Guvernul german tocmai pregătește o lege prin care să fie alocați bani pentru mamele dispuse să stea acasă și să-și crească copii până la vârsta de 3 ani. Motivele sunt mai multe – între altele, capacitatea redusă a sistemului de creșe – dar rațiunea principală se referă la marea problemă a Europei: scăderea demografică. Iar încurajarea natalității prin sprijin financiar acordat familiilor s-a dovedit a fi o măsură care funcționează.
Diferența între sumele acordate copiilor în vestul Europei și cele din România este de peste 10 la 1, câteva exemple din legislația occidentală fiind edificatoare în acest sens. Fără măsuri fiscale în favoarea noii generații, ne vom confrunta cu mari probleme pe termen mediu și lung: o problemă de încurajare a natalităţii, de întinerire a populaţiei, de demografie. În definitiv, o investiţie în contribuţiile viitoare la bugetele sociale.
La fel ca marea majoritate a ţărilor europene, Germania acordă sume de bani egale pentru fiecare copil persoanei care are copilul în întreţinere. Plăţile alocaţiilor ( Kindergeld) se fac în urma aprobării unei cereri adresate agenţiilor familiale care funcţionează la nivel local (Famillienkasse).
Suma este de 154 euro (aproximativ 700 lei)/copil/lună pentru fiecare din primii trei copii şi 179 euro (800 lei)/copil/lună pentru fiecare din următorii, de la al patrulea în sus. Este ca şi cum un român ar beneficia de scutire de impozit pentru circa 4.300 lei ( 5.000 lei) de fiecare copil.
În Irlanda, fiecare din primii doi copii este susţinut de stat cu 150 euro, iar de al treilea în sus cu 187 euro.
Finlanda acordă 100 euro pentru primul copil, 111 euro pentru al doilea, 142 euro pentru al treilea, 162 euro pentru al patrulea şi câte 183 euro de la al cincilea în sus.
Danemarca acordă banii şi în funcţie de vârsta copilului. Astfel, între 0 şi 2 ani, cuantumul lunar al alocaţiei este de 190 euro (plata se face trimestrial în coroane daneze, cursul de conversie folosit a fost 1 euro = 7,46 coroane). Între 3 şi 6 ani, alocaţia care revine lunar este de 150 euro iar după 7 ani scade cu puţin sub 120 euro.
România
Exemplele ar putea continua, dar ideea de bază este atenția deosebită acordată de sistemele sociale vest-europene generației viitoare. Nu doar la nivel declarativ, ci cât se poate de concret, la nivelul sumelor acordate, care depășesc cu mult pe cele acordate de statul român, chiar dacă se ține cont de diferența de nivel de trai.
Practic, exprimat în euro, diferența este de un ordin de mărime, adică 10 la 1.
În varianta românească, deducerea pentru un copil aflat în întreţinere se ridică la cel mult 100 lei ( echivalentul unui beneficiu sub forma banilor rămaşi la contribuabil de 16 lei sau 3,67 euro). La care se adaugă doar 42 lei, adică 9,65 euro. Per total, ceva mai mult de 13 euro.
Asta dacă nu cumva părintele face parte din categoria considerată prea bogată pentru deduceri ( de la 2.520 lei sau 566 euro pe lună), caz în care pentru copilul aflat în întreținere nu mai beneficiază de nici un fel de deducere.
De la această abordare și până la plasarea în fruntea clasamentului sărăciei la copii la nivelul UE nu mai este decât un pas. Majorarea sumelor acordate ar fi necesară dar nu și suficientă, fiind de preferat deducerea unor sume consistente pentru cei care lucrează și nu acordarea nediferențiată de bani unor părinți, care, pe alocuri, trăiesc exact de pe urma alocației.
Asta pentru a stimula creșterea numărului de copii care să poată avea un nivel de trai decent și care să poată contribui ulterior la susținerea viitoarelor generații de pensionari, nu să încarce și mai mult factura socială ca urmare a nivelului scăzut de pregătire și ridicat de evaziune sau infracționalitate.
13 răspunsuri
inca o data, agresivitatea si impertinenta dreptei isi face loc in presa si in tentativele de influentare a optiunilor politice. d-le Pana, ce propuneti dvs. este o politica fascista de eugenie in favoarea celor bogati. aveti incredere ca indivizii cei mai apti, cu cel mare potential pentru societate sint selectati astfel ?
de ce ignorati, anulati solutiile europene consacrate de practica democratica indelungata, cand va interzic potentialul castig pe banii statului ?
lucrurile stau putin altfel in Germania: in primul an dupa nasterea copilului, parintele primeste 400 eur/luna in cazul in care nu a lucrat inainte de eveniment. dupa primul an, parintele primeste pt primul copil (cazul asta mi-e cunoscut) suma de 184 eur/luna, pina la virsta copilului de 18 ani.
putin mai multa informare n-ar strica.
apoi: chiar si in tarile vestice exista probleme cu familiile mari dar fara venituri. dar… alte sisteme, cu resurse mai mari.
si nu cred ca parintii ar trebui sa se bazeze pe banii de la stat in planificarea nr dorit de copii.
ca o paranteza: suma de 184 eur trebuie privita proportional cu venitul mediu din Germania (si cu nivelul de trai, costul chiriei etc.), care este sensibil mai ridicat decit cel din Romania. cu alte cuvinte, nicaieri nu umbla ciini cu covrigi in coada.
Este dezgustatoare ideea de a elimina dreptul unui copil sarac la o alocatie doar din teama ca parintii lui lenevesc si beau banii copilului!
Sunteti sigur ca nu sunteti un om el Evului Mediu intunecat? De unde ati aparut?
In urma cu numai un secol, majoritatea covarsitoare a acestui popor era formata din flamanzi si desculti. Sunteti os domnesc sau doar o biata faptura care si-a uitat radacinile? De unde aveti acest dispret jegos pentru cei saraci si, poate!, decazuti? De ce le condamnati si copii?
Vă răspund eu în locul colegului meu, care nu poate răspunde acum – e plecat.
Nu e ”un dispreț jegos”: e o formă încă neîncercată de-a găsi o soluție la un fenomen real – și vă asigur că e una de bună credință. Am copilărit – cu mușți ani în urmă, se-nțelege, având vecini care se bizuiau exclusiv pe alocația copiilor, iar urmașii lor locuiesc în același loc și trăiesc și ei, la rândul lor, din alocațiile copiilor (mulți): vă asigur că acele alocații nu-i ajută cu absolut (da ABSOLUT) nimic pe copii: mărunțișul de alocații este băut integral de părinți și de cine se mai nimerește pe acolo. desigur, ar fi o prostie să generaliză și să ”decretăm” că toți oamenii care au copii mulți și sunt săraci suntși leneși și băutori: e criză, e o societate strâmbă, e o piață a muncii distorsionată etc, etc – le știm pe toate.
cazurile de care ziceți – de oameni care lenevesc și de cei decăzuți sunt cazuri speciale, ar trebui tratate ca atare de către serviciile sociale ale statului (ale unui stat cu politici publice, nu cu populisme ieftine – și vedeți bine că nu vorbesc despre partide de stânga și de dreapt, ci de ”ăștia” ai noștri) – căci bănuții ajung la părinți, pe agendă cărora – în cazurile la care facem vorbire, copii sunt undeva pe ultimul loc.
o soluție trebuie găsită – ca să nu ne mai prefacem că sprijinim familiile cu copii – iar materialul de mai sus face o sugestie ca variantă la versiunile de până acum: nu avem nici banii altora în materie de sprijin social (deși România ar trebui să dezvolte un adevărat plan – și atunci s-ar găsi și bani, căci e vorba de demografie, adică , da! – de încrederea pe termen lung a ”piețelor” în România.) iar versiunea de-a se lucra cu deduceri nu e chiar de neluat în calcul. desigur – nu așa cum se face la noi: ci cu studiu de impact, evaluare a cosnecințelor etc – adică așa cum se fac legile în Europa aia care ne persecută.
PS: Apropo de os din osul domesc: mă număr printre ”fanaticii” ideii că totul ține de individualitatea strictă – iar ideile și angajamentul lor pentru ele nu au neapărată legătură cu apartenența socială sau statutul social al celui care luptă pentru ele. Poate tocmai pentru că am întâlnit tipologii felurite, care m-au învățat să măsor de câteva ori înaite de-a pune o etichetă: am cunoscut ”boieri” care se gândesc la ”săraci” mai mult decât o fac reprezentanții săracilor; și invers: am cunoscut palavragii care și-au făcut averi, statut social și s-au făcut ”oameni” plângând pe unmărul săracilor cărora, în loc să le asigure politici sociale coerente (chiar controversate și dureroase la un moment dat) le aruncă zilnic grăunțe.
ce probabil ca Dna/Dnul casandra nu a observat e ca se vorbeste de deduceri de impozite din venitul brut – daca ai venit brut(cel putin asta am inteles eu – mai ales ca sint obisnuit cu tipul asta de sustinere). Cred ca de aici ar trebui inceput, toti la Rromania ma intreaba „cit cistigi” – intrebare care ma irita din motive lesne de inteles – si toti imi zic lasa ba grosu zii cit iei in mina. Multi in Romania inca mai cred ca pe timpul lui Puiu nu plateau impozite.
Ai dreptate casandra. Sora mea a avut o prietena ai caror parinti aveau probleme grave cu alcoolul din ce imi spunea si ea a avut ambitia de a face o facultate si a reusit sa ajunga sa invete la New York.