o rezoluție adoptată joi, propunerile unor state membre de a plafona numărul migranților sau de a limita în alt fel dreptul
CEC Bank a încheiat anul trecut cu un profit brut de circa 65 de milioane lei, aproape dublu faţă de rezultatul din 2012, au declarat
Preşedintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), Livia Stanciu, a declarat joi, la intrarea la ședința Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) că a constatat
Banca Mondială anticipează pentru anul 2014 o creştere de 2,5% a economiei României, similară celei estimate pentru 2013, iar pentru 2015 – o creștere de
Legea pentru vânzarea terenurilor agricole către cetățeni europeni va fi modificată de Parlament, prin amendamente ce vor fi depuse de Ministerul Agriculturii, a anunțat miercuri
Memorandumul Rompetrol a fost pus pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de miercuri, dar nu a fost aprobat, ci a fost amânat. Dacă
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost ridicat miercuri de către procurorii anticorupţie şi dus la audieri la DNA. Pe numele lui Nicuşor Constantinescu
Modificările aprobate de Camera Deputaților pe marginea Codului Penal sunt neconstituționale, au decis miercuri, în unanimitate, judecătorii Curții Constituționale. CCR a discutat miercuri sesizarea prin
Preşedintele Vladimir Putin demonstrează din nou că are mijloace să-i îmblânzească şi pe cei mai aprigi critici ai Rusiei- aceasta este concluzia agenţiei Bloomberg cu
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, în cadrul întâlnirii anuale cu misiunile diplomatice acreditate la Bucureşti, că va mai dura câţiva ani până ca România
Privatizarea companiei croate de transport feroviar de mărfuri a eșuat, a anunțat marți Ministerul Transporturilor din statul recent devenit membru UE, după ce Grampet Group,