vineri

26 iulie, 2024

Vladimir Ionescu

Legiuitorul este liber să instituie o interdicție cu caracter general care să nu permită unei persoane condamnate să nu poată fi membru al Guvernului, explică CCR în motivarea deciziei din luna mai prin care a respins sesizarea de...
20 iunie, 2017
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat marți, după o reuniune a grupurilor parlamentare ale Uniunii, că reprezentanții formațiunii sale nu vor fi prezenți în sala plenului când se va vota moțiunea de cenzură. PSD și UDMR au negociat,...
20 iunie, 2017
Peste zece investitori români şi străini ar putea oferte definitive pentru cele nouă pachete de active ale Oltchim, până la termenul limită din 26 iunie. Procedura de vânzare a activelor Oltchim, declanşată anul trecut, „a stârnit mare interes”,...
20 iunie, 2017
Din perspectiva politicii monetare nu există altă opțiune pentru România decât aderarea la zona euro, iar problema este când și cum, a declarat, miercuri, Liviu Voinea, viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR), Profit Growth Forum, organizat de...
20 iunie, 2017
Premierul Sorin Grindeanu l-a demis luni pe Florin Tunaru, vicepreșeinte ANAF, șef al structurii de Inspecție Fiscală. Decizia a fost publicată luni în Monitorul Oficial. Florin Tunaru a fost numit în funcția de vicepreședinte ANAF în 2012 de...
20 iunie, 2017
Comisiile de administraţie publică şi pentru drepturile omului din Senat au întocmit raport favorabil adoptării proiectului de lege prin care ziua de 15 martie devine oficial Ziua Maghiarilor din România. Proiectul de lege a fost depus la Senat...
19 iunie, 2017
UPDATE: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a deschis luni dosar penal in rem (fără nominalizarea vinovaților) în cazul înregistrărilor cu Laura Codruța Kovesi difuzate de România Tv Comunicatul Parchetului General: „Ca urmare a...
19 iunie, 2017
România era în 2015 statul UE cu cele mai puţine mașini de pasageri raportate la 1.000 de locuitori – 261 la 1.000 de locuitori, adică aproape jumătate din media europeană, de 497 de autovehicule, potrivit datelor Eurostat. Țara...
19 iunie, 2017
Rata posturilor de muncă vacante a urcat în primul trimestru din acest an la 1,9%, comparativ cu 1,7% în cele trei luni anterioare și în trimestrul I din 2016. România, cu 1,3%, se situează consistent sub media europeană,...
19 iunie, 2017
Banca Europeană de Investiţii şi Fondul European de Investiţii vor semna, miercuri, acorduri operaţionale cu Raiffeisen Bank, ProCredit Bank, BCR, Banca Transilvania, BancPost şi ING prin care se vor acorda 400 de milioane de euro pentru IMM-uri. Programul...
19 iunie, 2017
Cel puţin o persoană a murit şi alte opt au fost rănite după ce o maşină a lovit, duminică noaptea, un grup de pietoni în apropiere de moscheea Finsbury Park din Londra, a anunţat Poliţia citată de BBC....
19 iunie, 2017
Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu, luni, în legătură cu o înregistrare în care procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, îi critică pe procurorii anticorupție din cauza dosarelor vechi și a ritmului lent de investigare a unor cauze....
19 iunie, 2017
Sorin Grindeanu a demis, duminică, pe toţi secretarii de stat, pe secretarul general şi pe secretarul general adjunct de la Ministerul Dezvoltării, pentru ca fostul titular al acestuia Sevil Shhaideh să nu mai poată ordona nimic, nici prin...
18 iunie, 2017
Prototype previously produced at Uzina Moreni The Ministry of Economy announced on Thursday that Uzina Automecanica Moreni and the German military technology provider Rheinmetall signed on Wednesday the articles of association for the Romanian Military Vehicle Systems (RMVS)...
18 iunie, 2017
18 tineri sunt internaţi, duminică, la Spitalul de Boli Infecţioase din Braşov cu suspiciunea de meningită, iar în cazul unuia dintre ei diagnosticul a fost confirmat. Cu o zi în urmă erau doar 10 pacienţi spitalizaţi, potrivit News.ro....
18 iunie, 2017
Situația politică din România nu va avea un impact semnificativ asupra nivelului robust al creșterii economice actuale, a declarat, pentru Agerpres, Maximilien Lambertson, analist la The Economist Intelligence Unit. „Măsura PSD de a-l înlocui pe Grindeanu va reorienta...
17 iunie, 2017
Liderii PSD au decis vineri seară so convoace Parlamentul duminică, pentru a fi citită moțiunea de cenzură împotriva guvernului Grindeanu. Anunțul a fost făcut de către senatorul Mihai Fifor, după o ședință la sediul partidului. Inițial, calendarul coaliției...
17 iunie, 2017
Toate țările se confruntă cu crize politice, dar importantă este găsirea unei soluții care să asigure stabilitate pe termen lung, a declarat vineri premierul luxemburghez, Xavier Bettel, la conferința de presă comună organizată după întâlnirea la București cu...
16 iunie, 2017
Victor Ponta a fost numit în funcţia de secretar general al Guvernului, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial şi fiind contrasemnată de secretarul de stat căruia i-au fost delegate atribuţiile lui Mihai Busuioc. Un prim act emis vineri...
16 iunie, 2017
Sorin Grindeanu nu-l poate numi pe Victor Ponta secretar general al Excecutivului, deoarece există o prevedere legislativă care nu-i permite premierului să-l înlocuiască pe actualul șef al Secretariatului General al Guvernului fără consimțământul acestuia, relatează Mediafax. Mihai Busuioc...
16 iunie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: