Legea salarizării trebuie discutată şi negociată mai întâi cu sindicatele din România, înainte de a fi discutată cu Comisia Europeană, atrage atenția Bogdan Hossu, preşedintele cartel Alfa, într-o declaraţie adresată guvernanților.
Reamintim că Legea privind salarizarea unitară reprezintă jalonul 420 din PNRR, parte din a patra cerere de plată a României, care va fi înaintată anul acesta.
Reglementarea avea ca termen T2 2023 și, deși guvernanții promiteau anul trecut că ea va intra în vigoare, întârzierea a ajuns la un an, fără ca ea să fie măcar pusă în dezbatere publică.
Revizuirea legii pentru salarizarea bugetarilor trebuie gândită pe următoarele principii fixate în PNRR, pentru a fi sustenabilă din punct de vedere bugetar:
- revizuirea coeficienților de ierarhizare pentru fiecare familie ocupațională de funcții bugetare;
- reintroducerea unor grile de salarizare pentru administrația locală, corespunzătoare funcțiilor publice și funcțiilor contractuale;
- revizuirea sistemului de acordare a sporurilor și plafonarea sumei sporurilor la 20 % din salariul de bază.
„Confederaţia Naţională Sindicală cartel Alfa ia act de informaţiile apărute în spaţiul public, conform cărora Ministerul Muncii negociază legea salarizării cu Comisia Europeană. Este un lucru cât se poate de grav, atâta timp căt negocierile şi consultările cu sindicatele la nivel naţional nu au fost finalizate. Este anormal ca un act normativ să fie discutat la nivelul Comisiei Europene, fără ca forma legii să fie rezultatul unei consultări cu partenerii sociali vizaţi direct de prevederile sale”, a menţionat Bogdan Iuliu Hossu.
Nu au existat negocieri la nivel național, explică liderul Cartelului Alfa
Liderul de sindicat acuză că până acum nu au avut loc negocieri cu sindicatele, ci doar discuții sporadice, care „au constat în câteva întâlniri la nivelul unor ordonatori de credit din sistemul public (nu toţi!), în cadrul cărora li s-a prezentat unor sindicate (nu toate din acel sector!) propunerea ordonatorului, pe acea componentă”.
„Nu au avut loc consultări nici în toate familiile ocupaţionale, cu organizaţiile sindicale care reprezintă domeniul respectiv, nici la nivel integrat, intersectorial, cu confederaţiile sindicale la nivel naţional. Comunicările publice ale doamnei ministru, de natură să liniştească salariaţii că noua lege va asigura venituri corecte şi echitabile, nu pot fi interpretate decât ca o mare diversiune, atâta timp cât construcţia legii se face atât de netransparent. Afirmaţiile făcute reflectă realitatea trunchiat, în cel mai bun caz, sau sunt direct înşelătoare: nu scade salariul de bază, dar scad veniturile salariale. Considerăm că nu este cazul să repetăm experienţele nefericite de la reforma pensiilor, unde am văzut sacrificarea a sute de mii de persoane pentru interese de grup sau populist electorale”, a precizat liderul sindical.
Bogdan Hosu: Guvernanții nu au expertiza necesară pentru a crea o lege care să elimine inechitățile sociale
În opinia sa, construcţia unei noi legi a salarizării care are ca obiectiv asigurarea echităţii trebuie însoţită de reforma distribuţiei sarcinii fiscale.
„Amintim decidenţilor politici că lucrătorul pleacă acasă cu venitul net, iar sarcina fiscală pe veniturile din salarii este excesivă. Aşa cum am văzut şi în cazul legii pensiilor, funcţionarii Ministerului Muncii sau decidenţii politici nu au expertiza adecvată pentru o construcţie legislativă de o asemenea complexitate, istoric generatoare de inechitate în sistemul public şi în societate. Confederaţia Naţională Sindicală cartel Alfa cere de urgenţă amânarea discuţiilor cu UE referitoare la proiectul noii legi a salarizării şi demararea consultărilor la nivel naţional.”, a menţionat Hossu.
Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” a luat fiinţă în 1990 pentru a oferi lucrătorilor români o reprezentare reală şi democratică. Confederaţia este reprezentativă la nivel naţional, reuneşte 38 de federaţii sindicale la nivel de sector şi coordonează activitatea a 42 de filiale teritoriale, interprofesionale.
****