vineri

26 iulie, 2024

Vladimir Ionescu

Când accesul la informație este mijlocit de tehnologie de la vârste tinere, sistemul educațional nu poate decât să țină pasul cu inovația- este deviza sub care specialiștii SIVECO, pasionați de tehnologie și educatie, au dezvoltat un software educațional...
13 iunie, 2017
Greg Konieczny (foto), CEO al Fondului Proprietatea, cere Camerei Deputaților să nu voteze lista companiilor exceptate de la regula guvernanței corporative așa cum a fost ea aprobată de Senat. Într-un comunicat de presă emis marți, Fondul Proprietatea prezintă...
13 iunie, 2017
Traian Băsescu este din nou urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în dosarul „Flora”, după ce judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au admis o cerere în acest sens a procurorilor de...
13 iunie, 2017
O echipă de inspectori din Ministerul Agriculturii va merge în Belgia pentru a cumpăra produse ce vor fi comparate cu cele vândute în România, a anunțat ministrul Petre Daea. Deplasarea are loc la patru luni după izbucnirea scandalului...
12 iunie, 2017
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis luni, cu majoritate de voturi, să-i trimită președintelui Klaus Iohannis o scrisoare în care să-i solicite întoarcerea Legii salarizării în Parlament, potrivit unor surse Mediafax. Procurorii sunt nemulțumiți de grilele...
12 iunie, 2017
Parchetul General a deschis un dosar penal pe tema achiziţiilor de corvete multifuncţionale și a cerut Senatului corespondenţa purtată pe acest subiect între Ministerul Apărării şi camera superioară a Parlamentului, scrie News.ro Dosarul se referă la proiectul Guvernului...
12 iunie, 2017
O schimbare a Guvernului ar afecta percepția investitorilor privind stabilitatea și predictibilitatea, a declarat luni Florin Jianu, reprezentant al Consiliului Naţional pentru Întreprinderile Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR) şi fost ministru pentru Mediul de Afaceri. „Primul lucru pe...
12 iunie, 2017
Un avion militar românesc s-a prăbușit luni între localitățile Nazarcea și Culmea, din județul Constanța, la opt kilometri de baza Mihail Kogălniceanu. Avionul este de tip MIG – 21 Lancer. Pilotul a reușit să se catapulteze, însă nu...
12 iunie, 2017
Cartofii, citricele, fructele proaspete și carnea de porc sunt produsele alimentare care s-au scumpit cel mai mult în luna mai, comparativ cu aprilie, potrivit datelor publicate luni de INS. În ceea ce privește mărfurile nealimentare și serviciile, creșteri...
12 iunie, 2017
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, așteaptă să primească luni, de la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, lista celor care nu au avut certificat ORNISS  (pentru acces la secrete de stat), așa cum prevede legea, și au...
12 iunie, 2017
Portoricanii au hotărât duminică, prin vot, să devină al 51-lea stat american, într-un referendum consultativ marcat de un absenteism puternic, care va necesita negocieri dure la Washington pentru a deveni realitate, anunță Reuters Guvernatorul din Puerto Rico și-a...
12 iunie, 2017
Surpriză în alegerile parţiale din Târgu Jiu: Pentru prima dată în ultimii 17 ani, social-democraţii pierd postul de primar în favoarea liberalilor. Anunțul a fost făcut de Digi24, care citează un sondaj la închiderea urnelor realizat de universitatea...
11 iunie, 2017
Alexandru Petrescu, Minister for Business Environment The Ministry for Business Environment, Commerce and Entrepreneurship has asked Romania’s commercial attachés from Romanian embassies to come to the country in mid-July and bring reports on their work from recent years...
11 iunie, 2017
Acţionarii Hidroelectrica, una din cele mai profitabile companii de stat, au decis acordarea de dividende în valoare totală de 1,035 miliarde lei, reprezentând 90% din profitul net distribuibil înregistrat anul trecut, care s-a ridicat la 1,22 miliarde lei,...
11 iunie, 2017
Update. Poliţiştii din Alba au deschis două dosare penale în cazul alegerilor locale parţiale din comuna Horea, fiind cercetate sesizări de corupere a votanţilor. În primul caz s-a reclamat că ar fi fost oferiţi bani unor localnici pentru...
11 iunie, 2017
Grupul Electrica, care deține trei din cele opt distribuții regionale de electricitate din România, a primit vineri o cerere de chemare în judecată formulată de Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), anunță News.ro. Pretențiile solicitate de...
10 iunie, 2017
Două documente clasificate ca secret și unul strict secret din arhiva SIPA au fost declasificate vineri, în urma publicării în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern privind unele măsuri referitoare la arhiva fostei Direcții Generale de Protecție și Anticorupție....
9 iunie, 2017
Sâmbătă, 10 iunie 2017, ora 9:30, în Parcul Herăstrău (intrarea Charles de Gaulle), se va da startul  celei de-a III-a ediţii a Happy Run! – Race for the Cure România, eveniment de renume mondial organizat de Fundaţia Renaşterea (preşedinte...
9 iunie, 2017
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri că toți miniștrii Guvernului Grindeanu și-au depus demisiile în alb la partid, dar, spune el, nu le va folosi pentru că nu asta e procedura corectă. În altă ordine de idei,...
9 iunie, 2017
Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare în dosarul ICA, poate fi liberat condiţionat- decizia aparține Judecătoriei Sector 5. Decizia poate fi contestată în trei zile de la comunicare la Tribunalul Bucureşti. La şedinţa de judecată de...
8 iunie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: