Relația franco-germană – de la atracție la interese divergente

Germania și Franța au fost considerate multă vreme motorul integrării europene. În contextul noii crize economice, vechile suspiciuni și rivalități dintre cele două națiuni-cheie renasc. Încă o dată abordarea nemților este criticată de intelecutalii francezi, iar tonul este din ce în ce mai dur, relatează Der Spiegel, într-o analiză publicată pe ediția electronică.

Scriitorul Max Gallo (80 de ani) membru al Academiei franceze, lucrează în prezent la o carte despre lunile care au precedat începutul primului război mondial, în august 1914. În timpul documentării pentru acest volum, el a făcut o paralelă intrigantă și tulburătoare cu actuala criză din Europa. La fel ca în 1914, spune Gallo, evenimentele actuale ar putea atrage o reacție în lanț, condusă de nervozitate, panică, conflict de interese, obligații de alianță și constrângeri practice, care ar putea, în cele din urmă, să sfideze controlul impus de politică și diplomație.

În urmă cu 100 de ani, spune Gallo, a fost vorba despre planurile de mobilizare ale liderilor militari, redactate până în cele mai mici detalii, inclusiv orarul trenuirlor, în timp ce azi este vorba despre puterile piețelor, băncilor și tranzațiilor, comandate electronic, care au adus actorii politici „în imposibilitatea de a face prognoze” și într-un „haos al deciziilor improvizate”.

Fiecare dintre cele două puteri, Germania și Franța, are o cheie, iar cheile pot fi folosite doar împreună, pentru a elibera Europa de turnul datoriilor și lanțurile piețelor financiare. Dacă Berlinul va dori să coopereze, atunci totul va fi bine. Dar intențiile guvernului german sunt misterioase, scrie sursa citată.

Există suspiciuni că Angela Merkel, un moștenitor cerebral al cancelarului Helmuth Kohl, care era un susținător sentimental al Franței, ar putea avea o agendă ascunsă, iar obiectivul ei secret ar fi să pregătească Germania, cel de-al treilea exportator al lumii, pentru lupta supraviețuirii în era globalizării.

Au apărut dintr-o dată îndoieli în relația franco-germană, la fel ca într-o căsnicie în care cei doi parteneri au trăit împreună prea mult timp într-o relație de indiferență binevoitoare și ritualizată, care brusc este atacată de suspiciuni. În mod ironic, acest lucru se petrece la exact 50 de ani după ce foștii mari oameni de stat – președintele francez Charles de Gaulle cancelarul german Konrad Adenauer – au participat la o slujbă de reconciliere în catedrala din Reims, în 8 iulie 1962, iar după șase luni au semnat Tratatul de prietnei între cele două state.

Profesorul de business și autor al numeroase cărți, Jacques Attali (68 de ani), un fost consilier al președintelui Francois Mitterrand, care l-a adus pe tânărul Hollande la Palatul Elysee ca și consilier special, deplânge, de asemenea, „lipsa empatiei” care este prevalentă azi între cele două națiuni vecine, ca și inabilitatea fiecăreia dintre părți de a se pune în locul ceileilalte. În psihopatologfie, lipsa empatiei este văzută ca o precondiție pentru viitoare atrocități și violențe.

Fragilitatea relației între cele două țări este tot mai mare, dacă este să ne luăm după calculele precise și mai puțin după afcețiune. Viziunea celor doi vecini este o oglindă în care fiecare dintre parteneri se vede pe sine însuși. De ceva timp, discursurile arată o imagine pe care fiecare țară o are despre sine și despre celălat: retorica ascensiunii și retorica prăbușirii.

Relațiile sunt o reflecție a rivalității, imitației și proiecției. Franța se teme să nu fie lăsată în urmă, atât economic, cât și politic, ceea ce susține poziția Germaniei că trebuie să-și asume funcția de model exemplar al Europei. În final, se ridică o întrebare fără răspuns deocamdată: „rivalitate sau complementaritate”?