luni

6 mai, 2024

La obiect

Grecia riscă să rămână fără lichidităţi spre sfârşitul lunii iunie, dacă instituţiile creditoare internaţionale vor înceta acordarea ajutorului financiar, a avertizat fostul prim-ministru Lucas Papademos, conform unui memorandum publicat duminică de presa elenă. ”Începând de la sfârşitul lunii...
28 mai, 2012
Şeful guvernului italian, Mario Monti, i-a invitat pe președintele francez, Francois Hollande, cancelarul german, Angela Merkel, şi premierul spaniol, Mariano Rajoy, la un summit în patru, care va avea loc după 17 iunie, ziua în care sunt programate...
28 mai, 2012
„Referitor la Atena, mă gândesc la toate acele persoane care încearcă tot timpul să evite plata impozitelor. Cred că ar trebui să se ajute în mod colectiv, plătindu-şi toţi impozitele”, a declarat Cristine Lagarde, directorul FMI, într-un interviu...
27 mai, 2012
Cea mai mare economie din Europa se confruntă cu probleme în sectorul manufactier, în luna mai înregistrându-se, pentru prima oară, un regres în zona firmelor din acest sector – notează Reuters. Economia „de teflon” a Germaniei a reuşit...
25 mai, 2012
Taxa pe tranzacţii financiare, aşa numita taxă Robin Hood a fost adoptată de Parlamentul European în această săptămână. Taxa este destinată evitării evaziunii fiscale şi descurajării tranzacţiilor ilegale. Parlamentarii consideră că ea ar trebui impusă chiar dacă unele...
25 mai, 2012
Lipsa fondurilor se pare că forţează spitalele din Grecia să ia măsuri dure faţă de pacienţii care nu au asigurare şi nu beneficiază de gratuitate în sistemul public de sănătate, dar situaţia devine tragică atunci când oamenii nu...
25 mai, 2012
Averile personale ale germanilor au atins în 2011 suma totală de 4.715 miliarde de euro, un record istoric înregistrat în pofida unor pierderi pe pieţele financiare, anunțî Bundesbank, ptrivit agențiilor internaționale de presă. Un purtător de cuvânt al...
24 mai, 2012
Liderii UE vor ca Grecia să rămână în zona euro, dar să-şi respecte angajamentele, a declarat, aseară, la finalul reuniunii informale a Consiliului European, preşedintele acestui for, Herman Van Rompuy. Rompuy a precizat că este esenţial ca Grecia...
24 mai, 2012
Germania propune şase piste pentru relansarea creşterii economice în Europa fără mai multe cheltuieli bugetare. Printre acestea este vorba despre finanţarea unor mari proiecte de infrastructură prin ”căi inovatoare”, după cum a anunțat ministrul de Externe, Guido Westerwelle....
23 mai, 2012
Economia Italiei se va contracta, anul acesta, mai mult decât a estimat guvernul, deoarece declinul cererii interne şi al investiţiilor vor extinde recesiunea, potrivit Institutului Naţional de Statistică, citat de Bloomberg. PIB-ul Italiei va înregistra, în 2012, un...
22 mai, 2012
Liderul stângii-radicale din Grecia, Alexis Tsipras, a început un turneu în capitalele europene, fiind susţinut de sentimentele profund anti-austeritate din ţara sa – potrivit Euronews. Prima oprire a fost la Paris, unde a luat parte la un miting...
22 mai, 2012
Ieşirea Greciei din zona euro ar provoca pe termen scurt haos, cu efecte brutale atât pe plan local, cât şi în economia mondială, problemele pornind de la sarcina aproape imposibilă de a pune în circulaţie suficient de rapid...
20 mai, 2012
Franţa nu va ratifica Pactul european privind disciplina fiscală cu excepţia cazului în care este modificat pentru a include angajamente pentru promovarea creşterii economice, după cum a declarat noul ministrul de finanţe, Pierre Moscovici, citat de The Telegraph....
17 mai, 2012
Noul preşedinte francez, François Hollande, l-a numit marţi pe liderul grupului deputaţilor socialişti Jean-Marc Ayrault (62 de ani) în funcţia de prim-ministru, a anunţat secretarul general de la Palatul Elysee, Pierre-Rene Lemas, transmite AFP – citat de Agerpres....
15 mai, 2012
Negocierile pentru a forma un nou guvern grec au eşuat, iar poporul trebuie să meargă la vot din nou, scrie agenţia de presă bulgară Novinite. Runda finală de negocieri între liderii de partide care au câştigat locuri în...
15 mai, 2012
Economia zonei euro a stagnat în primul trimestru, ca şi Produsul Intern Brut al UE, potrivit datelor prezentate marţi de Eurostat, surpriză plăcută pentru economişti şi pieţe, care anticipau intrarea blocului monetar în recesiune, relatează Reuters, citată de...
15 mai, 2012
Pieţele financiare fac pregătiri în grabă pentru o ieşire a grecilor din zona euro, după o zi de turbulenţe politice şi economice, încheiate cu elita politică a Europei care a admis pentru prima dată că ar putea fi...
15 mai, 2012
Randamentele obligaţiunilor şi costurile asigurării datoriilor Spaniei şi Italiei au crescut luni din cauza temerilor investitorilor legate de o posibilă ieşire a Greciei din zona euro, în timp ce randamentele obligaţiunilor germane au atins minime record – informează...
14 mai, 2012
Uniunea Europeană ar trebui să excludă investiţiile publice din calculul deficitelor bugetare şi zona euro să emită obligaţiuni comune, pentru a ajuta la creşterea economică, după cum a declarat un oficial de top de la Organizaţia pentru Cooperare...
14 mai, 2012
Grecia va trebui să părăsească zona euro dacă nu va respecta angajamentele asumate în cadrul planului de relansare, avertizează preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. „Dacă acordurile nu vor fi respectate, acest lucru înseamnă că nu sunt întrunite...
11 mai, 2012

Raport: Grecia mai are bani doar pentru o lună

Grecia riscă să rămână fără lichidităţi spre sfârşitul lunii iunie, dacă instituţiile creditoare internaţionale vor înceta acordarea ajutorului financiar, a avertizat fostul prim-ministru Lucas Papademos,

Raport: Grecia mai are bani doar pentru o lună

Grecia riscă să rămână fără lichidităţi spre sfârşitul lunii iunie, dacă instituţiile creditoare internaţionale vor înceta acordarea ajutorului financiar, a avertizat fostul prim-ministru Lucas Papademos,

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: