joi

18 iulie, 2024

Vladimir Ionescu

Banca Comercială Română (BCR), unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, listează marți prima emisiune internațională de euroobligațiuni verzi a unei bănci din România, sub simbolul bursier BCR27E, în valoare de 700 milioane de euro.  BCR...
30 mai, 2023
Banca de Dezvoltare a României urmează să fie înfiinţată în luna iunie, a anunţat, vineri, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, la dezbaterea „Soluţii de garantare financiară – Retrospectivă şi perspectivă 2023-2024”. La același eveniment, ministrul a declarat că România...
28 mai, 2023
Discuţia despre scăderea dobânzii de politică monetară nu este pe masă deocamdată, fiind prea devreme să se declare că a fost câştigat războiul împotriva inflaţiei, a declarat Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a...
28 mai, 2023
Rezervările în staţiunile montane şi balneare au urcat cu aproape 50%, în primele patru luni ale anului, faţă de perioada similară a anului trecut. De asemenea, conform unui turoperator specializat citat de Agerpres: „Turismul în staţiuni montane şi...
28 mai, 2023
Studenţii Universităţii Politehnica din Bucureşti vor avea acces gratuit la toate tehnologiile dezvoltate de Google, prin noul Tech Lab, inaugurat vineri, la Facultatea de Automatică şi Calculatoare. „Este unul dintre laboratoarele care face parte dintr-o cooperarea mai lungă...
27 mai, 2023
Mircea Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost dat în urmărire națională, după ce nu a fost găsit la domiciliu pentru a fi dus în penitenciar. El trebuie să execute o condamnare de şase ani închisoare ,...
27 mai, 2023
Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, s-a declarat, vineri, la Timişoara, după cele trei zile ale vizitei de stat pe care a efectuat-o în România, impresionat de faptul că nu doar Bucureştiul se dezvoltă, ci toate regiunile ţării. Şeful statului...
26 mai, 2023
Fostul ministru de Finanțe, Sebastian Vlădescu a fost condamnat definitive la 7 ani și 4 luni de închisoare în dosarul modernizării căii ferate București-Constanța. Mircea Costea, cumnatul lui Geoană, a primit 6 ani. Fostul parlamentar, Cristian Boureanu, a...
26 mai, 2023
Curtea de Apel Bucureşti a suspendat vineri executarea condamnării la șapte ani de închisoare primită în 2017 de omul de afaceri Puiu Popoviciu pentru fapte de corupţie, în Dosarul Băneasa. Concret, instanţa a admis cererea de revizuire a...
26 mai, 2023
”Am avut discuții până aseară târziu și am convenit ca până la soluționarea acestor probleme (greva profesorilor – n.red.) să nu îmi depun mandatul și să-mi asum responsabilitatea funcției de premier”, a anunțat vineri dimineața premierul Nicolae Ciucă....
26 mai, 2023
Parlamentarii USR şi Forţa Dreptei au sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificarea din Codul penal inițiată de premierul Nicolae Ciucă și ministrul de Interne, Lucian Bode, pentru a-i descuraja pe români să protesteze. ”Este aberant să vii...
25 mai, 2023
Municipiul București a atras prin PNRR peste 520 de milioane de lei, sumă ce va fi direcționată spre transportul public, urbanism, sănătate şi consolidarea clădirilor cu risc seismic, a anunțat miercuri primarul Capitalei, Nicușor Dan. Primăria Capitalei a...
24 mai, 2023
Consiliul Concurenţei a anunțat miercuri că a declanşat două investigații privind posibile trucări ale licitațiilor organizate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR SA). Vizate sunt Direcțiile de Drumuri și Poduri (DRDP) Constanța, Brașov, București și...
24 mai, 2023
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Compania Națională “Poșta Română și eBay au lansat marți proiectul e-export nation, o inițiativă ce are ca scop să sprijine creșterea exporturilor online de produse ale afacerilor românești. e-export nation este o platformă...
23 mai, 2023
Ministrul Sănătăţii a semnat Declaraţia privind Planul de Acţiune pentru Accidentele Vasculare Cerebrale în Europa (Stroke Action Plan for Europe), document ce fixează țintele în domeniu pentru 2030: reducerea cu cel puţin 10% a numărului accidentelor vasculare şi...
22 mai, 2023
Avocatului Poporului, Renate Weber, a trimis Parlamentului o scrisoare în care solicită revocarea din funcţie a lui Daniel Iovănescu, adjunct al instituției. Cereare se află pe agenda de lucru de joi a birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi...
18 mai, 2023
După profesori, care vor intra în grevă generală luni, 22 mai, Federația Solidaritatea Sanitară anunță o posibilă grevă generală în sistemul de sănătate, pe 1 iulie, după parcurgerea tuturor pașilor legali. Calendarul a fost stabilit astfel încât acțiunile...
18 mai, 2023
Mâna de lucru din România este din ce în ce mai puţină şi mai scumpă, a declarat miercuri ambasadorul Italiei în România, Alfredo Maria Durante Mangoni (foto), la un forum economic. Pe de altă parte, a adăugat acesta,...
18 mai, 2023
Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut în primele trei luni din acest an la 1.809, cu 10,3% mai multe față de perioada similară din 2022, conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC)....
17 mai, 2023
Viceprimarul Alexandru Dumbravă (PNL) a fost trimis în judecată de Parchetul European (EPPO) pentru fraudarea fondurilor europene, într-un dosar cu fapte ce ar fi fost săvârșite în perioada în care acesta ocupa funcția de director al Casei Corpului...
17 mai, 2023

Un nou Google Lab la Politehnica București

Studenţii Universităţii Politehnica din Bucureşti vor avea acces gratuit la toate tehnologiile dezvoltate de Google, prin noul Tech Lab, inaugurat vineri, la Facultatea de Automatică

Un nou Google Lab la Politehnica București

Studenţii Universităţii Politehnica din Bucureşti vor avea acces gratuit la toate tehnologiile dezvoltate de Google, prin noul Tech Lab, inaugurat vineri, la Facultatea de Automatică

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: